Expuneri fotografice: Toma Bonciu despre fotografia de peisaj
Prima oară când l-am întâlnit pe Toma Bonciu ştiam că, într-un fel sau altul, vom ajunge aici. Vom ajunge să scriem împreună un capitol despre fotografia de peisaj, într-un material video savuros despre experienţa sa fotografică vastă şi totodată inedită (material video pe care îl puteţi vizualiza la finalul acestui articol).
Toma este omul care a a început să se apropie de fotografia de peisaj încă din copilărie, când a vizionat alături de părinţii săi Războiul stelelor. Imediat după facultate a ajuns să lucreze pentru o firmă din Bucureşti unde a fost modelator 3D, realizând modele pentru Playstation. Aşa a ajuns la concluzia că digital set-urile se relizează cu ajutorul elementelor de bază din fotografie. Astfel, Toma şi-a achiziţionat primul aparat foto.
Când stai de vorbă cu Toma Bonciu capeţi o imensă încredere că poţi descoperi fotografia într-un mod în care să îţi poţi exprima cu uşurinţă propriile emoţii, trăiri şi sentimente. Este coordonatorul găştii vesele din cadrul workshop-urilor cu Toma Bonciu, recunoscut fiind ca un profesor de fotografie care te îndeamnă să priveşti şi să iei notiţe despre subiect, după care să apeşi pe declanşatorul aparatului.
Ne povesteşte cu drag despre locurile care merită să fie imortalizate din România, dar şi de pe meleaguri străine. Satele de cuțuli, gospodăriile tradiţionale, obcinele Bucovinene, Maramureş. Există în Europa un loc cu adevărat idilic despre care am aflat, dar despre care ne spune că nu trebuie vizitat niciodată în septembrie. Nu de altceva, dar te poţi trezi cu un glonţ pe lângă ureche, în drumul tău către un subiect.
Toma ne vorbeşte cu multă seriozitate şi despre lumină: are una preferată pe care o numeşte cea mai bună lumină de pe piaţă. În topul luminii îşi mai face loc un personaj care poate înconjura cu mult mister subiectul fotografiat.
Un sfat din partea lui Toma ar fi: nu sta şi fotografia cu ochii’n soare. Poţi crea imagini spectaculoase dacă te aşezi aproape în contralumină, într-un unghi situat între 140 şi 160 de grade.
Echipamentul foto al lui Toma cântăreşte aproape 15 kilograme. Am fost tare curioşi să ştim ce se află în desaga sa de fotograf iar el ne-a povestit cu un calm desăvârşit despre lentile foto, distanţe focale, full-frame, trepied şi filtre graduale.
Pentru compoziţie, proiecte personale, pădurea Cozla, locuri care îl impresionează, cum a ajuns să fotografieze alături de soţia sa Monica, mersul în pădure la Băneasa alături de echipa F64 pentru a încheia povestea fotografiei de peisaj şi cele doar aminitite mai sus (nu şi dezvăluite) te invităm să vizionezi acest reportaj.
Pentru noi a fost o zi specială, petrecută alături de un fotograf îndrăgostit iremediabil de natură. Citatul său inspiraţional este unul care ne place şi nouă enorm de mult: “fotografia nu se face doar cu aparatul foto ci aduce în imagine toate fotografiile pe care le-ai văzut, cărţile pe care le-ai citit, muzica pe care ai ascutat-o şi oamenii pe care i-ai iubit” (Ansel Adams).
Finalul proiectului a fost o mică excursie în pădurea Băneasa, unde l-am rugat pe Toma să fotografieze un cadru în stilul său personal. L-am văzut cum manevrează echipamentul cu îndemânarea şi precizia unui chirurg; apoi cum se aşează în cele mai inedite poziţii pentru a fotografia subiectul. Nu înainte de a simţi atmosfera şi vibraţia locului, de a se împrieteni cu copacii şi florile proaspăt ivite. Încheierea: o fotografie cu suflet, realizată împreuna cu Toma, aşa cum se întamplă şi la workshop-urile unde iese la fotografiat alături de oameni minunaţi şi pasionaţi.
Vizionare plăcută!
Mulţumim Monica & Toma Bonciu.
2 comentarii
…un interviu ca si prima litera dintr-un abecedar…..Placerea de a urmari acest interviu este ca si dorinta de a invata tot alfabetul cat mai repede….Pt tot…numai aplauze….
Articol EXCELENT, idem filmuletul. FELICITARI !
P.S. O lectie simpla si concisa, pentru "pozarii" care considera fotografia de peisaj < o banalitate >, sau < un lucru depasit >.