Povești foto din Tanzania

Mă surprind începând a patra oară acest articol. Prea multe de povestit ca să fie concentrate într-o pagină, și da, sunt un povestitor prost. Peripeții de călătorie, construcția librăriei, interacțiunea cu localnicii, mâncarea, safari, natura, bananele, copii… fotografia.
Simt căderea, epuizat și dezorientat, e prea tentantă, nu-i pot rezista. Doar o savurez … Deschid ochii și stewardesa mă privește speriată, nu prea știe ce să facă. Tocmai îmi pierdusem cunoștința  în avionul Etiopia – Roma. Mă întorc acasă. Nici acum nu știu de ce am avut acest incident, poate că aceasta era tranziția de la libertate spre casă.
Au trecut 3 luni de când am plecat de lângă copiii și voluntarii din Njoro Primary School, Moshi, Tanzania, dar emoția amintirii e la fel de vie.

Ne apucasem să construim o librărie. Unde să găsim un loc mai potrivit dacă nu în Tanzania, la 6000 de km depărtare de casă? De ce nu? Soare, flori de plumeria, ritmuri africane, oameni zâmbitori, muntele și berea Kilimanjaro!  Am început construcția cu entuziasm  și copiii din școală ne urmăreau curioși, eram la fel de exotic ca și zăpada pentru ei.  Avem mereu la mine aparatele de fotografiat și când făceam pauze mereu eram prin preajma lor, încercând să le surprind viața cotidiană. Până când fotografia m-a absorbit cu totul și eram mai mult cu DSLR-ul în mână decât cu lopata. M-am împrietenit cu acești copii repede. Nu aveam nevoie de cuvinte, oricum nu le știam. Vorbeam prin semne și zâmbete, dar era suficient. Dacă le făceam poze, mereu rămâneam doar cu un aparat, celălalt era o jucărie pentru buna lor dispoziție. Când îl recuceream înapoi, aveam un card de memorie plin de fețe caraghioase ce se maimuțăresc în fața camerei.

Fericirea vine din interior! Acești copii au prin buzunare doar buna dispoziție și jocul. Jocuri pe care în Europa se adună praful, acolo sunt atât de vii la fiecare recreație, lumea virtuală încă nu a ajuns să le înlocuiască.
Erau entuziasmați de a le face poze în grup sau când erau printre colegi, se simțeau vedete și luau niște poziții pe care le credeau ei interesante sau păreau că dau bine. Însă atunci când încercam să le fac poze singulare, izolați, își schimbau atitudinea, de parcă le furam din intimitate, le atacam zona de confort. Atunci ori o luau la goană, ori deveneau nervoși, cu o privire neutră, încercau să nu trădeze vreo emoție, dar totuși acea privire pătrunzătoare spunea mai mult decât mine în această poveste.

Acolo profesorii au dreptul de a pedepsi copiii în caz de indisciplină, aplicându-le câteva  lovituri cu o nuia cu studii superioare în disciplina copiilor.  Atât de șocant pentru mine, actul de  a lua bătaie era o activitate la fel de banală pentru ei ca și servirea mesei. Mesele sunt modeste și servite cu mâna, fără tacâmuri. Orez și fasole nu e niciodată mult. Împreună cu mămăliga, acesta este mâncarea lor zilnică.

Lipsurile materiale…sunt multe si mari, se cam vede din poze. Dar… Având atât de puțină materie, sufletele le erau libere. Bucuria era simplă și sinceră. Nu au nevoie de inutilități ca să se bucure de copilărie: mâncare, o minge improvizată și cerul pictat. Probabil toți sunt molipsiți de virusul fericirii.
Soare, flori , muntele la orizont, aer roșu de praf, pantofi rupți, fotbal, șotrun, grădinărit, o masă la umbra copacului, o găleată cu apă pe cap, Sfîntul Nicolae al lui Creangă – cam asta e o zi din viața lor…
Democrația e doar un sistem politic, libertatea o găsești acolo unde oamenii nu-s! Mii de kilometri de savană, tu și leii, girafele, zebrele, hienele și toți restul care te-ar mânca cu plăcere îți oferă o demonstrație explicită cât de neînsemnat și neajutorat ești dincolo de lumea creată de om. Când?
Atunci când tocmai ai rămas în nămol în mijlocul savanei și trebuie să cobori să împingi mașina. Atunci când tocmai o hienă blândă a trecut pe lângă tine. Când leii nu dau nici zece bani pe tine, căci ești în mașină, iar zebrele pasc cu fundul spre tine. Atunci când ești tu și acoperișul ridicat, vântul și răsăriturile nemaivăzute, atunci când cuvintele devin incomode și plictisesc. Tu și triburile de massai businessmani.

Dormind în corturi neprotejate atunci când leii nu dorm, e mai distractiv decît a privi national geografic! Au fost 3 zile de safari cu multe emoții plăcute și libertate.
-Păi cu librăria cum rămânem?
-O facem și pe aia!
De curând a fost finalizată și librăria pentru acești copii minunați!
Un articol și fotografii de: Struna Anatol.
Echipament utilizat: Nikon D5100, Nikon D7000, Nikkor 70-300mm f4.5 -5.6, Nikkor 50mm f1.8, Nikkor 18-105mm f 3.5-5.6 și Tokina 11-16mm f2.8.