BULB – Liga fotografilor din Balcani (II)
În articolul trecut i-am prezentat pe membrii BULB români și am vorbit mai pe larg despre primele lor realizări din lumea artei, precum expoziția care va avea loc la începutul lunii aprilie în Cipru.
Astăzi revenim cu un al doilea articol, pentru ca tu să ai ocazia de a-i cunoaște și pe membrii intrenaționali.
BULB sau București Urban – Liga fotografilor din Balcani reprezintă asocierea fotografilor, care se axează pe genurile fotografice care mizează pe imortalizarea mediului urban (precum fotografia de stradă) și rural (precum cea documentară).
Scopul BULB este acela de a aduna cât mai mulți membri care au o abordare comună asupra imaginii, printr-un proces continuu de căutare și evaluare de portofolii.
Liga fondatorilor din Balcani plănuiește să organizeze ateliere dedicate atât în București cât și în diverse locuri sugestive din țară și din Balcani.
Membrii BULB vor avea întâietate la înscriere și li se va asigura sporirerea notoriteății prin expoziții găzduite de galerii europene, la care vor fi invitați să contribuie.
Să-i cunoaștem pe fondatorii internaționali BULB dar și pe membri actuali, care momentan provin din Bulgaria, Grecia, Turcia și Cipru:
#1 Alphan Yilmazmaden – (E.F.I.A.P)
“Sunt un fotograf amator din Istanbul, Turcia. Trăind într-un oraș plin de activitate și istorie, fotografia de stradă reprezintă un gen din care pot obține imagini foarte diverse, având oportunități nelimitate, datorită stilului de viață din Istanbul. Încerc să surprind intrecțiunea umană în mediul social, fotografia de stradă ajutându-mă astfel să observ că oamenii de toate tipurile și națiile sunt mult mai asemănători decât ne putem da seama la prima vedere.
Prefer să folosesc o cameră mică, pentru a fi mereu gata să declanșez și a nu fi întrerupt de la continua observare, alături de un unghi larg, echivalentul unui 28-40mm full-frame.”
#2 Anargyros Drolapas
“Născut în capitala Greciei, m-am apucat de fotografie în 2010, iar în prezent pot spune că imaginile mele au fost publicate într-o varietate de reviste online.
De asemenea, am avut două expoziții individuale și am participat la numeroase expoziții de grup.”
#3 Andreas Neophytou
“Fotografiez scene ale crimelor pentru poliția din Nicosia, Cipru, sunt membru BULB, al colectivului in[+]frame și administrator al grupului de Flickr P.I.M.D.”
#4 Charalambos Nicolaides
“Sunt un fotograf din Cipru, care folosește acest mediu artistic pentru a se exprima într-un mod creativ și pentru a evada din realitate, din când în când. “
#5 Gerasimo Lountzis
“Sunt profesor de liceu în orașul în care m-am născut, Amaliada din Grecia. Acum câțiva ani mi-am descoperit pasiunea pentru fotografie și de atunci nu m-am mai oprit, caut mereu căi de a înțelege și folosi puterea unei imagini. Pentru mine funcționează ca un fel de revelație personală, adevărul personal care iese la iveală, o impresie a emoției nelinilștite și o introspecție.
În 2015 împreună cu George Halikias am creat in[+]frame, un spațiu virtual dedicat fotografiei artistice, unde mă ocup de blogul acestia, fiindcă până la urmă sunt un fotograf amator și intenționez să rămân așa.”
#6 Gina Maragoudaki
“Locuiesc și lucrez în Atena și deși am fost de mult entuziasmată de ideea de a face fotografii, mai întâi m-am ocupat de o altă pasiunea a mea, muzica. Mult mai târziu am pus mâna pe un aparat și am început să declanșez și abia în 2010 am luat cursuri în acest sens.
Fotografia este pentru mine o călătorie, iar eu încă explorez, descopăr și ajung să mă redescopăr prin imagine.”
#7 Kostas Kroustallis
“Născut în 1985 în Larissa, din Grecia centrală, fotografia joacă de șase ani un rol crucial în viața mea. Este o dragoste în continuă dezvoltare. Am luat parte la multe seminarii, iar imaginile mele au fost publicate atât în reviste online cât și în reviste tipărite, plus expozițiile individuale și de grup în care am fost implicat în Grecia.
Sunt mebru co-fondator al grupului de fotografie “fplus” și membru BULB. “
#8 Makis Makris
“Cu arta fotografică am intrat prima dată în contact la un semniar organizat de PhotoClub-ul din Kavala, Grecia, unde sunt membru din 2009. Fotografia este un proces creativ care are ca punct de plecare lumea interioară a artistului și felul în care acesta încearcă să transpună această realitate alternativă în lumea reală.
Fragmentele care compun viața de zi cu zi, fie ele personale sau străine alcătuie materialele crude prin care fotograful devine creatorul unei lumi noi, una substanțial transformată!”
#9 Niki Gleoudi
“Născută și crescută în Grecia, în timp ce îmbinam studiile cu munca am dezvoltat pasiunea pentru fotografie.
Acum patru ani m-am mutat în Miami, SUA, unde am început să lucrez la numeroase proiecte, majoritatea de tip documentar.
Iubesc să explorez relațiile, emoțiile și energiile pe care le simt. Fotografia este mai mult decât o pasiune, este o parte din mine și sper să continui să evoluez și să învăț, pe tot parcursul acestei călătorii aventuroase.
Am participat la workshop-uri cu David Alan Harvey, Alex Webb, Rebecca Norris, Bruce Gilden, Costa Manos și Raul Touzo, care mi-au fost și mentori timp de un an, cât timp am lucrat la un proiect cu și despre nativii americani.
Am avut expoziții individuale la ZM Gallery, în Thessaloniki, Grecia și expoziții de grup atât în Grecia cât și în SUA.
Sunt membru privilegiat al BULB, iar ultima publicație în care am apărut este BURN magazine.”
#10 Stavros Stamatiou
“Fotografia reprezintă felul în care eu văd lumea și intermediul prin care îmi exprim visele și coșmarurile. Uneori am senzația că fotografia este un mod de a reconstrui amintiri pierdute.”
#11 Svilen Nachev
“Născut în 1979 într-un orășel mic din Bulgaria în apropiere de Dunăre, fotografia mă pasionează încă din adolescență. Totuși, am început să fac fotografie de stradă din 2011.
Pentru mine, fotografia este pasiune, bucurie, o evadare din ordinar, o cale de a documenta viața și un mod de exprimare. Fotografiez ca să devin mai bun, dar explorez străzile pentru a răscoli ceea ce este ascuns și a prinde o fărâmă din ceea ce înseamnă viața pentru generațiile următoare.”
#12 Thanasis Karatzas
“Am început să fiu interesat de fotografie în 2011, când am fost la seminariile cu Platon Rivellis, Achilles Nasios și Vassilis Gerontakos. Iar mai târziu am fost la workshop-uri cu Bruce Gilden, Jacob Aue Sobol și Michael Ackerman.
În 2013 însă am devenit fotoograf ‘full-time’, învățând pe parcurs și fotografiind Atena mai ales noaptea. Din 2015 lucrez pentru revista ‘Athens Voice’ ca fotograf și editor, sunt membru BULB și “Photography Circle”.
#13 Thanos Savvidis
“Născut în Cipru în 1972, în prezent lucreaz ca profesor și am un doctorat în conducere de instituții de învățământ și educație multiculturală. Fac parte din ‘Cyprus Photographic Society’ din 2009 și am participat la diverse workshop-uri și seminarii despre fotografie precum: Nikos Economopoulos, Magnum – Loukas Vasilikos, ViVo – Platon Rivellis, Jason Eskenazi.
Am expus în: Cipru, Grecia, România și Germania, iar în 2015 am fost acceptat ca și asociat al BULB, din ianuarie 2016 fiind membru complet al colectivului.
În octormbrie 2016, imaginile mi-au fost publicate în revista Inspired Eye și momentan lucrez la proiectele: Insight, Like Frogs Around The Pond și The Αrchealogists“.
#14 Vasilis Spagouros
“Sunt un fotograf din Atena și am început să fac fotografii din 2006, fără a face pauze de atunci. Am participat la multe expoziții, iar imaginile mi-au fost publicate în diverse locuri. Sunt membru BULB și parte din cercul de fotografi al Greciei.”
#15 Zisis Kardianos
“Activ în ceea ce privește fotografia din 1985, am abordat stilul documentar, cel de eveniment și de călătorie, lucrând independent și fiind publicat în numeroase reviste naționale și internaționale.
În 2005 mi-am concentrat munca pe eseul meu fotografic pe termen lung, despre insula pe care m-am născut, Zakynthos. Ulterior, eseul a fost publicat într-o carte proprie intitulată ‘A Sense of Place’, alt eseu foto la care lucrez este intitulat ‘Off Season’, care a fost prezentat la festivalul foto de la Atena în 2012. “