Vacanţă activă cu Sony A5000 în Bavaria

Când mi-am cumpărat biletul de avion în mai pentru vacanţa mult visată în Bavaria în Bucureşti era o căldură ucigătoare, tendinţă ce s-a păstrat până în iulie când deja regretam că nu mi-am plănuit un concediu în Alaska. Vorba vine plănuit, adică îmi alesesem destinaţia, cumpărasem biletul şi-mi setasem în calendarul de la muncă o alertă pentru luni, 11 Iulie, care să ţipe la mine: “Decolareaa!!!”.
Seara dinaintea plecării mi-a leşinat tot entuziasmul când m-am uitat pe prognoza meteo: ploaie cu spume care iese din graficul zilelor alese începând de “mâine” şi nişte temperaturi inimaginabil de scăzute. Cum să procesezi la 37°C cum se simt pe chelea entuziastă o vacanţă activă la 10-13°C pe furtună?!
Am alergat la bagaj, am scos toate rochiţele colorate, majoritatea pantalonilor scurţi şi cam tot ce semăna a vară şi l-am burduşit cu echipamentul funcţional de iarnă până a fost nevoie să ţopăi pe geantă s-o mai pot închide. În aceste noi condiţii vitrege m-am bucurat tare mult de dimensiunile reduse ale lui Sony A5000 şi obiectivul 18-55mm f/3.5-5.6 OSS multifunţional, luat în teste de la F64.

Aventurile alaturi de Sony A5000

Prima saptămână a plouat în continuu şi deşi mi-am găsit ce să vizitez “înăuntru” n-am reuşit decât să-mi alimentez frustrarea planificând ture fabuloase pe munţii Bavariei pentru când o da domnu’ vremi bune de coclauri. După vreo patru-cinci zile de ros unghiile, am zis Gata! fie ce-o fi, îmi pun planurile în aplicare şi am închiriat o bicicletă.
Prima jumătate a zilei următoare am stat ca două mâţe zgâindu-ne pe geam pândind soarele. Exasperată, prietena mea din Munchen şi-a înşfăcat casca de bicicletă, a anunţat decolarea şi mai vedem noi pe drum dacă chiar ne vom bicicli sau eşuam la un ceai fierbinte într-un satuc de munte. Curajul ne-a fost răsplătit din plin şi tura a fost minunată iar peisajele minunate din vecinătatea lacului Schliersee au îndulcit mult zgribulitul:

 
A doua zi chiar am reuşit să înduplecăm vremea capricioasă care ne-a dăruit o zi aproape călduţă (sau cel puţin aşa ni s-a părut nouă de la efort) cu destinaţia cabana Lenggries. M-am bucurat maxim de bicicletă cu Sony A5000 agăţat de gât pe potecă, cu o mână pedalam şi cu cealaltă eram constant pe declanşator.

Când a început a doua săptămână prietena mea s-a întors la muncă iar eu mi-am început cu adevărat vacanţa. În ordinea numerelor de pe tricou:
Luni: Isar Trails – un traseu spectaculos pe malul râului Isar, alternând pista off-trail cu potecile prin pădure, aprox 75km dus-întors Munchen-Mănăstirea Schäftlarn.
Marţi: Lenggries/Brauneck şi un splendid traseu de creastă domoală până la vârful Latschenkopf într-o zi perfect senină.

Miercuri: Mittenwald/Karwendel – cu a lui gondolă care urcă până la 2244m, traseul panoramic şi coborârea dificilă de una singură timp 5 ore până jos la gară într-o zi toridă de vară.

Joi a fost o zi de pauză forţată, răpusă de febră musculară. Îmi era aşa ciudă pe zilele ploioase pierdute încât acum era determinată să recuperez tot.
Vineri m-am întors pe cai şi-am luat cu asalt Rottach-Egern / Wallerg. Pentru că nororcul îmi surâsese în mod spectaculos cu zile senine de munţomăneală, m-am decis să ratez intenţionat ultima telecabină şi să cobor din nou la pas să mă bucur de peisaj şi poze.
Ei bine, inevitabilul trebuia să se întâmple şi de ce ţi-e frică, află de la mine, nu scapi! Pe măsură ce coboram şi mă adânceam în pădure se făcea tot mai întuneric, vântul se înteţea iar tentativele mele de poze l-ar fi bucurat pe Hitchcock.
Până să mă dezmeticesc şi să apuc să regret că nu am luat telecabina s-a pornit o furtună cu bulbuci. Abia am apucat să mă echipez cu tot ce-aveam la sufletul meu pentru apocalipsă. Toată stradania a fost în zadar, în câteva minute eram udă până la os prin tot goretexul şi membranele hainuţelor şi pluteam în pantofii de trail.
Cea mai mare groază o aveam pentru rucsăcelul semi-(ne)-impermeabil şi lucrurile preţioase din el: biletul de tren, telefonul şi aparatul foto. Mă şi gândeam c-au să mă găsească alţi turişti a doua zi pe traseu stand covrig în jurul rucsacului încercând să-l protejez de ploaie. Ce m-a salvat a fost faptul că am găsit o pungă ratacită în rucsac, în doi timpi şi trei mişcări l-am îndesat în ea, am legat-o cu nod şi-am rupt-o la fugă prin pădure cu punga în braţe.
Din când în când mă opream să-mi mai scurg apa din pantofi şi-am ţinut-o aşa vreo oră şi ceva alergând la vale, uitând şi de genunchii obraznici şi de apa care-mi şiroia pe spinare în bătaia stihiilor. Cine m-ar fi văzut ar fi zic sigur că furasem punga din braţe şi că în ea trebuie să fi fost lingouri de aur.
De la baza muntelui până la gara cu trenul spre Munchen a trebuit să mai iau un autobuz şi câţiva kilometri la talpă prin ploaia ce părea să se mai domolească. Când m-am urcat în tren aveam şi ficaţii muraţi, dar preţioasa mea încărcătură era în siguranţă. Nu de alta, dar scopul vacanţelor pe coclauri e să le faci în ciudă cu poze fabuloase pe facebook celor de acasă, copţi în birourile ticsite. Lasă, am fost pedepsită cu vârf şi îndesat pentru acest mic gând răutăcios, aerul condiţionat din tren mi-a congelat şi sufletul făcut grămăjoară în bulendrele ude leoarcă de pe mine.

 
Un duș fierbinte şi o masă deliciosă gătită acasă de prietenii mei din Munchen m-au readus în simţiri şi mi-au dat curaj pentru a zilele următoare:
Sâmbătă: a fost ziua splendidelor lacuri Walchensee şi Kockelsee admirate de o parte şi de alta de pe vârful Herzogstand.

Duminică: cu inima cât un purice să nu mă prindă iar stihiile anunţate cu generozitate de meteoblue.com, am ajuns pe Zugspitze, 2962m, supranumitul “acoperiş al Germaniei”.

După cum vezi am un talent aparte pentru peripeţii şi trebuie să fiu pregătită (măcar sufleteşte) pentru aventuri neprevăzute. Pe lângă bucuria fotografiilor, Sony A5000 m-a scăpat de multe griji.

Concluzii despre Sony A5000

Specificaţiile complete le găseşti aici, dar să îţi spun de ce mi-a plăcut mie:

• 20 megapixeli şi o valoare maxima ISO de 16000, care m-au ajutat mult în condiţii de ceaţă şi atmosferă întunecată.
• Mirrorless, mic, compact şi uşor, mi-a fost comfortabil să-l ţin la gât toată ziua, chiar şi pe bicicletă. A ocupat puţin loc în bagaj şi nu mi-a adaugat o greutate mare în rucsăcelul pregătit pentru vremea capricioasă.
• Funcţia de transfer a pozelor prin wifi pe telefon, să mă uit la ele în voie, să le editez sau să le postez imediat pe reţelele de socializare.

Trăgând linie a fost o vacanţă de vis, cu nelipsitele păţanii, curaj pentru o aventură solo şi amintiri de pus în ramă!

Citeşte-mi şi restul de aventuri şi poveşti pe http://www.divainbocanci.ro.
Un articol și fotografii de Maria Rus (DivaInBocanci).