Olympus E-PM2 – Review

Trebuie sa recunosc ca pana sa pun mana pe un Pen Mini, seria nu m-a tentat in nici un fel. Auzisem despre autofocusul lent al primelor modele si nici nu credeam ca ar avea ceva in plus fata de alte camere din clasa lui. M-am inselat.

Configuratia Olympus E-PM2 cu 14-42 mm extins pare dezechilibrata, o struto-camila cu trompa, incomoda pentru o singura mana, chiar daca e mica. De fapt, sta mai bine in mana decat te-ai astepta, iar gripul de plastic din partea dreapta ajuta. Pentru aspectul sau, are putina “greutate”, ceea ce impreuna cu finisajul simplu si frumos te face sa recunosti ca tii in mana ceva de calitate. Am avut kitul E-PM2 cu Olympus 14-42mm/3.5-5.6 si capacul atotvazator Olympus 15mm/8 cam o saptamana si am avut cateva surprize.

 1/25sec, f/3.5, ISO 1250, 14 mm, wb Auto

Meniu si control: Primul lucru dupa care degetele mi se plimbau in gol era rotita pentru schimbarea modului de fotografiere (M,A,S…). Nu e, iar aceasta poate fi pe moment putin enervant. Daca nu iti surade tasta menu si selectarea ulterioara a modului de fotografiere, o poti face printr-o atingere de ecran care te va duce tot acolo. S-ar putea sa fie tot una, dar am gasit ultima varianta mai utila cand a trebuit sa ma misc repede. Timpul de expunere, diafragma si compensarea expunerii pot fi controlate din butoanele din jurul lui OK, dar le poti incurca usor la inceput.

1/25sec, f/3.5, ISO 1250, 14 mm, wb Auto

Ecranul tactil iti da control in timpul fotografierii, atat la schimbarea setarilor, cat si la  vizualizare, compensand layout-ul butoanelor. Atingand pictograma din stanga ecranului poti comuta intre dezactivarea controlului tactil, focalizare sau focalizare plus declansare. Cat despre meniul propriu-zis, unul ca mine trebuia sa-si  fi prins urechile imediat, dar nu a fost sa fie. Nu pare prea aerisit, dar e usor de navigat. Tin sa precizez totusi, ca atunci cand am umblat pe meniul lui E-PM2 prima data, aveam déjà cateva luni de butonat printr-un meniu asemanator, tot de la Olympus. Meniul si functiile camerei sunt foarte maleabile si permit unui utilizator avansat sa configureze aparatul pentru nevoile si modul sau de a lucra. Nici amatorul fara habar nu e lasat la greu, tasta Live Guide (Fn) fiind aservita unui meniu foarte simplu, curat, predominant visual, colorat, orientat catre rezultat. Live Guide elimina orice terminologie incalcita pentru cel care nu stie ce e profunzimea de camp sau raportul ei cu diafragma. Inca ceva care poate incomoda – mai ales daca esti obisnuit cu el – este lipsa vizorului. Daca nu ai 800-900 de lei in plus pentru unul, te vei obisnui destul de repede cu lipsa lui. 

1/60sec, f/3.5, ISO 3200, 14 mm, wb Auto

Filtrele artistice: Ca la modelele mai mari (OMD, care este echipat cu acelasi Live MOS de 16 MP), formatul fotografiei poate varia de la 4:3 la 16:9, 1:1, 3:2 sau 3:4. Aceste variatii ale formatului combinate cu cele 12 filtre ”artistice” dau mai multe posibilitati de joaca decat poate orice recenzie sa cuprinda. Daca doresti sa ai mai mult control, poti seta functia lui Fn pe ISO, de exemplu, iar schimbarea sensibilitatii devine accesibila in orice mod (in afara de auto). Un aspect deloc de neglijat si care pe mine m-a impins la joaca este salvarea in paralel a unui jpeg prelucrat, cu filtru aplicat, si a unui raw. Astfel ai si imaginea pe care o cautai aplicand filtrul, dar ai si fisierul brut in caz ca vrei sa te intorci la cadrul respectiv si doresti mai multe posibilitati in post-procesare.

Deloc amator de astfel de filtre pana acum, habar nu aveam cat de distractive si interesante pot fi. Nu le-am folosit pe toate, atentia fiindu-mi atrasa de alb-negru, si cate putin din pinhole, diorama si HDR. In cazul aproape fiecarui filtru poti opta pentru rame, vignetare, margini arse, soft focus…iar la alb-negru, cel care mi-a placut cel mai mult, ai si filtre de culoare. Usor de observat, dar deloc deranjant (pentru mine, cel putin) este scaderea ratei cadrelor pe secunda in afisaj atunci cand se lucreaza cu filtre. E normal cred, iar scaderea e si mai vizibila la filmarea cu filtre. Se poate inregistra video pana la cea mai inalta calitate permisa de camera. Aici, parerea mea este ca, la fel ca vignetarea sau granulatia, fluiditatea scazuta a cadrelor poate fi folosita in mod creativ. E o chestiune de gust in final…

Obiective: Pe langa obiectivul care completeaza setul standard – 14-42mm/3.5-5.6, Olympus construieste si ceva intre capac si obiectiv. Distanta lui focala este de 15mm (30mm) iar diafragma este fixa – f/8. Pretul…nu chiar neglijabil pentru utilizatorul din orice rand, mai ales daca vreunul se apuca sa-l puna in raport cu calitatea imaginii. Clar este ca simplitatea si dimensiunea redusa il fac foarte discret, rapid, balansand perfect camera (care parca nu mai are obiectiv). In ceea ce ma priveste, unul care prefera o imagine miscata sau zgomotoasa decat niciuna, cu capacul atasat, camera mi-a incaput in buzunarul de blugi si mai mult nu pot cere. Impresia care mi-a lasat-o 15mm/8 este ca a primat dimensiunea si simplitatea, iar focala si diafragma au ramas sa fie cat ar putea fi in limitele date. Diafragma inchisa te restrictioneaza in cateva situatii, dar focala relativ scurta (30mm) iti da voie sa lucrezi cu el si in inghesuiala, cand poate ai nevoie sa nu iesi in evidenta.

E-PM2 cu 14-42mm, f/3.5-5.6 si 15mm, f/8

Capacul de treaba cu filtru pinhole, ISO 200

Merita banii? Fiecare sa decida pentru sine. Eu nici nu m-am gandit la asta, ci doar ca, adesea, mi-ar putea fi de folos. Cat despre 14-42mm nu pot avea decat aceeasi impresie pe care o am si pentru camera. Pare ca ar dezechilibra camera, dar nu este foarte greu, are o priza foarte placuta (cauciuc?) si e destul de abil in lumina suficienta. Spun “suficienta” pentru ca in semi-intuneric incepe sa aiba dificultati in a focaliza. In zonele cu contrast mare apar aberatii cromatice de tip fringing. Calitatea optica este cu destul deasupra capacului pe care unii nici nu-l vor vedea ca pe un obiectiv adevarat.

Calitatea imaginii: Ce mi-a atras atentia in primul rand la E-MP2 este acuratetea exponometrului si a balansului la alb automat in cele mai multe cazuri. Cel din urma insa a fost usor de pacalit de catre lumina neonului sau a vreunui bec cu mercur. care arunca o dominanta verde puternica. Avand acelasi sensor stabilizat Live MOS  precum OMD te poti astepta la ceva bun, chiar si in lumina slaba.  Latitudinea de expunere e surprinzatoare, cred, la fel si ce se intampla dupa ISO 1600. E pacat totusi ca nu ofera previzualizarea expunerii pe ecran, iar in lumina slaba culorile redate au de suferit.

Se pot scrie pagini despre calitatea imaginii sau comparatii cu alte modele din aceeasi clasa. Oricine poate gasi un punct slab oricarui aparat. Personal, sunt interesat mai mult de cat de bine imi pot invata masinaria care poate nu duce prea mult in termeni de ”super-calitate” a imaginii, dar e mai mica si mai discreta. E-PM2 are calitate a imaginii. Si optica e decenta. Nu are vizor, dar e foarte customizabil pentru un utilizator avansat. Totusi e foarte accesibil incepatorilor prin functiile sale intuitive. Filtrele sunt bune daca ai chef de joaca, dar pentru prima data mi-a placut un jpeg scos direct din aparat. De fapt toate imaginile vazute mai sus sunt scoase de aparat. Ce a fost raw a fost doar exportat si atat. Ce vreau sa spun e ca merita putina atentie. E bun si daca vrei sa fotografiezi aiurea, in concediu, si daca vrei sa iei strazile la umar cu el.

Pentru a sumariza, cateva puncte forte ar fi:

• Calitate buna a imaginii
• Foarte customizabil pentru avansati
• Intuitiv pentru incepatori
• Ecran tactil
• Dimensiune redusa
• Filtre creative

Ce mi-ar fi placut sa vad, chiar daca nu se poate:

• Vizor
• Previzualizarea expunerii pe ecran
• Afisaj mai bun in lumina slaba

Un articol de Alex Tomazatos