De ce street? Pentru că nu ştiu provocare mai mare pentru un fotograf decât alegerile făcute în fracţiuni de secundă pe stradă. Setări, subiect, unghi, punct de staţie, compoziţie, nu neapărat în această ordine. Nevoia de a rândui, ordonă, la nivel analitic, este dublată şi de încercarea de a capta situaţii în care emoţia, expresivitatea, joacă un rol la fel de important. Iar când analiticul şi emoţionalul se regăsesc, şi se completează, în aceeaşi fotografie, creierul meu îşi primeşte recompensa. Street și pentru că am un mare handicap atunci când vine vorba să apreciez strict vizual o imagine. Dacă un cadru nu-mi trezeşte şi un gând, idee, alături de o senzaţie, sentiment, emoţie, el poate fie oricât de frumos, dar nu e suficient. Fotografiile care sunt doar arătoase sunt întocmai ca şi femeile doar frumoase. Bune de privit o dată, nu de iubit o viaţă. Însă, în ultimul timp, observ că din ce în ce mai mult că mă îndepărtez de street photography. Nu-mi pare la fel de semnificativ ca și fotojurnalismul.