3 motive pentru a participa la workshop-ul lui Denio Rigacci
Poate ca ai aflat deja, sau poate ca nu. De la inceputul lui 2016, F64 organizeaza alaturi de Denio Rigacci un workshop dedicat fotografiei de stoc de tip culinar, intitulat “Cum sa castigi din Photostock. Aplicatii practice – Fotografia culinara.”
Daca despre Denio Rigacci am povestit si aflat mai multe din acest interviu, astazi vorbim in special despre workshop si iti dam cel putin 3 motive pentru a nu rata acest curs.
Eu recomand participarea la acest workshop deoarece fotografia stock este modul cel mai bun de a castiga din vanzarile fotografiilor noastre.
Pentru a ajunge sa castige, fotografii trebuie sa stie care sunt cele mai importante agentii de photostock si criteriile dupa care sa-si aleaga agentiile cu care vor lucra, sa cunoasca si sa invete cum sa utilizeze echipamentele fotografice profesionale pe care piata le pune la dispozitie (blitz-uri si accesorii, aparate foto, obiective etc.), sa descopere ce anume cauta clientii , care sunt tendintele fotografice, subiectele , stilurile fotografice s.a.m.d. (Denio Rigacci)
Agentiile de photostock detin milioane de fotografii, de aceea este foarte important ca fotografii sa-si construiasca o strategie comerciala pe care sa o adopte pentru a se face cunoscuti in cel mai scurt timp posibil, pentru a vinde fotografiile si pentru a castiga. In cele 2 zile de curs, Denio Rigacci va dezbate toate aceste detalii importante.
Care sunt cele 3+ motive de a participa la workshop?
In cadrul acestui workshop ,cursantii vor invata tot ce le trebuie pentru a castiga din fotografia de stock, si anume:
- cum sa realizeze fotografii perfecte pentru a fi admise de catre agentiile de stock
- conceperea de proiecte fotografice pentru un portofoliu de succes
- care sunt secretele comerciale pentru a se face cunoscuti de catre clienti utilizand instrumentele sociale pe care agentiile le pun la dispozitie
In plus, in afara de partea teoretica, cursantii beneficiaza si de o parte practica, cu o zi intreaga dedicata fotografiei culinare, cu alegerea subiectului, background-ului, recuzitei, crearea unei compozitii, alegerea luminilor profesionale de studio, a soft box-urilor si altor accesorii.
Veti vorbi de asemenea despre secretele unui profesionist pentru a crea o serie de imagini si un portofoliu fotografic, setarile aparatului si alegerea obiectivului pentru fotografia de tip culinar.
In cei 38 de ani de experienta fotografica cu photostock, Denio Rigacci poate spune ca a gasit cel mai bun mod pentru a castiga si experimenta din arta fotografica. Cu un portofoliu de 3250 de fotografii, este unul dintre cei mai importanti exponenti ai fotografiei de stock pe ramura culinara, din lume.