Zeiss Otus 85mm – shooting în Apuseni

Când am discutat cu reprezentantul Zeiss venit la București și mi-am exprimat părerea că ar fi timpul ca Zeiss să scoată o nouă versiune de 85mm f/1.4, cel existent fiind sub nivelul concurenței, am fost sfătuit să vin la Photokina, pentru că e posibil să am o mică surpriză.
La Photokina nu am ajuns, în schimb am luat ”surpriza” cu mine în Apuseni, într-o excursie fotografică de câteva zile, cu model. Iar surpriza în discuție se numește Zeiss Otus 85mm f/1.4 APO Planar T*, cea mai recentă creație în linia Otus a celor de la Zeiss, care par hotărâți să domine piața obiectivelor fixe high-end.
Prin bunăvoința F64 am avut cu mine și Otus 55mm f/1.4, căruia i-am făcut un review acum ceva vreme. Și datorită acestui fapt am putut să verific consistența în fabricație, să observ direct dacă toate calitățile care fac Otus 55mm cel mai bun fix posibil în lungimea focală apropiată sau egală cu 50mm s-au perpetuat și la Otus 85mm. Concluzia pe scurt a observației este că da, Otus 55mm are un frate pe măsură și că noua ”bufniță” este egală ca performanțe.
Aș putea să închei review-ul aici și să atașez doar fotografiile. Este la fel ca primul Otus, exceptând dimensiunea și greutatea. Este vizibil mai mare și sensibil mai greu. A fost montat pe un Nikon D800E și cred că a fost primul obiectiv care mi s-a părut că efectiv diminuează body-ul. Otus 85mm este absolut ENORM. Acum, poate sunt eu un pic ciudat, dar mi s-a părut extrem de cool să apar cu un D800E având montat un tub de torpilă în față. Elementul frontal este foarte mare, te face să pari o bufniță ciclop când fotografiezi. Dacă parasolarul ar avea capac în loc de montură ai putea să-ți mănânci cerealele cu lapte din el. Greutatea? Aparatul se înclină în față, fără doar și poate, trebuie să ai mâini destul de ferme dacă plănuiești un shooting de 2-3 ore.
Una peste alta, mi s-a părut cel mai grozav echipament pe care am avut plăcerea să-l folosesc în munca mea, până acum. Diferit de 55mm, pentru că 85mm este lungimea perfectă pentru portrete. Și am profitat din plin. Cum la fel ca la Otus-ul precedent și la acesta sharpness-ul este ireproșabil din margine în margine, am putut fotografia full body la f/1.4 fără nicio emoție. Modul în care decupează personajul din fundal este uneori ireal de bun. Ca și calitate a bokeh-ului aș putea spune că și Canon 85mm f/1.2L II se apropie dar mult mai puțin sharp și cu aberații cromatice serioase.

Evident, aberațiile cromatice sunt aproape inexistente la Otus 85mm, datorită faptului că e un obiectiv apocromat. La fel ca și toate celelalte defecte care sunt comune marii majorități a obiectivelor, mai ales la aperturi maxime.
Bineînțeles, nu pot să nu menționez faptul că este un obiectiv cu focus manual, cu confirmare de focus. Deci focus tracking și alte bunătăți de genul acesta sunt excluse. Cu toate acestea, poate fi folosit la unele cadre cu acțiune, cu un pic de meșteșug, focusând în prealabil în zona de mișcare. Evident, cadre planificate, nimic spontan.
Confirmarea merge foarte bine, proporția de cadre reușite a fost foarte bună, ca la orice obiectiv Zeiss pe care l-am folosit până acum (nu doar Otus).
Și ultimul lucru de menționat – prețul. Să fiu sincer a venit ca o surpriză, pentru că în general un 85mm f/1.4 e cam cu o treime (sau mai mult) mai scump decât un 50mm f/1.4 la diverși producători. Aici însă diferența e mult mai mică. Desigur, e un obiectiv foarte scump și am pe undeva bănuiala că nici o sticlă din clasa Otus (apocromată + celelalte caracteristici) nu va fi în altă parte decât în eșalonul superior de prețuri, atâta timp cât nu există procese de fabricație mai puțin costisitoare cu rezultate similare. Cum se spune, ”you get what you pay for” și e cât se poate de adevărat. După cum Otus 55 s-a distanțat cap și umeri de concurență, la fel și noul Otus saltă la un nivel extrem de înalt ștacheta pentru focala de 85mm, cea mai populară alegere pentru fotografia de portret.

Aplicațiile bineînțeles nu se opresc aici, eu l-am folosit și pentru landscape comprimat sau pentru panorame în frumosul ținut al Apusenilor. Având în vedere rezoluția foarte mare a Nikonului D800E și calitatea incredibilă a Zeiss-ului, am reușit chiar și unele cadre cvasi-macro, cu toate că distanța minimă de focus este de 65 cm. Adică foarte mare.
Ca și la review-ul anterior, nu reușesc să găsesc nici un aspect negativ la acest obiectiv fantastic. Greutatea mare, dimensiunea, focusul manual – sunt complet eclipsate de calitatea imaginii. Nu este un obiectiv cu care să faci tracking kinderilor zbenguindu-se prin parc. Este un obiectiv cu care vei scoate cea mai bună imagine posibilă. Punct.
de Cătălin Petolea