Despre cromatică – Interviu cu Mirela Momanu
Un interviu despre importanța cromaticii în fotografie, despre diferențele de transmitere a mesajelor și emoțiilor în color sau în alb-negru, despre importanța texturilor, umbrelor, contrastelor, impactul psihologic al culorilor și senzațiile induse de către acestea. Nu am lăsat deoparte nici influența luminii asupra cromaticii, elementele de care merită să ținem cont fie că preferăm fotografia color sau alb-negru, precum și greșelile frecvente ce pot apărea.
Pentru Mirela Momanu, fotografia este un mijloc de exprimare, se regăsește în subiectele surprinse, fie conceptuale, fie umoristice sau de atmosferă. În general, preferă cadrele care transmit, imaginile care să inducă o stare, să aibă un impact asupra privitorului, iar o fotografie bună este aceea care o lasă pe gânduri și nu îi iese apoi ușor din minte. În cazul ei predomină alb-negrul, întrucât acesta i se pare că induce mai mult mister, mai multă atmosferă, poveste și impact.
Mirela Momanu este membră a grupului Photo Team, președinte al Asociației Exposure și curator al expozițiilor organizate de Asociația Bucureștiul meu drag. A participat la numeroase expoziții din țară și din străinătate, una dintre ele chiar la Chicago.
Vedeţi aici interviul cu Mirela Momanu despre cromatică:
Găsiţi mai multe fotografii de Mirela Momanu aici.
Etichetă:fotografia alb negru, imagini alb negru
6 comentarii
eu aș risca să zic că nu e mai simplu la color. nicicum. cati egglestoni sunt azi si câți bressoni, ca sa zicem asa. just think about it! stăpânirea culorilor și combinarea lor armonioasă sunt chiar mai dificile decât în fotografia a-n.
Intr-adevar nu e usor de stapanit "dialogul cromatic" intr-o compozitie color. De multe ori combinatiile cromatice nedorite fura mult din atentia necesara intelegerii cadrului in totalitate. De aceea personal prefer cadrele alb negru, desi tendinta actuala in fotografia de strada pare ca se focuseaza foarte mult pe cadrele color, si e normal asa. Ele descriu ce se intampla langa noi, prezinta si redau realitatea asa cum este ea.
bun interviu! felicitari pentru munca si experienta depusa in acest domeniu
Multumesc Iulian, cu atat mai mult cu cat fotografia e pasiune de suflet si mereu aduce bucurii, atat tie cat si celor din jur 🙂
Ma simt onorata sa vad un interviu cu dvs. De fiecare data invat ceva nou , spun asta pentru ca fotografia a devenit pentru mine, nu de foarte mult timp, o pasiune. Golden Hour este momentul preferat al zilei si pentru mine, si din cand in cand lumina diminetii (7AM-8AM) Oh, e 6PM, ies sa surprind niste umbre:) O seara buna!
Multumesc Monica pentru apreciere, abia astept sa vad cadre surprinse de tine dupa amiaza, cand umbrele sunt lungi, mai ales ca umbrele sunt si favoritele mele 😉 spor si inspiratie !!