Expoziţia foto „Poveştile pădurii”
Toma Bonciu şi Monica Bonciu au scris despre expoziţia foto “Poveştile pădurii” care va avea vernisajul pe data de 17 decembrie 2013 la F64.
„Poveştile pădurii” reprezintă o temă fotografică des abordată în fotografiile noastre. Prin ceea ce facem nu urmărim duplicarea realităţii vizuale ci exprimarea unui echivalent a ce am vazut si simţit într-un moment anume. Am încercat prin aceste fotografii să „vorbim” copilului din noi, acelei persoane care asculta poveşti citite la gura sobei iar apoi visa noaptea la locuri fantastice, la păduri de argint sau smarald locuite de zâne şi pitici.
Momentele alese pentru realizarea acestor fotografii sunt în special zilele ceţoase şi umede de toamnă, când culorile au o saturaţie deosebită iar misterul creat de ceaţă ne ajută să redăm mai bine ideea din spatele acestor fotografii.
Promitem o expoziţie foto unică şi deosebită şi propunem celor ce vor să fie alături de noi la vernisajul de pe 17 decembrie o seară în care vor privi aceste fotografii cu zâmbetul pe buze. Până acum toţi care au vazut aceste fotografii printate au zâmbit cu gândul la acele momente când copii fiind au simţit natura şi pădurile în alt mod decât o fac acum ca şi adulţi.
Fiecare din noi simţim în mod diferit un peisaj şi acesta este rezultatul experienţelor personale, a cărţilor pe care le-am citit, a oamenilor pe care i-am iubit … a vieţii. Pentru noi pădurile sunt locuri deosebite în care păşim cu respect, în care am ajuns să cunoaştem copacii şi potecile ascunse şi unde ne simţim, fotografic vorbind, acasă.
Mulţumim partenerilor noştri, Epson România care ne-au ajutat cu realizarea printurilor şi magazinului F64 pentru punerea la dispoziţie a sălii de expoziţii pentru tot sprijinul acordat şi vă invităm alături de noi la vernisajul expoziţiei „Poveştile pădurii” pe data de 17 decembrie 2013, începând cu ora 19:00 la sala de expoziţii de la F64 (Bd. Unirii, nr. 45, Bucuresti). Expoziţia de fotografie va putea fi vizitată până pe 2 ianuarie 2014.
Articol de Monica Bonciu şi Toma Bonciu