Canon 7D si BIAS 2012
Dupa cum bine stiti in perioada 21-22 iulie a avut loc pe aeroportul Aurel Vlaicu din Baneasa un eveniment destinat pasionatilor de avioane si nu numai. Cum a fost weekend si spre deosebire de altii am ramas in Bucuresti am zis sa dau o fuga la aeroport si pe langa vizionat spectacol si stat in soare sa ma intorc acasa si cu ceva imagini. Mi-am pregatit strictul necesar si prin amabilitatea F64 Studio am pus in geanta (Tamrac 5768 Velocity 8x) un Canon EOS 7D, un obiectiv Canon 70-200mm f4L IS USM, iar pentru “backup” am luat si un Canon EOS 600D.
Acesta din urma s-a descurcat admirabil pentru aparat din gama lui si pentru incepatori reprezinta o alegere foarte buna, asta daca nu doriti si noul model 650D. Bucharest International Air Show 2012a fost organizat de catre Compania Nationala Aeroporturi Bucuresti pentru a celebra o suta de ani de istorie aeronautica a aeroportului Baneasa si astfel acest eveniment a reusit sa aduca in capitala unii dintre cei mai buni piloti acrobati din lume. Show-ul a fost deschis de catre Aeroclubul Romaniei cu aeronave usoare urmate apoi de o serie de exercitii de cautare si salvare prin lupta sustinute de catre Fortele Aeriene Romane si unul dintre cele mai celebre avioane de vanatoare, MiG-21.
In peisaj a aparut si una dintre vedetele evenimentului si anume un bombardier ce se putea asorta usor cu tinutele unor participanti si asta pentru ca era foarte “shiny”. Bombardierul B-25 Mitchellapartine echipei Flying Bulls care i-au schimbat infatisarea si utilizatea, in trecut fiind folosit in operatiunile din Al Doilea Razboi Mondial.
Dupa asta sa zicem ca am avut parte si de putina umbra la aparitia imensului Boing 737 (Tarom) si zic asta deoarece a fost un weekend foarte calduros si plin de soare. Norocul meu a fost ca am plecat cat de cat pregatit de acasa cu pantaloni lungi, sapca, ochelari si ceva apa la rece sau mai bine zis gheata, insa cu toate astea m-am ales cu un bronz selectivsi la final pot sa spun ca nu-mi pare rau. Cu toate astea dupa ce fiecare s-a mai racorit cum a putut au inceput sa-si faca aparitia si invitatii speciali care au oferit un spectacol pe cinste. Fiind pentru prima data in Bucuresti, formatia de acrobati Turkis Stars ne-a incantat atat auzul cat si privirea cu o serie de exercitii spectaculoase care ne-au facut sa uitam de arsita de afara si de multe alte probleme existentiale. Turkis Stars reprezinta Fortele Aeriene Turcesti, fiind singura echipa de acrobati din tara lor si pe de alta parte singura din lume care evolueaza cu 8 avioane de lupta supersonice.
Piesa de rezistenta a fost de departe formatia de acrobati ce apartine Fortelor Aeriene din Italia si anume Frecce Tricolori. Aceasta este cunoscuta drept formatia de acrobatii aeriene cu cele mai multe aeronave cu doua locuri si care zboara la viteze de peste 890km/h.
Evolutii de exceptie au fost prezentate si de catre IACARII ACROBATI si de nimeni altul decat campionul mondial Jurgis Kairyscu al sau SUKHOI 31, la care a si adus un important aport in proiectarea lui. In timpul evolutiilor exceptionale oferite de catre Jurgis crainicul a tinut sa precizeze si varsta acestuia si se tot auzeau discutii in stanga si dreapta si multi ramaneau cu gura deschisa de ce poate face acest om cu un … avion si in ce conditii. Jurgis s-a nascut in Lituania in anul 1952 si de-a lungul timpului a lucrat in calitate de inginer la dezvoltarea mai multor avioane printre care putem enumera SUKHOI SU-26, SU-29, SU-31, iar in anul 2004 a reusit sa-si construiasca propriul avion (Juka) special pentru acrobatiile lui.
Dupa prima parte a urmat si o pauza binemeritata de hidratare si pret de cateva ore ne-am retras la o bere rece asezonata cu o portie de mici impreuna cu un grup de spotteri si membrii PhotoAVIA.
Totodata am profitat de aceasta pauza sa-mi descarc si cardul de memorie (Sandisk CF 16GB Ultra II) deoarece de la atatea rafale si RAW-uri chiar daca majoritatea au fost mRAW (10M) acesta a “cedat”. Din graba am plecat cu un singur card si speram sa ma decurc, dar dupa cum ziceam la cele 8 fps-uri pe care le ofera Canon 7D si dimensiunii fisierelor RAW, aceasta a devenit mai mult de cat insuficient, iar salvarea a venit de la un coleg care nu intamplator avea un hard disk portabil cu cititor (exemplu: JOBO Giga On). Cardul nu este suficient de rapid pentru rafale RAW la calitate maxima si recomand unul cu o rata de transfer de 60MB/s si poate mult dupa ce se va lansa si noul firmware V2pentru 7D.
Pentru a obtine rezultate satifacatoare la un astfel de eveniment ai nevoie de un aparat rapid cu un senzor bun si un teleobiectiv pe masura. Pentru un aparat cu senzor crop consider ca alegerea cea mai buna o reprezinta Canon 7D si asta datorita sistemului de autofocus in 19 puncte, senzorului genereos de 18MP de unde se pot scoate cropuri foarte bune si nu in ultimul rand al pieselor de rezistenta reprezentate prin cele doua procesoare de imagine DiGIC IV. Acestor specificatii li se alatura si cele 8 fps-uri care sunt mai mult decat necesare la fotografierea subiectilor in miscare, precum aceste avioane care mai erau si supersonice.
Obiectivul ales a fost un Canon EF 70-200mm f4L IS USM care este parerea mea si un minim ce se poate recomanda in acest caz. Am avut la indemana si un teleconvertor 1.4x de la Tamron, insa autofocusul devenea mai lent si putin imprecis si in acest caz recomand varianta de obiectiv cu f2.8 si IS. In rest numai cuvinte de lauda pentru acest obiectiv cum de altfel si pentru orice alt L.
Un alt accesoriu aproape indispensabil este filtrul de polarizare dar si aici este nevoie de unul cu o calitate buna si care retine cat mai putina lumina. Eu am avut un filtru de o calitate mai slaba si l-am folosit foarte putin deoarece pierdeam cam 3 stopuri de lumina si cum timpii de expunere foarte scurti sunt esentiali a meritat acest compromis.
Cam atat despre echipamente cu toate ca s-ar mai putea adauga multe si ma rezum doar la faptul ca acest Canon 7D reprezinta cea mai buna alegere pentru un aparat cu senzor crop mai ales cand se fotografiaza astfel de evenimente si pe de alta parte poate nu ne permitem un Full Frame ca de exemplu 5D Mark III sau 1D X.
Seara s-a incheiat cu un adevarat spectacol in asa numitele “”Golden hours” prin manevrele imposibile executate de acesti piloti extraordinari. Mai jos o sa regasiti si o serie de poze realizate in amurg, unde poate ca intr-adevar s-a simtit lipsa unui 5D Mk III si a sensibilitatii ISO impresionante pe care o ofera.
Bineinteles ca duminica dupa ce m-am trezit cu greu am fost din nou prezent pe aeroport pentru a doua zi alocata evenimentului si am incercat sa mai acopar din momentele pierdute sambata, deoarece fiind mai tot timpul cu ochii in aparat am ratat o parte din spectacol.
In a doua parte a show-ului s-a repetat in mare parte programul de sambata cu diferenta ca nu s-a mai zburat si in amurg. Cu toate astea pot sa zic ca a meritat pe deplin si cred ca asta o poate confirma orice persoana care a fost prezenta, bine aici se exclud cei care nu sunt pasionati catusi de putin de avioane si aeronautica in general. Inainte de final tin sa multumesc magazinului F64 Studio pentru sprijinul oferit si echipamentul pus la dispozitie si va invit sa vizionati cateva imagini surprinse la BIAS 2012.
Echipament folosit:
- Canon EOS 7D
- Canon 70-200mm f4L IS USM
- Sandisk CF 16GB Ultra II
- Canon EOS 600D
- Tamrac 5768 Velocity 8x
6 comentarii
Foarte frumoase. S-a descurcat bine Canon 7D. Nici eu n-am fost dezamagit de 1100D, ba chiar am prins se pare de multe ori cadre asemanatoare:)
Ce frumos e sa te joci cu ceva scule bunicele la un show aviatic impresionant….
Frumoaste poze. Dupa parerea mea 70-200 e cam scurt pentru astfel de evenimente, merge lejer un 70-300 daca nu si mai mult. Eu am folosit asa ceva de la un alt brand si am avut situatii in care nici 300mm nu au fost suficienti.
Replica Nikon D800 + NIkon 600mm F4 VR :
http://www.facebook.com/media/set/?set=a.24379558…
Foarte frumos, dar la alt plafon de pret. Ori, cum n-a aparut nimeni cu niste rezultate obtinute cu un EOS 1D X si noul 600 f/4 L IS II USM, nu vorbim de o "replica", ci de un "standalone" reusit. Corect? Cheers! 🙂
Good work! Chiar imi pare rau acum ca nu am scos 7D-ul la treaba (cuplat la 70-200 f/2.8 L IS II USM). Cheers! 🙂