Expoziţie de fotografie – Identities
Te invităm la o expoziție de fotografie inedită, semnată de Tina Genovia Obreja și Luiza Boldeanu: „Identities”.
Aceasta a pornit de la ideea de colaborare între doi fotografi, o experienţă a doua minţi aduse împreună ce pot da naştere la ceva nou şi, poate inedit.
Pentru Tina Obreja și Luiza Boldeanu proiectul este o reflexie a ceea ce sunt în particular fiecare şi împreună ca un EU unic, înglobând experienţele, dorinţele, temerile şi starea lor sufletească.
Luiza: „ Acest proiect a reprezentat o provocare din toate punctele de vedere. Fiecare fotograf realizează la un moment dat o serie de autoportrete care îl ajută să se autocunoască. Proiectul în sine nu numai că m-a ajutat să învăţ cum să realizez un nou gen de fotografie, dar m-a ajutat să mă cunosc pe mine, să comunic ideile mele şi să le unesc cu viziunea şi personalitatea Tinei, să trăiesc clipe minunate şi încărcate de emoţie.”
Tina: „Sunt tare mândră de acest proiect. Este cel mai frumos şi complex proiect pe care l-am realizat vreodata până acum. Am învăţat multe lucruri noi pe tot parcursul celor 3-4 luni cât am stat împreuna cu Luiza, m-am descoperit pe mine, am trăit momente atât de frumoase şi pline de emoţie, mi-am dat seama că e la fel de greu să fii în faţa camerei ca şi în spatele ei.Proiectul nu se va încheia aici, intenţionăm să îl continuăm şi să vă bucurăm privirile cu noi lucrări.”
Este uşor să realizăm un portret atunci când cunoaştem compoziţie, tehnică şi postprocesare. Provocarea vine o dată cu dorinţa de a realiza o imagine care să exprime ceva, care să trezească o emoţie, o trăire, o stare. Iar provocarea mai mare este atunci când realizezi un autoportret.
Să le cunoaştem pe realizatoarele proiectului Identities:
Numele meu este Tina Genovia Obreja, am 36 de ani şi locuiesc în Bârlad.
„Lucrez într-un laborator foto de aproape 13 ani , însă pasiunea pentru fotografie am descoperit-o în jurul anului 2002-2003 când mi-am achiziţionat prima cameră profesională pe film Nikon f65, cameră pe care încă o mai am. Prin 2005 am achiziţionat prima cameră digitală semiprofesională Fuji S9500 şi m-am gândit să merg la un workshop să învăţ şi eu câte ceva despre fotografie. Aşa am ajuns în toamna lui 2006 la workshop-ul de natură organizat de dl. Mihai Moiceanu! Am continuat să merg la aceste întâlniri, acolo cunoscând foarte mulţi oameni, inclusiv pe Luiza, oameni de la care am invăţat foarte multe despre fotografiei.
Am încercat mai multe genuri de fotografie, dar în cele din urmă am rămas la fotografia de portret şi de eveniment! Între timp am schimbat geanta foto cu rucsacul foto deoarece mi-am achiziţionat un alt aparat şi obiectivele au început să se adune!“
Numele meu este Luiza Boldeanu, am 27 de ani şi locuiesc în Bucuresti.
„Pentru mine fotografia este mai mult decât tehnică şi compoziţie, pentru că fotografia vorbeşte prin intermediul luminii despre emoţii, trăiri, locuri, mod de viaţă, cultură, obiceiuri şi încerc să realizez imagini în care să se regăsească fiecare privitor intr-un anumit stadiu al vieţii. Am început să practic fotografia , cred că în 2007, când am decis ca locurile în care mergeam la acea vreme datorită serviciului merită imortalizate şi arătate oamenilor din jurul meu. Dar fotografia de călătorie nu a fost îndeajuns aşa că am început să mă provoc singură în a realiza proiecte pe fotografia documentară, apoi uşor proiecte pe fotografia fine art şi conceptuală. Am învăţat fotografia din workshop-uri, întâlniri foto, cunoscând cât mai mulţi oameni care practicau diferite genuri fotografice şi … lucrând cât mai mult.”
Începutul:
„Am cunoscut-o pe Tina într-un weekend, la o întâlnire organizată de dl. Mihai Moiceanu iar de atunci am rămas foarte bune prietene. Şi cum dintr-o prietenie nu pot ieşi decât lucruri frumoase, am ajuns astăzi să prezentăm un proiect la care am lucrat câteva luni bune.
Proiectul se intitulează Identities și prezintă o serie de autoportrete duble ce încearcă a purta privitorul în diferite stări şi emoţii. Început la mijlocul lunii februarie 2014, Identities a pornit de la ideea de colaborare între doi fotografi, o experienţă a doua minţi aduse împreună ce pot da naştere la ceva nou şi, poate inedit. Ca şi rezultat avem o serie de mai mult de 30 de imagini care prezintă uneori un univers imaginar, alteori sunt ancorate în realitate în care să se oglindească personalitatea noastră îmbinată ca un EU unic, înglobând experienţele, dorinţele, temerile şi starea noastră sufletească.
Deseori când lucram fiecare la proiectele ei, sau la vreo imagine aparte ne sunam şi ne consultam în materie de compoziţie, editare sau pur şi simplu ne comentam fotografiile. Ideea proiectului s-a născut într-una din acele seri târzii în care ori edităm, ori ne uităm la tutoriale şi workshop-uri online. Vorbeam la telefon şi dintr-o dată am decis să încercăm să realizăm cel puţin 20 de imagini (iar 20 ni se părea un numar extrem de mare la acea dată) de autoportrete conceptuale, fiecare imagine având rolul de a sugera un sentiment pe care fiecare dintre noi l-a trăit.
Zis şi făcut. Imaginile finale am decis de la început ca vor fi pe format pătrat. Ne-am apucat de desenat şi de trimis schiţe una ceilelalte, fiecare la rândul ei trebuia să o “corecteze” şi să o “vadă” ca şi imagine finală. Dupa câteva zile am decis că cel mai bine este să fim în acelaşi loc, pentru că oricum fotografiile vor trebui realizate fizic. Tina având serviciu stabil, Luiza şi-a făcut bagajul şi a plecat spre Bârlad, având în bagaj mai mult diferite rochiţe şi recuzita necesare pentru realizarea viitoarelor fotografii decât hainele necesare.
La început am început să căutam locaţiile necesare proiectării în fotografie a schiţelor şi a imaginilor care până atunci erau doar imaginare. Apoi recuzita, apoi haine. Nu putem spune că a fost uşor, am colindat dealuri intregi, păduri, case părăsite. Am cerut în stânga şi în dreapta “oare aveţi vreun ceas, două de împrumut?…. dar fluturi?… dar câteva materiale sau rochii/cămăşi de noapte?”. Am avut parte şi de vreme neprielnică imaginilor noastre. Dar toate piedicile au fost pentru noi o sursă de inspiraţie deoarece ne-au determinat să fim creative şi…. să învăţăm din greşeli.
Bineînţeles că pe parcursul realizării proiectului am avut parte şi de întâmplari atât amuzante cât şi periculoase, credem sincer că am putea scrie o mică carte cu toate intamplarile noastre. Am fost la un pas să ne muşte 5 câini de talie mare, am luat căpuşe, am îndurat un frig necruţător, am cărat o bancă în mijlocul câmpului pe care am şters-o de noroi în mijlocul oraşului (trebuia înapoiată) şi câte şi mai câte. Am râs, ne-am distrat, am trăit clipe frumoase şi am dus la bun sfârşit un proiect care sperăm să vă placă şi să vă regăsiţi în anumite perioade din viaţă în imaginile noastre.
Dorim să mulţumim tuturor celor care ne-au ajutat, în special mamei Tinei, fără de care realizarea proiectului ar fi fost mult mai grea. Dânsa ne-a fost asistent, ne-a fost mamă, arbitru, consilieră, doctor şamd. Tot mulţumiri Lăcrămioarei Moeciu şi Denisei Costin care ne-au ajutat cu recuzita şi haine, tatălui Tinei şi tuturor celorlalţi care ne-au întins o mână de ajutor pe parcursul realizării seriei de fotografii care vor fi prezente în expoziţie.“
Vernisajul pentru aceasta expoziţie de fotografie are loc pe data de 17 decembrie la sala de evenimente a F64.
Te aşteptăm începând cu ora 19:00!