Wacom Intuos Pro M – opinia utilizatorului, cu Daria Maria
După ce am trecut de perioada de acomodare cu tableta grafică, interval ce a durat câteva zile – timp în care m-am întrebat adesea dacă nu era mai ușor cu mouse-ul, am realizat că tableta grafică mă ajută să procesez fotografiile într-un timp mult mai scurt, mai repede și mai precis, simplificându-mi astfel întreg modul de lucru.
Din punct de vedere al design-ului, Wacom Intuos Pro M are o construcție mai compactă față de alte modelele. Este realizată din materiale precum aluminiul negru anodizat ți rășină din fibră de sticlă, rezultatul fiind o tabletă subțire, dar solidă.
Practic Wacom Intuos Pro M mă ajută în primul rând, să devin mai productivă și mai eficientă. Pentru aceia dintre noi care retușează des fotografii, o tabletă precum Wacom Intuos Pro M ar putea deveni indispensabilă. Simplifică munca de postprocesare, îmbunătățește workflow-ul și ajută la o editatare mai precisă, iar la portrete, acolo unde orice detaliu contează și totul trebuie să fie perfect, am constatat o ușurință a procesării comparativ cu folosirea mouse-ul-lui.
Suprafața de lucru este generoasă, ceea ce permite ajustări precise pe o arie mai mare, fără zoom puternic pe imagine (oferind astfel un mod de lucru mai lejer). Chiar nu mai simt acea amorțeală a mâinii când editez, lucru care mă deranja uneori și mă făcea să iau pauze mai des de la editare.
Iar noul Wacom Pro Pen 2 a devenit instant unealta mea preferată, fiind extrem de receptiv la orice comandă.
Specificații principale Wacom Intuos Pro M:
- Dimensiune: 338 x 219 x 8mm
- Greutate: 700g
- Wacom Pro Pen 28 ExpressKeys
- Conectivitate Bluetooth
- Multi-Touch
- Tehnologie de tip electromagnetic pentru detecția mișcării
- Rezoluție mișcare: 5080lpi
- Cerințe sistem: Microsoft Windows 7 sau mai recent, Apple MacOS X 10.10 sau mai recent
- Interfața: 1 x USB – 4 pin USB Type A
Concluzii
Cu ajutorul tabletei simt că lucrez mai precis, pot edita o perioadă mai mare de timp fără să îmi obosească mâna, iar rezultatele bune vin într-un timp mai scurt.
Puncte forte
- Procesarea fotografiilor se face mult mai precis și rapid
- Tableta ajută la îmbunătățirea workflow-ului și economisirea de timp prețios
- Pen-ul este extrem de receptiv la comenzi, lucru care contribuie și la un confort sporit, întrucât nu se mai instalează senzația de amorțeală a mâinii
Puncte slabe
- Îți ia un pic până te obinuiești să procesezi fotografiile cu ajutorul unei tablete, dar odată ce ți-ai intrat în mână, nu prea o să vrei să te întorci la mouse
- Tableta necesită o investiție ceva mai mare, dar și rezultatele sunt pe măsură
Un articol și fotografii de Daria Maria.
Mai multe despre utilitatea tabletelor grafice și exemplificări de tablete Wacom găsești și în articolul „Tableta grafică -un instrument pentru fotografi și nu numai”.
Etichetă:editare, Intuos, procesare foto, tabletă grafica, tablete grafice, wacom