Cu Sony A7s prin Veneția

Meseria de fotograf este una foarte frumoasă și de multe ori ajungi cu job-urile pe care le ai în locuri care de care mai frumoase.
Văzusem Veneția pentru 60 de minunte, când am schimbat un tren acolo și am avut o oră între legături. Am ieșit din gară pe un pod, am admirat gondolele și mi-am promis că o să revin în acel loc minunat. Nu mi-au trebuit decât 20 de ani, dar mi-am ținut promisiunea :).

La pas prin Veneția

Nu cred că am văzut în viața mea un oraș mai aglomerat decât Veneția. Ce-i drept, și trotuarele sunt mici, și turiștii sunt mulți, în special japonezi și americani, și mai presus de toate, și orașul e superb, așa că mulți se înghesuie să îl viziteze.
Se spune că e mai bine să îl vizitezi în timpul săptămânii (la mine așa a fost) dar și in luni mai în afara sezonului, un martie – aprilie la început de an sau noiembrie-octombrie spre final.
Eu m-am nimerit fix în plin sezon turistic, la început de iulie, dar asta nu m-a împiedicat să pot fotografia liniștit Veneția. Mi-am facut un plan și m-am ținut de el. Am avut succes, așa că vă voi povesti în cele ce urmează cum să fotografiezi orașul chiar și când e plin de turiști.

Cum fotografiem un oraș plin de turiști?

Cele două fotografii sunt realizate la interval de câteva ore, dar acele ore fac diferența:

Dacă nu vrei să ai poze pline de oameni, de nu mai înțelegi nimic din arhitectura locului, ai din scurt două soluții:

1. te aventurezi pe străduțe ne-umblate când puhoiul este la atracțiile principale
2. te trezești cu noaptea în cap la răsărit și ai orașul numai pentru tine (și cu foarte puțini alți fotografi cu care desigur că te saluți înțelegător și zâmbind ștrengărește, că numai voi știți ce frumoasă este Veneția dezbrăcată de turiști)

Am ales ambele variante, mai ales că de când am trecut complet pe mirrorless, trusa mea este incredibil de ușoară astfel că mă pot plimba ore în șir fără să resimt greutatea echipamentului.
Singurul lucru care încă îmi lipsește din trusă este un teleobiectiv, așa că am împrumutat Sony-ul 70-300 G de la F64, cel pe montură A, pentru că am deja adaptorul LA-EA4 și pot folosi cu focus toată gama de obiective pentru Sony. Îl știam deja de când am testat Sony A58 la Stâna la Nea Folea ca un obiectiv incredibil de sharp și cu un Bokeh superb.
În prima zi, dupa ce am terminat treaba pentru care eram prezent în Venetia (o sedință foto privată cu un cuplu minunat), m-am strecurat printre puhoaiele de turiști și am căutat cele mai stâmte străduțe și poduri, obișnuindu-mă în același timp cu locul, pentru a putea în dimineața următoare să ma duc direct la țintă.

În Veneția, oriunde întorci capul, ai cu siguranță ceva de fotografiat. Este un oraș plin de viață, extrem de colorat și cu oameni zâmbitori, deschiși și foarte ospitalieri.
Deși nu este stabilizat pe Sony A7s-ul meu, obiectivul se comportă exemplar. Am avut grijă doar să trag cu un timp minim de 1/focală, așa că am tras destul de mult pe manual sau pe modul Shutter priority. Cu noile modele de generația a doua, cum sunt Sony A7 II si A7R II, stabilizarea în-body pe 5 axe rezolvă și această ultimă mică incoveniență. Deja gama Full Frame mirrorless de la Sony este ajunsă la maturitate.
Înainte să mă retrag spre evenimentul care continua și seara, am mai tras câteva cadre de detaliu, sus pe clădiri, să văd cum se comportă obiectivul și la capatul tele. Nu i-am găsit cusur: culori minunate, bokeh superb, fără aberații cromatice, cu diafragma maxim deschisă (f 5.6 în acest caz, la 300 mm).

Noaptea după eveniment nu prea mai erau mulți turiști pe straăa, dar și cerul se dusese din ultimul albastru de după apus, în cel mai negru negru. Așa că m-am dus să mă odihnesc, dar cu gânduri mari pentru a doua zi de dimineață.

Veneția la răsărit

La ora 5:26 ar fi trebuit să răsara soarele din mare. De ceva timp însă am observat că soarele răsare nu dinspre Est ci de undeva de la N-E (poate din cauză că e miez de vară și e ziua mai lungă?!), însă asta nu m-am oprit să mă bucur de o Veneție goală, dezbrăcată de turiști.

Am privit apoi cum orașul se trezește la viață, cum bărcile de salubrizare treceau să adune gunoiul, cum curierii încărcau sau cărau lize întregi cu colete și le distribuiau pe ici pe colo, cum magazinele și restaurantele își aprovizionau rafturile cu marfă, cum localnicii își plimbau liniștiți animalele de companie sau se grăbeau spre locurile de muncă.
Mi-am băut cafeaua ristretto alături de un corn cu unt și un pahar de apă rece ca gheața în Mercato del Pesce (piața de pește) și am privit cum fructele de mare proaspăt aduse alături de felurite sortimente de pește își primeau locurile pe paturi de gheață, iar pescarii stabileau prețurile din acea zi, negociind între ei cât să coste fiecare produs.

Pe la ora 9:00 deja lucrurile începeau să revină “la normal”, adică să se umple de turiști peste tot. Eu oricum aveam de prins Vaporetto spre aeroport și să mă întorc în țară, cu o nouă promisiune că voi reveni cu soția să petrecem câteva zile minunate împreună într-un oraș de care nu ai cum să nu te îndrăgostești.