Nick Ut – Napalm Girl

Există destine influențate de fotografii și există fotografi a căror întreagă existență e influențată de o imagine. Este și cazul lui Nick Ut, care s-a apucat sa fotografieze pentru AP încă de la vârsta de 16 ani, după ce fratele sau ce lucra tot ca fotograf pentru AP, este ucis în Vietnam. 

Niciodată războiul nu a fost drept iar cei care au avut cel mai mult de suferit au fost invariabil civilii. După mine a aduce tristețe si suferință în viața unui copil reprezintă păcatul capital. Și sper din tot sufletul că nu există pe lume mulți copii care să fi suferit la fel de mult ca Phan Thi Kim Phuc, fetița sud-vietnameza a cărei sat a fost bombardat din greșeală cu napalm de un avion sud-vietnamez. Confundând un grup de civili ce încercau sa se adăpostească ajutați de soldați, pilotul arunca încărcătura omorând 2 din verii micuței și alți 2 săteni. Plângând și țipând  Nóng quá, nóng quá (ma frige, ma frige), mica fetita fuge goală din calea focului, pentru că hainele i-au ars în întregime, dă cu ochii de fotograful îmbrăcat în ținută militară și ia astfel naștere una din imaginile emblematice ale mișcării împotriva războiului.Imaginea va ajunge la AP iar editorul Horst Faas o va pune imediat în circulație în ciuda prejudecăților acelor vremuri legate de nuditatea infantilă. O versiune tăiată, din care a fost eliminat fotograful din dreapta, va apărea pe prima pagină în New York Times. Va câștiga ulterior un premiu Pulitzer si va fi aleasă cea mai bună fotografie a anului 1972. Jurnaliștii Alan Downes (ITN) si Le Phuc Dinh (NBC) au reușit să surprindă într-o scurtă filmare momentul. Vă previn, mai ales pe cei cu copii acasă, că imaginile de mai jos nu sunt tocmai ușor de urmărit:

Președinții, și în general cei care pornesc și conduc războaie, au prostul obicei de a minimiza efectele produse de deciziile aberante. La fel s-a întâmplat și cu Nixon care a fost surprins într-o înregistrare audio punând la îndoiala veridicitatea fotografiei [“I’m wondering if that was fixed”]. Nick Ut avea sa comenteze:

“Chiar dacă aceasta imagine a devenit una din cele mai memorabile imagini ale secolului 20, președintele Nixon are dubi în privința autenticității fotografiei mele atunci când a văzut-o în ziarul din 12 iunie 1972. Pentru mine imaginea, ca și pentru alți mulți oameni, nu poate fi mai reală. Este la fel de autentica ca și războiul din Vietnam. Oroarea războiului surprinsă de mine nu necesita nici o manipulare. Mica fetiță îngrozită trăiește și azi și a devenit o mărturie vie a autenticității imaginii. Acel moment nu va fi uitat niciodată de Kim Phuc. În definitiv ne-a schimbat viețile amândurora.”

După ce a realizat imaginea, fotograful a luat-o pe fetiță și alți 2 copii pentru a-i duce la un spital din Saigon unde i s-au dat puține șanse de supraviețuire. După 14 luni de spitalizare și 17 operații i se va permite sa meargă acasă. Ut o va vizita periodic pana când a fost evacuată odată cu căderea Saigonului. 

Ca tânăr adult, Kim Phuc, va încerca să urmeze medicina dar guvernul comunist din Vietnam o va scoate din învățământ pentru a o folosi în mașina de propagandă. Abia în 1986 e lăsată să-și continue studiile în Cuba unde îl va cunoaște și pe viitorul soț, un conațional, Bui Huy Toan. Profitând de o escală a avionului ce-i duce la Moscova pentru luna de miere, Kim și soțul ei vor cere azi politic în Canada. În 1997 va fi numita Ambasador UNESCO. 

Acum câțiva ani fotograful Joe McNally i-a făcut o vizită în cadrul unui foarte interesant proiect LIFE ce-și propunea să-i regăsească pe foștii subiecți din fotografiile premiate Pulitzer. Cucerit de “fetița napalm” ajunsa acum om mare, Joe va povesti:

“Ce femeie minunată! Am discutat un timp și am fost direct cu ea, așa cum cred că trebuie să fie uneori fotograful în astfel de situații. Intenționam sa-i fotografiez cicatricile dar ea deja știa asta. Din fericirea abia îl născuse pe Thomas, un băiețel frumos și durduliu, pe care încă îl mai alăpta. Fotografiind aceasta noua viață purtată în brațe de un trup mutilat pot spune cu mâna pe inimă ca îmi va fi greu sa uit momentul”

“Iertarea ma eliberează de ură. Deși am încă multe cicatrici pe corp, ce adeseori devin dureroase, mi-am curățat inima. Napalmul e foarte puternic dar credința, iertarea și iubirea sunt infinit mai puternice. N-am avea nici un război dacă fiecare ar putea învăța să-și trăiască viața cu dragoste, speranță și iertare. Dacă acea mică fetiță din fotografie a putut sa o facă, întreabă-te de ce n-ai putea și tu!” Phan Thi Kim Phuc