-
Introducere
Compoziția este o piatră de temelie în fotografie. Deși de multe ori ignorate, din neatenție sau neștiință, regulile de compoziție trebuie însușite pentru a crea o structură viabilă a unei imagini. Prin aplicarea unor reguli de compoziție, autorul codifică un mesaj, iar prin cunoașterea regulilor, privitorul îl poate decodifica cu acuratețe, mesajul vizual fiind astfel comunicat eficient. De la linii, texturi, contrast, cromatică, proporții, ritm și perspectivă, totul contribuie la afirmarea unui echilibru și al unei armonii în imaginea finală, rezultatul fiind unul de impact și memorabil.
0Nu există articole în această secțiune -
Compoziția - o definiție și de ce este importantă
Compoziția este una din cele mai importante abilități pe care fiecare fotograf ar trebui să o aibă. Oricine poate apăsa pe buton și surprinde o scenă la un moment dat. Dar pentru a face o fotografie uimitoare este nevoie de puțin mai mult decât un aparat performant și voință. Unii oamenii ți-ar spune că e nevoie de talent sau un “ochi” bun pentru a realiza o imagine extraordinară. Noi credem că de fapt ai nevoie de răbdare, perseverență, cunoașterea regulilor și multă, multă practică. Compoziția are ca scop principal evidenţierea subiectului şi dirijarea privirii către o anumită zonă din fotografie pentru a transmite în mod direct un mesaj. Compoziția ține de punctul de stație, planuri, ritmul și tensiunea impuse, plastica imaginii, modul de dispunere al elementelor/subiectului și echilibrul pe care reușim să îl creăm într-o fotografie. Și, desigur, de regulile și principiile general acceptate. Multe dintre aceste sfaturi de compoziție sunt folosite în artă de mii de ani și chiar ajută la crearea unor compoziții mai atractive. Odată ce ajungi să le înțelegi, vei știi când trebuie respectate sau inovate, încălcate. De ce este importantă compoziția? Îți oferim cel puțin 6 motive, mai jos:
7-
#1 Creează fotografii interesante 01 min2.1
-
#2 Direcționează privirea către subiectul tău 01 min2.2
-
#3 Compoziția ajută la evitarea unor greșeli…incomode 01 min2.3
-
#4 Fiecare scenă are potențial 01 min2.4
-
#5 Oferă o poveste mai convingătoare2.5
-
#6 Te ajută să îți găsești atât stilul cât și încrederea 01 min2.6
-
#1 – Verifică-ți cunoștințele! 1 întrebareTest2.1
-
-
Bazele încadrării
5-
Tipuri de imagini – Încadrarea 07 min3.1
-
Punctul de stație 14 min3.2
-
Unghiuri de fotografiere 07 min3.3
-
Adancimea 03 min3.4
-
#2 – Verifică-ți cunoștințele! 6 întrebăriTest3.1
-
-
Elemente de compoziție în fotografie
Care este secretul unei imagini reușite? De ce unele fotografii arată mai bine iar altele sunt de-a dreptul banale? Răspunsul nu este unul simplu, însă, parțial, acesta constă în aplicarea unor reguli de compoziție pe care le poți urma și aplica indiferent de aparatul pe care îl folosești. Chiar și cu telefonul! Haide să parcurgem împreună 9 reguli simple, care te vor ajuta să faci fotografii mai bune.
11-
Regula treimilor 01 min4.1
-
Simetria – compoziția centrală 03 min4.2
-
Liniile 02 min4.3
-
Liniile directoare 02 min4.4
-
Modele repetitive 02 min4.5
-
Texturi și suprafețe 02 min4.6
-
Ritm 02 min4.7
-
Relația cu fundalul 03 min4.8
-
Rama naturală 07 min4.9
-
Minimalism și spațiu negativ 05 min4.10
-
#3 – Verifică-ți cunoștințele! 4 întrebăriTest4.1
-
-
Concluzii
1
