Din istoria fotografiei românești: Alexandru Bellu și Iosif Berman

Totuși, chiar dacă cei care trebuiau să se îngrijească de prețioasa noastră istorie, au mai uitat cum să facă asta, pe ici pe colo – motiv pentru care multe opere de artă și fotografie s-au stricat sau pierdut sau momentan nu ne permitem să le aducem înapoi în țară, asta nu înseamnă că respectivii artiști nu au contat, că munca lor nu are valoare sau că nu și-au lăsat amprenta în istorie.

Că tot se apropie Ziua Artei Fotografice în România, astăzi îți prezentăm doi fotografi consacrați din perioada în care nu ne puteam certa pe DSLR-uri, mirrorless-uri și nici vorbă să dezbatem veridicitatea unei fotografii cu telefonul. Pentru cei curioși despre trecutul nostru fotografic, pentru cei care vor să cunoască. (Alexandra Crisbășan)

Alexandru Bellu (1850-1921)

Tot la Paris se împrieteneşte cu fabricanţii de aparate de fotografiat şi de accesorii precum Jules Richard,  ale căror aparate stereoscopice ajung să fie ușor folosibile cu plăci fotografice la sfârșitul secolului XIX. Înainte de acestea, fotograful de atunci, amator, putea doar să etaleze emulsia fotografica pe plăci de sticlă, iar apoi a trecut la Verascopul Richard pentru amintirile turistice surprinse.

Formează legături strânse și cu artiști ai “micului Paris” – cum era denumit atunci Bucureștiul, unul dintre oamenii cu care a legat o prietenie de durată a fost chiar pictorul Nicolae Grigorescu. Iar de la Paris ajuns apoi în Italia, Bellu se îniţiază în fotografie pe lângă Nadar dar şi pe lângă fraţii Alinari din Florenţa cu care ajunge să împartă laboratorul pentru a-și face singur tirajele proprii.

Ajuns deja un om cultivat și cu relații, Alexandru Bellu va fi la Paris în 1900 pentru proiectul construcţiei pavilionului României în cadrul Expoziţiei Universale, după modelul conacului său. Proiectul nu se va realiza. Totuși, el va fi decorat de către autorităţile franceze cu Legiunea de Onoare în grad de ofiţer. Opera, de fapt, se află în conacul de la Urlaţi, proprietatea sa, unde timp de 30 de ani surprinde mediul rural într-un mod idilic.

Bellu și-a pierdut bunul prieten pictor în același an, împreună cu iluziile despre schimbarea societății. Se oprește din a face fotografie și colecționează tablouri, piese de mobilier și monezi vechi.

Cărţile poştale sunt căutate de către colecţionari și astăzi fiindcă o parte din operele sale s-au pierdut sau s-au deteriorat prin nepăsarea autorităţilor din cultură.

Iosif Berman (1892- 1941)

Berman, tatăl, a fost un evreu care s-a bătut în timpul Războiului de Independenţă din 1877, căpătând naționalitate română, iar fiul său, Iosif, inspirat de fotografii ambulanți de la Cernăuți, a ajuns în micul Paris pentru a deveni fotograf.

Odată întors la București, lucrează pentru ziarele “Adevărul” şi “Dimineaţa”, datorită conjuncturii fericite în care francezul Victor Delbond a fost indisponibil pentru postul respectiv.

Urmărește AICI un documentar interesant despre Berman: Omul cu o mie de ochi (o producție Docuart, 2001)