Cu Ricoh WG-M2, pe motor, prin Scandinavia

Planificarea excursiei moto prin Scandinavia a creat oarecum necesitatea achiziționării unei camere video de acțiune, fiindcă într-o asemenea aventură moto nu doream să plec fără ”martori mobili și rezistenți”. Nu sunt un mare fan al acestor aparate, dar îmi doream opțiunea de a avea și câteva amintiri ”din mers”, cum se spune. Prin urmare, am ales să mă dotez cu o cameră de acțiune de apariție recentă, mai exact varianta 2.0 a modelului lansat de Ricoh în primăvara anului acesta (Ricoh WG-M2), cu prin intermediul celor de la magazinul F64 din București.
Alegerea s-a bazat mai mult pe două caracteristici ale acesteia care mi-au atras imediat atenția: forma aerodinamică a carcasei (mă cam deranjează design-ul pătrățos al celor pentru ”eroii care merg Pro”) cât și lipsa altor carcase auxiliare de protecție, aparatul fiind conceput din fabricație să reziste la maximum 20 de metri sub apă fără să fie nevoie de alte dispozitive sau huse suplimentare – singura condiție e înlocuirea lentilei de protecție pentru obiectiv cu una rezistentă la apă, inclusă în dotarea standard).
Deși camera de acțiune poate filma și la rezoluție 4K și 30 de cadre pe secundă, eu am ales însă să o folosesc exclusiv la rezoluție maximă de full HD (1080; 60 cadre), din motive de mărime a fișierelor, un număr mai avantajos de cadre pe secundă și o relativă ușurință în post-procesarea acestora.
Unul din primele dezavantajele cu care m-am confruntat a fost lipsa oricăror dispozitive de prindere sau fixare în kitul standard; aparatul neavând absolut niciunul din acestea în pachetul de bază cu care se comercializează. Prin urmare, bugetul de excursie a trebuit solicitat din nou și prin intermediul unui mic adaptor cu filet, am apelat la multitudinea de sisteme de prindere oferite de concurență, alegând câteva potrivite montării pe motocicletă.
Camera e dotată și cu stabilizator electronic al imaginii, însă acesta a făcut cu greu față vibrațiilor motocicletei mele cu motor monocilindru de 650 centimetri cubi, după cum se va putea vedea și din anumite cadre incluse în filmului de la finalul acestui articol.

Microfonul stereo al camerei (amplasat frontal, în stânga și dreapta obiectivului) dispune și de un mod de atenuare al zgomotului de fond (spre exemplu vânt, sau curentul de aer produs pe motocicletă) însă performanțeie reale ale acestei funcții sunt destul de modeste; toate înregistrările audio filmate la peste 60 de kilometri pe oră au ”coloana sonoră” compromisă –  nu e un lucru care mă deranjează foarte mult și pe undeva nici nu mă așteptam să fie altfel, știind ce gălăgie poate genera curentul de aer pe o motocicletă în mers, mai ales pe autostradă.
Cea mai mare problemă am întâmpinat-o însă cu manevrarea butoanelor, în special al celui de pornire (On/Off).  Butonul de pornire se află undeva ”îngropat” între alte două, neavând însă nicio protuberanță distinctă cu ajutorul căreia să fie detectat tactil – mai ales prin mănușile moto. Acesta îl consider un mare dezavantaj în folosirea camerei în toate sporturile  practicate cu mânuși groase (motociclism, ski, patinaj etc.) În momentul în care camera era amplasată pe casca moto iar eu aveam mănușile pe mâini, acționarea butonului de pornire era mai mult o loterie, motiv pentru care am și ratat câteva cadre interesante. Cu toate că aparatul confirmă pornirea înregistrării atât auditiv cât și prin vibrație (ambele funcții selectabile sau nu), montată pe casca moto și mai ales cu motorul motocicletei pornit aceste două funcții sunt aproape insesizabile. Din acest motiv am ales să folosesc și un mod de fixare a aparatului pe ghidon, pentru a avea mai mult control asupra camerei.

O funcție ce s-a dovedit bună este oprirea automată a camerei în momentul în care nu înregistrează și niciun buton nu este apăsat timp de 3 minute. În felul acesta ești scutit să verifici mereu dacă ai oprit aparatul, ca să-ți salvezi din puterea acumulatorului, acumulator ce se consumă destul de repede. Au fost zile când vremea mi-a permis să o țin la încărcat, cu capacul deschis, alimentată direct din priza motocicletei, astfel încât să îmi rămână cât mai multă energie în micuțul acumulator pentru restul zilei.
Din păcate nu toate funcțiile se lasă combinate cu toate modurile existente, camera având anumite limitări. Spre exemplu, deși aparatul poate filma în mod wide (204°) sau narrow (151°), în modul de filmare cu încetinitorul aparatul poate înregistra doar în modul wide.  La fel și în modul foto: poze poți face doar cu unghi larg, de 204°. Iar dacă vrei să faci poze când camera e în modul video, nu există o funcție rapidă sau un buton dedicat, ci trebuie intrat în meniu și selectată funcția de fotografie. Un alt exemplu ar fi imposibilitatea folosirii unghiului wide de filmare în momentul în care funcția de stabilizare electronică a imaginii este activată. În fapt, manualul de utilizare al camerei cuprinde o pagină întreagă de astfel de excepții și limitări.
Cu toate că aparatul beneficiază de un senzor CMOS de 8 megapixeli – presupun că moștenit de la Pentax, pe care firma Ricoh a achiziționat-o cu ceva timp în urmă –  calitatea fotografiilor este însă destul de modestă.

Camera are și un modul WiFi ce permite conectarea la un aparat mobil (telefon sau tabletă) permițînd controlul de la distanță a numitor funcții prin intermediul aplicației oferite gratuit de Ricoh, însă acest fapt nu prea m-a ajutat pe motocicletă.
Deși camera are mai multe moduri de înregistrare a setărilor de culoare, luminozitate, balans de alb etc., am ales să folosesc modul ”Standard”, urmând ca eventual să ajustez culorile într-un program de post-procesare video. Celelalte moduri mi s-au părut puțin cam nenaturale și exagerate în tonalități. Dar fiecare e liber să-și aleagă modul său, după preferințe.
Durata maximă a unui clip video este fie de 4 Gb, fie de 25 de minute, timp după care aparatul oprește automat înregistarea. Se pot oarecum depăși însă aceste limitări folosind modul ”Extended Movie Recording”, mod în care camera de acțiune înregistrează în mod continuu clipuri cu lungimea maximă de câte 5, 10 sau 25 de minute. Atenție însă: dacă în acest timp cardul de demorie se umple, aparatul continuă să filmeze clipuri noi, ștergându-le automat pe primele din listă.
Per total, Ricoh WG-M2 s-a descurcat binișor și a rezistat eroic, ținând cont că din totalul de 10500 kilometri parcurși în 19 zile, ea a petrecut expusă pe motocicletă tuturor intemperiilor și altor factori de mediu (praf, vânt, insecte, pietricele, nisip etc) aproape 7000 km. Doar protecția pentru obiectiv s-a mătuit ușor pe alocuri – și din păcate acest lucru se și vede în anumite cadre filmate ulterior cu ea.
Iată lista mea personală de pro-uri și contra-uri, mai ales pentru motociclism:
Pro:

• formă aplatizată, aerodinamică; nu vâjâie în mers, nu produce turbioane de aer; fiind destul de plată se lasă montată aproape oriunde pe motocicletă
• nu necesită carcasă suplimentară pentru filmări pe ploaie sau înregistrări subacvatice (limita de 20 metri sub apă)
• Setare cu confirmare auditivă și prin vibrație a pornirii înregistrării; totuși, pe o motocicletă pornită acestea sunt aproape insesizabile
• Mod de înregistrare secvențială direct din aparat; permițând filmări spectaculoase fără multă bătaie de cap ulterioară (mai ales la folosirea unor dispozitive suplimentare, cum ar fi capuri rotative panoramice etc)

Contra:

• buton de pornire greu accesibil dacă porți mănuși
• Performanțe scăzute ale funcțiilor de stabilizare a imaginii sau atenuare a zgomotului de fond
• Calitate destul de modestă a imaginii (în special gama dinamică), în comparație cu alte camere din aceeași gamă de preț
• Lipsa unui buton dedicat pentru fotografii/comutare rapidă în modul video

La final vă invit să vizionați un clip montat aproape în exclusivitate cu cadre video filmate cu această cameră:

10k To The Arctic Circle (And Back) from Neighbor’s Goat on Vimeo
Un material și filmări de Dragoș Pîrvulescu.