Zilele Sony 22-27 iulie

În perioada 22 – 27 iulie, revenim cu o nouă serie de evenimente speciale, dedicate pasionaților de fotografie și vlogging, organizate împreună cu partenerul nostru Sony Romania. Zilele Sony sunt menite să aprindă curiozitatea oricărui pasionat de lumea foto-video.

Toate evenimentele vor avea loc în cadrul locației: Atelier 44, strada Sf. Apostoli nr. 44 (parter)

Ce te așteaptă? Sfaturi utile pentru fotografii de vacanță, urbane, creativitate, emoție, fotografi și vloggeri de la care avem de învățat în cadrul a trei evenimente în care vom descoperi totodată echipamentele Sony și le vom pune la test. 

Te-am făcut curios? Iată care este ordinea evenimentelor din cardul Zilelor Sony la F64!

22 iulie: Explorare urbană, alături de Octavian Pavel, între 10:00 – 13:00


Locație: Atelier 44, strada Sf. Apostoli nr. 44 (parter)

 

Începând cu ora 10.00, ne întâlnim la Atelier 44 (str. Sfinții Apostoli nr. 44 , Bucharest), povestim despre fotografia urbană, ne acomodăm cu echipamentele Sony, iar apoi mergem la fotografiat pe străzile din București, sub coordonarea lui Octavian Pavel.

Dupa tura urbană, revenim la Atelier 44 unde ne răcorim cu o limonadă și împărtășim impresii despre sesiunea foto urbană și despre echipamentele Sony. Dacă dorești să realizezi câteva cadre cu aparatele puse la dispoziție de Sony România, recomandăm să aduci un card de memorie SD propriu.

Despre Octavian Pavel

 

Pasionat de fotografie și de explorările urbane, Octavian Pavel este atras de diversele stiluri ce aparțin de fotografia de stradă și cea urbană.

Crede că orașul are o poveste dincolo de ceea ce suntem obișnuiți să vedem în graba noastră zilnică.


Viața nevăzută a străzilor se ascunde sub reflexii urbane, jocuri de lumină, umbre ce transformă trecătorii în personaje misterioase.


Ca parte din activitatea sa, Octavian organizează din 2020 o serie de ieșiri foto tematice din dorința de a împărtăși experiența sa și de a oferi și altor persoane ocazia de a descoperi mediul urban într-un mod diferit.

25 iulie: Fotografia de călătorie, cu Paulian Prăjitură


Locație: Atelier 44, strada Sf. Apostoli nr. 44 (parter) – ora 19:30

În căutarea unei experiențe autentice, fotografia de peisaj ne oferă o fereastră către frumusețea naturală a lumii. Aceasta ne poartă către splendoarea natrii, dezvăluindu-ne senzațiile și vibranțiile pe care aceste locuri unice ni le oferă, fie că este vorba despre munți, câmpii intense sau ape cristaline, imaginea noastră capătă o autenticitate de nedescris prin intermediul acest peisaje impresionante. 

În cadrul evenimentului, Paulian Prăjitură va discuta despre importanța fotografiei de călătorie, dar și cum să aplici cele mai importante sfaturi pentru a realiza pozele pe care ți le dorești.

Despre Paulian Prăjitură

Salut! Eu sunt Paulian Prăjitură, sunt din Constanța, și numele meu este cât se poate de real, de dulce și de amuzant.

Îmi aduc aminte și acum cum în primul an eram “fotograf teoretician” pentru că învățam cum să folosesc aparatul foto și noțiunile de bază tehnice și de compoziție fără să am un aparat foto. Căutam informații peste tot, mă uitam la fotografii pe net, apoi umblam zile întregi pe coclauri pentru o fotografie. Au fost vremuri faine. Cred că oricine este cu adevarat pasionat de ceva înțelege ce spun.

Am început cu fotografia de peisaj (prin 2004-2005) pentru că sunt un introvertit și asta nu presupunea să vorbesc cu oameni. Dar cariera mea a luat o turnura neasteptata si am revenit asupre peisajelor si calatoriilor abia in 2017.

Prin fotografiile mele sper sa ii inspir si pe altii sa iasa un pic din casa, sa vada ca exista viata si in afara oraselor si sa constientizeze ca lumea in care traim e cu adevarat frumoasa si diversa.

27 iulie: Vlogging la un alt nivel, cu Gabi Barna și Sony ZV-E1


Locație: Atelier 44, strada Sf. Apostoli nr. 44 (parter) – ora 19:30

Te întrebi de ce vlogging-ul? Ei bine, vlogging-ul a devenit extrem de popular ca modalitate de a împărtăși experiențe personale, transmiterea informațiilor și crearea unei comunități online. Prin intermediul vlogging-ului, oamenii pot expune viețile lor întregii lumi, împărtășind poveștile, pasiunile, hobby-urile și cunoștințele lor.

Această formă de exprimare oferă posibilitatea de a stabili o conexiune autentică cu audiența prin intermediul camerei video. Vlogging-ul poate fi o modalitate extraordinară de a dezvolta abilitățile de comunicare și de a-ți extinde orizonturile culturale prin explorarea altor culturi și tradiții. În plus, poate reprezenta o oportunitate de a construi o carieră în mediul online prin crearea de conținut valoros și construirea unei comunități de urmăritori fideli.

În cadrul evenimentului, Gabi Barna va oferi sfaturi importante pentru crearea unui conținut de calitate ce va contribui la un vlog de succes. De asemenea, vei afla detalii importante despre camera de vlogging Sony ZV-E1 și ți se vor oferi sfaturi pentru a profita de cele mai bune caracteristici ale acesteia.

 

Despre Gabi Barna

 

Sunt YouTuber pasionat de creație video, tehnologie și educație modernă. Creez conținut video de peste 7 ani.

Oamenii apreciază materialele mele, iar cu ajutorul lor te pot învăța și pe tine să creezi propriile materiale video, care să te ducă la rezultatele dorite.

Creez conținut educțional și inspirațional, care dezvoltă competențe și ușurează viețile oamenilor prin tehnologie, educație modernă și lifestyle SMART.

Echipamente în focus în cadrul zilelor Sony

Sony A7R IV A Aparat Foto Mirrorless Full-Frame 61MP 4K Body Negru

Sony Alpha A7C Aparat Foto Mirrorless Full Frame 4K 24.2MP Body Black​

Sony A7 III Body Aparat Foto Mirrorless 24MP Full Frame 4K Negru

Sony Alpha A6400 Aparat Foto Mirrorless 24.2 MP 4K Body Negru

Sony Alpha A6600 Aparat Foto Mirrorless 24.2 MP 4K Body Negru​

Sony ZV-E1 Camera Vlogging Mirrorless Full Frame 4K Negru

Sony Alpha ZV-E10 Camera Mirrorless pentru Vlogging 4K Body

Sony ZV-1 Aparat Foto Compact pentru Vlogging 4K

Sony ZV-1 II Aparat Foto Compact Vlogging 4K Obiectiv 18-50mm F1.8-4

Sony FE 70-200mm F2.8 OSS GM Obiectiv Foto Mirrorless Montura Sony E

Sony FE 24-70mm F2,8 GM Obiectiv Foto Mirrorless Full Frame Montura E

Sony 16-55mm Obiectiv Foto Mirrorless F2.8 G Montura Sony E

Sony 18-135mm F3.5-5.6 OSS Obiectiv Sony E

Sony FE 24mm F1.4 GM Obiectiv Foto Mirrorless Montura Sony E

Sony FE 35mm F1.4 GM Obiectiv Foto Mirrorless Montura Sony E

Sony FE 50mm F1.4 GM Obiectiv Foto Mirrorless Full Frame Standard