Cum mi-am inceput viata de DSLR-ist. Episodul 1

Exista un moment in viata oricarui barbat in care isi spune ca a venit timpul unui aparat DSLR adevarat. Radu, 24 de ani, inginer, single, este insa departe de acel moment. Deocamdata sta plictisit in sufrageria lui, fumeaza o tigara si se uita la pozele Mihaelei pe Facebook. Este sambata dupa amiaza, liniste in toata casa si razele soarelui de ora 5 se revarsa pe canile de cafea pe care Radu le va spala doar mai incolo.

Gandul ca Mihaela arata mai bine ca anul trecut ii trece razlet prin cap, dar nu il entuziasmeaza prea tare. S-ar ridica de pe scaun sa rasfoiasca cartea despre motivatie primita de la colega lui de munca, dar adevarul este ca nu a gasit nici o motivatie sa o citeasca. Vede o reclama la un DSLR Canon 1100D, pe care o priveste cateva secunde destul de indiferent si apoi trece la altceva. 

Ajunge intamplator la pozele lui Cosmin, colegul lui de liceu pe care nu il placea prea tare si care a inceput facultatea de marketing, dar s-a lasat si acum traieste din fotografie. Mai intai ii analizeaza poza de profil si vede ca desi a inceput sa cheleasca, arata fresh. Si desi ii este greu sa recunoasca, sunt o gramada de fete in pozele lui Cosmin. Trage mai adanc din tigara care este pe terminate. “Ok, sa trecem la albumul urmator,” spune cu voce tare, desi este singur in casa. Fotografii facute de Cosmin la Lacul Sfanta Ana, poze facute pe La Rambla, in Barcelona, portrete cu femei cu picioare lungi, destul de frumoase, iar Radu inghite din nou in sec.

Radu este oficial pasionat de fotografie. Acum trei ani si-a cumparat un compact si a facut o gramada de poze pe munte, in Vama, in parc seara. Apoi s-a plictisit un pic sa care mereu aparatul, plus ca a auzit ca aparatele astea sunt numite “sapuniere” si i-a fost cam jena, asa ca si-a luat un telefon cu o camera buna. Si nu a ratat nici un moment. Nunta fostei lui iubite, copacii infloriti din Cismigiu, fazele amuzante de la munca. A fotografiat TOT.

Si degeaba, rosteste Radu singur in sufragerie. Caci pozele lui Cosmin, Cosmin ala de care radea in liceu, pur si simplu stralucesc fata de ale lui. Sunt vii, sunt reale, sunt pe bune. Sunt Misto, realizeaza Radu cu disperarea omului care e pe cale sa piarda totul. Dar dupa cateva clipe, revine cu picioarele pe pamant. “Clar, le-a prelucrat in Photoshop!” pufneste Radu satisfacut ca a gasit explicatia. Se intinde pe canapea si incearca sa se relaxeze la gandul ca de fapt si lui i-ar fi putut iesi pozele la fel de bine ca prostului de Cosmin. “Ce mers avea in liceu si cum repeta mereu “parca”, parca as veni si eu, parca as manca si eu.”

Zambetul ii rezista insa maxim cateva secunde si se transforma intr-o expresia de dezamagire. Totul se petrece mai repede chiar decat tranzitia intre un smiley face si sad face pe Messenger. Stie ca nu Photoshopul e de vina pentru pozele lui Cosmin. Stie si nu poate sa o nege. Inchide Facebookul cu furie si intra pe pagina de la National Geographic. Se uita la toate imaginile acelea fantastice si simte brusc cum este cuprins de liniste. Acele imagini perfecte sunt facute de fotografi profesionisti, adica de magicieni, nu de un Cosmin oarecare. Totul poate fi explicat.

Isi mai aprinde o tigara, respira adanc si intelege ca e nevoie de o schimbare mare. Radu isi scoate carnetelul de notite si scrie putin tremurat din cauza emotiei. PRIORITATE: Aparat foto NOU.