Sony A6000 sau materializarea unei dorințe

Sony A6000 este pentru mine materializarea unei dorințe care s-a conturat după câțiva ani de fotografie în compania unui DSLR de top, care și-a făcut pe deplin datoria în concedii, la evenimentele de familie sau la workshop-urile de fotografie.
Dorința, împărtășită de altfel de foarte mulți utilizatori de DSLR și mai ales de cei care, ca și mine, agreează fotografia de stradă, este evident legată de greutatea excesivă a DSLR-ului. Îmi doream un aparat mic și ușor pe care să-l port permanent la mine, fără să fac un rabat prea mare de la calitatea fotografiilor.
Inițial, nu am fost dispusă la nici o modificare în comportamentul meu de utilizator DSLR, ceea ce m-a dus la un refuz categoric față de orice mirrorless testat (lipsa grip-ul sau imaginea digitizată prin vizor au fost două dintre caracteristicile de nesuportat). Au trecut astfel câțiva ani, de la prima tentativă de schimbare, în care nu am mai făcut nimic în acest sens, în afară de a acumula frustrare și regret.
Pe noul, la vremea aceea, Sony Alpha 6000, am pus ochii la un tur de fotografie în Delta Dunării unde, așa cum era de așteptat, toți participanții era cocoșați de greutatea echipamentului, DSLR-uri, teleobiective, trepiede etc. Printre toate aceste “utilaje grele”, Sony-ul din mâna unuia dintre colegi părea o jucărie, chiar și atașat la un teleobiectiv care îl făcea astfel mai potrivit pentru fotografia de Deltă. Primul contact tactil cu el a fost pentru mine o revelație, datorită grip-ului extrem de potrivit pentru mâna mea.
Mi-am dat seama imediat că dimensiunea și stabilitatea permit declanșarea cu o singură mână, iar imaginea prin vizor părea chiar satisfăcătoare ceea ce m-a determinat ca la întoarcerea din excursie să merg direct la F64 ca să aflu mai multe despre el. Achiziția kitului cu obiectiv 16-50 mm am făcut-o la doar câteva zile, convinsă că este materializarea perfectă a camerei foto pe care mi-o doream de mult timp.
Chiar de la primele imagini am renunțat la încadrarea prin vizor, utilizând exclusiv ecranul LCD, abordare mai potrivită de fapt pentru fotografia de stradă unde o poziție joasă a aparatului atrage mult mai puțin atenția trecătorilor.

O altă schimbare în comportament, neapărat necesară datorită capacității mult mai mici a bateriei față de cea utilizată pe DSLR, a fost deconectarea de la alimentare pe perioadele de pauză. Astfel am reușit să prelungesc considerabil intervalul dintre două încărcări ale acumulatorului, care inițial mi s-a părut inacceptabil de scurt.


Pe parcursul perioadei de acomodare am testat cu rezultate mulțumitoare mai multe tipuri de imagini, de la cele de stradă statice sau dinamice (unde datorită dimensiunii reduse aparatul este deosebit de prietenos cu trecătorii), la cadre naturale puternic colorate (unde nuanțele își păstrează autenticitatea) sau la prim-planuri și detalii (unde se dovedește deosebit de util ecranul rabatabil).

Ceea ce m-a frapat însă cel mai mult a fost calitatea deosebită a imaginilor la lumină redusă, atât cele de interior cât și imaginile de noapte, evident fără utilizarea blitz-ului care de fapt nu și-a găsit prea mult utilitatea nici până în clipa de față (pe mine una mă amuză teribil aspectul lui de jucărie dar mai ales asemănarea cu Wall-E).
O experiență total nouă și foarte plăcută pentru mine a venit o dată cu utilizarea lui pentru filmări, atât exterioare pe lumină de zi, dar mai ales cele pe lumină redusă de interior (foarte mulțumitor pentru imagini și sunet de concert) sau pe noapte la exterior (unde zgomotul de imagine este destul de acceptabil). La filmări însă am observat o problemă de care nu cred că se poate scăpa, motorul zoom-ului este mult prea sesizabil pe coloana sonoră la fiecare utilizare.
Încrederea că achiziția acestui aparat a fost materializarea perfectă a dorinței mele mi-a dat-o și întâlnirea cu Alin Popescu, la un atelier sustinut în urmă cu ceva vreme.
Atunci am descoperit, cu oarecare mândrie, cum observațiile unui fotograf profesionist sunt similare cu observațiile mele, punctele forte dar și cele slabe ale micului Alpha 6000 fiind descoperite într-un mod natural atunci când ochiul și mâna s-au obișnuit cu marele DSLR.
Însoțitor permanent, cel mai îndrăgit accesoriu (după eșarfele de mătase, totuși), bijuteria mea favorită, comod, deștept și pe fază, Sony A6000 este tot ceea ce mi-am putut dori de la un aparat de fotografiat de acest calibru, la un preț deosebit de competitiv.
Un articol și fotografii de Simona Manolache.