Suprarealismul – o foarte scurtă introducere Suprarealismul este un curent artistic care a fost fondat la Paris, în 1924, de către poetul Andre Breton, continuînd pe linia Dadaismului de a explora ceea ce este irațional și subversiv în artă. Suprarealismul …
Dipticul reprezenta, inițial, o pereche de tablouri legate între ele, având aspectul coperților unei cărti. De obicei, era folosit pentru reprezentarea scenelor religioase. Fotografia diptică este acel gen de fotografie în care două imagini aproape identice sau diferite sunt alăturate, …
Stenopa sau pinhole sunt termeni care se referă la fotografierea fără obiectiv, acesta din urmă fiind înlocuit cu un orificiu de pătrundere a luminii. Lumina pătrunsă impresionează filmul sau hârtia fotografica aflată de cealaltă parte, după expuneri ale acestora ce …
Panning-ul este o tehnică de fotografiere folosită pentru redarea mișcarii, în special în fotografiile de la evenimente sportive dar nu numai, și care presupune urmărirea subiectului pe tot parcursul traseului acestuia în cadrul câmpului vizual, declansând în rafală, cu timpi …
Focurile de artificii generează de cele mai multe ori emoții puternice, fiind foarte spectaculoase și interesante de urmărit. În plus, în general sunt asociate cu momente și sărbători importante din viața fiecăruia (nuntă, aniversări importante, ziua națională, trecerea dintre ani …
Balansul de alb (WB) este o funcție a camerelor digitale prin care procesorul acestora determină proporția necesară din fiecare culoare fundamentală (RGB), astfel încât subiectul să fie reprodus tot alb în imagine, dacă el este alb. Cele 3 culori principale …
Octombrie este o lună extrem de fotogenică, nu doar pentru controversata sărbătoare de Halloween, ci și pentru că zilele cu atmosferă mai tulbure lasă loc celor mai răcoroase, cu ceruri limpezi, soarele coboară mai jos, aruncând umbre lungi în urma …
Toamna s-a instalat deja de ceva vreme, prilej numai bun de fotografiat. Ușor, ușor, culorile prind viață în copaci, covorul de frunze e din ce în ce mai gros, galbenul și arămiul îcep să predomine în peisajele rurale dar și …
E din nou septembrie… Mirosul rechizitelor abia cumpărate, al hainelor și pantofilor noi, copiii cu tunsori proaspete și agitația din librării și magazine, toate dau de veste că începe un nou an școlar. E și momentul să îți pregătești camera …
Am revenit cu un ultim articol din seria despre filtrele fotografice, realizată de Dan Dinu. După sistemele de filtre foto abordate la modul general și materialele despre filtrul de polarizare sau filtrul gradual neutru, astăzi continuăm cu informații utile despre …