Un weekend cu Nicu Covaci

Un articol de Matei Buta

Mi-am facut bagajele si sunt gata de plecare…

De fapt nu sunt niciodata gata de plecare. Mereu ma apasa acel sentiment care-mi spune ca uit ceva, motiv pentru care verific si re-verific echipamentul.

Stiu ca poate parea absurd, insa merg cu autobuzul de 5 zile, pe un drum de 6500km, pentru a trage un portret pentru un singur om. Nicu Covaci – liderul si in acelasi timp fondatorul trupei Phoenix, sau cum este cunoscuta  trupa peste granite, Transylvania Phoenix.

Pentru mine este ceva important. Cel pe care il pozez este oarecum varianta autohtona a lui Mick Jagger. Ca fapt divers, in 2012, atat The Rolling Stones cat si Phoenix sarbatoresc 50 de ani de activitate.

Calatoria a fost lunga si deloc lipsita de evenimente. Totul a inceput cu un control de rutina la granita Romaniei, dar toata situatia s-a complicat din cauza oamenilor care au fost dati jos din autobuz si arestati in Spania, din cauza cainilor de la narcotice care au adulmecat toti calatorii, jafurilor la benzinariile de pe drum. Si de parca toate acestea nu au fost de ajuns, am fost si in compania unui batran senil care fugise din Spania in Romania pentru a-si vizita sotia bolnava, doar pentru a afla de la fiica sa ca aceasta il daduse disparut si ca…sotia sa murise de 10 ani.

Am ramas totusi pe pozitii si niciun dintre aceste evenimente nu m-a putut distrage de la scopul meu. Aveam o singura zi pentru a face potretul perfect cu Nicu. Acest lucru ma supra-stresa. Am fost nevoit sa iau autobuzul deoarece calatoream impreuna cu studio-ul meu mobil. Era suficient de mobil pentru a incapea intr-un avion, insa taxele pentru greutatea in plus nu se incadrau in bugetul meu. Din acest motiv a fost un imperativ sa ma asigur ca tot echipamentul meu va supravietui zguduiturilor provocate de gropile din Europa. Acesta este exact motivul pentru care am ales geanta HPRC 2780 – recomandata cu tarie de catre Iulian Capatoiu @ F64.

Este o geanta de transport cu aspect militar. Indiferent cat am cautat alte variante, ma speria gandul sa-mi tin bliturile neprotejate impreuna cu alte bagaje, intr-un portbagaj de autobuz timp de 5 zile. Decizia facuta ma incanta, deoarece a fost cea mai buna decizie pe care o puteam face. Lasand la o parte faptul ca echipamentul a fost protejat exemplar, geanta a servit succesiv rolurile de treapta, scaun, masa pentru cafea si orice combinatie intre acestea.

Odata ajuns in Spania am fost primit ca un rege. Carmen ma astepta in statia unde avea sa opreasca autocarul. De acolo urmatorul pas a fost o plimbare scurta si vesela prin oras. Cand Nicu mi-a zis ca voi fi asteptat mi-am facut o doza de griji pentru bagajele mele. Aceste griji s-au dovedit inutile deoarece Carmen a venit, impreuna cu fiica sa superba, intr-un X5, asa ca totul a mers ca uns. Deja incantat de noile conditii, acestea au fost imbunatatite de cei 80 de kilometri  condusi pe coasta Mediteranei, distanta ramasa pana la casa lui Nicu, intr-o decapotabila cu doua locuri. Mi-ar fi placut o fotografie in acest scenariu insa tot echipamentul meu se afla in X5-ul dupa care ma tineam… 

Nicu locuieste intr-o frumoasa casa in stil traditional spaniol foarte aproape de coasta Mediteranei. Impreuna cu cei 8 caini, iubita sa, o colectie de tablouri si renumele rock and roll pe care si l-a facut, viata este linistita. Din exterior, nimic nu ar trada faptul ca aici locuieste un artist recunoscut international, chiar daca la o mica distanta este situata vila Madonnei.

M-a primit cu inima si cu usa deschisa. Am gasit aici caldura si o familie cu picioarele pe pamant, caracteristica din ce in ce mai greu intalnita la asa zisii artisti din ziua de astazi. Pentru doua zile am fost ca fratii, mancand, band si razand. Faptul ca sunt la randul meu rocker si impatimit al motocicletelor poate ca a ajutat. Chiar m-a intrebat daca vreau sa-i incerc motorul…insa sunt unele lucruri legate de unele motocilete pe care pur si simplu nu le faci. Sunt convins ca ca cei care merg pe doua roti ma inteleg.

Urmatoarea zi ne-am plimbat in SUV-ul lui pentru a cerceta frumoasele imprejurari. Mi-a fost foarte usor sa inteleg de ce a ales Spania in detrimentul Germaniei. Un paradis pentru motociclisti, tot timpul anului. Am fost chiar sa vedem cel mai estic punct al Spaniei si o pestera superba care este locul nasterii celui mai lung sistem de tuneluri subacvatice din Europa (are peste 40 de km. lungime)

Fiind tratat ca un rege, si distrandu-ma la cote mult peste asteptari, era foarte usor sa uit adevaratul scop al vizitei. Faptul ca toata ziua am ratacit prin peisaje parca desprinse din filme de aventura Hollywoodiene iarasi poate distrage.

Prima sesiune foto a avut loc in micul studio tinut de Nicu la parterul casei. Aici este un mic sanctuar, daca imi permiteti exprimarea, in cinstea trupei Phoenix. Postere vechi si noi, poze, premii si cateva discuri de aur umpleau peretii. Amandoi a trebuit sa ne intram in rol. Cat eu imi setam sistemul de lumini Quadra, Nicu aranja amplicatoarele. Am sters praful de pe chitari si boxe si eram gata de treaba.

Nicu a inceput sa dea acorduri din chitara si parca intr-o fractiune de secunda devenisem unul. A fost hipnotizant sa-l aud cantand la mai putin de 2 metri, chitara sa tipand pentru sistemul, batran dar frumos, Marshal iar vocea sa umpland incaperea. In momentul in care lucrurile incepusera sa se aranjeze, Nicu a inceput sa cante “In umbra marelui URSS” – una dintre cele mai emblematice melodii pentru rock-ul romanesc, melodie de descrie mahnirea si necazul indurat in timpul regimului comunist. A fost o senzatie atat de personala care mi-a zdruncinat simturile. Mi s-a facut pielea de gaina intr-o clipa iar odata cu capatarea luciditatii mi-am dat seama ca fredonam si eu melodia. Catre final, m-am luptat cu mine pentru a-mi izgoni lacrimile pentru a ma concentra asupra camerei si a pozelor pe care trebuia sa le fac.

A fost o experienta atat personala si puternica incat cuvintele sunt insuficiente si inutile. Si tineti cont, sunt cu 40 de ani mai tanar decat Nicu.

Pentru a doua poza l-am rugat pe Nicu sa ma duca intr-unul dintre locurile lui preferate – o mica poiana in padure, chiar la poala unui munte apropiat. Intr-o parte se vedea superbul scenariu oferit de coasta iar in cealalta parte se vedeau muntii stancosi. Sa ajung pana acolo a fost o mica aventura pentru mine. Un drum ingust cu curbat ne-a dus pe munte. Puteam vedea aici urmarile unui accident rutier. Aparent, acest drum este cunoscut pentru faptul ca este ingust si pentru curbele care necesita maiestrie.

Odata ajunsi a fost facil de inteles de ce acesta este unul din locurile sale preferate. Ca o cireasa pe tort, sus am gasit si o piscina abandonata pe care o puteam folosi oricum am fi dorit.

Iarasi am inceput sa-mi montez aparatura. Vantul batea destul de tare asa ca nu am putut folosi modificatoare pe blituri. Dar Quadra-ul, impreuna cu deflectorul sau si-au facut treaba cu precizie. Nicu a crezut initial ca va trebui sa luam curent electric de la cladirile din apropiere – a fost uimit sa vada ca micul si puternicul Quadra foloseste baterie.

Cantarea a reinceput. Lucrand cu soarele ca backlight si cu Quadra ca lumina principala am obtinut cateva lumini si umbre destul de interesante.

Toate lucrurile bune trebuie sa aiba si un final din pacate. Am fost nevoiti sa impachetam si sa plecam. Nicu a fost impresionat de micul si in acelasi timp completul studio ce primea energie de la Quadra si care incapea in carcasa HPRC. Ca sa fiu sincer, si eu am fost. Carcasa a facut o treaba foarte buna in a proteja bliturile. Aici tinem cont de faptul ca aceasta a fost aruncata dintr-o parte-n alta in autocar si masina si de faptul ca a fost nevoita sa sustina si greutatea lui Nicu. Quadra a reusit inca o data. Mereu am o baterie de rezerva cu mine dar nu am avut niciodata nevoie de ea pana acum. La fel s-a intamplat si de data asta. Am tras aproape 400 cadre in diferite conditii si tot n-am reusit sa epuizez bateria…

Drumul spre casa urma sa fie lung, dar pentru a usura chinul, acesta a inceput cu un drum de doua ore in scenariul oferit de coasta Mediteranei. Stand in tren, am avut timp sa rederulez evenimentele ce constituie aceasta experienta unica.

Nicu, iti multumesc ca m-ai primit! A fost o experienta senzationala.