Fotografia socio-documentară, cu Andreea Tănase
Andreea Tănase ne va povesti în acest articol despre fotografia socio-documentară ca modalitate de înțelegere a lumii în care trăim. O pereche de ochelari prin care percepem ceea ce se află în jurul nostru altfel, fiindcă fiecare fotograf lasă o amprentă subiectivă chiar dacă redă fidel realitatea și surprinde fiecare moment. Fotograful îți prezintă momentul așa cum el s-a văzut prin proprii ochi, prin propriul vizor sau ecran.
Fotografia este un mijloc al comunicării vizuale cu un foarte mare impact asupra publicului receptor. Orice imagine, atâta vreme cât este bine reprezentată, poate influenţa puternic receptorul, poate trezi conştiinţa şi reacţiile acestuia, atingându-şi astfel rolul său de purtător de mesaj. Fotografia de presă, este o reflectare a realităţii sau așa ar trebui să fie şi un telescop care ne arată lumile îndepărtate sau evenimente la care mulţi dintre noi nu au acces în mod obişnuit. Este o oglindă a lumii noastre, un formator de opinie, o voce care strigă sau un mijloc de manipulare.
Fotografia de presă a dat naștere dintotdeauna la interpretări și controverse. Gândiți-vă la orice subiect major, orice dezastru care a fost documentat și mediatizat, și la munca fotojurnalistilor de a-l aduce în prim-plan. Când un fotograf alege un subiect pe baza convingerilor personale, motivarea poate să nu mai fie doar de a spune povestea, ci de a influența cursul istoriei și de a provoca presiune, pentru a corecta sau ușura situațiile care provoaca suferință sau distrugere. Acesta este subiectul articolului de astăzi, fotojurnalismul social, o formă a fotografiei documentare prin care evenimentele sunt înregistrate prin prisma componentelor sociale și ale mediului înconjurător. Prin această abordare documentară se dorește atragerea atenției publicului asupra problemelor sociale, asupra grupurilor de persoane defavorizate, discriminate sau asupra factorilor care ne alterează bunul curs al vieții.
Lumea în care traim este asaltată de conflicte, crize umanitare și nedreptăți care ne afectează pe toți într-o oarecare măsură. Acțiunile umanitare sau campaniile create pentru a ajuta la stoparea sau ameliorarea efectelor dezastrelor îi angajează și pe fotografi, ca martori ai evenimentelor. Când un fotograf decide că rolul său este de a spune aceste povești în încercarea de a produce schimbări și de a ajuta, el va deveni un instrument al intervenței umanitare sau al campaniei respective. Fotografii de presă sunt, în general, afiliaţi unor sisteme media şi unor coduri deontologice de care nu trebuie să uite și pe care trebuie să le respecte. Din acest motiv, implicarea într-un subiect care îi va solicita fotografului mai mult decât rolul de observator, devine foarte sensibilă. Mulți dintre fotografii care au ales să spună povești incomode au trebuit să plătească scump pentru îndrăzneala lor, însă efectele produse de materialele documentare realizate de aceștia ne demonstrează importanța unui astfel de demers.
Eugene Smith
Un nume important în fotojurnalism este W. Eugene Smith, considerat cel mai mare creator al fotoreportajului. Smith a fost fotograf al revistei Life și membru al agenției Magnum, multe dintre fotografiile realizate de acesta de-a lungul carierei câștigând numeroase premii internaționale.
Smith începe să documenteze la sfârșitul anilor 1960, poluarea industrială din orașul japonez Minamata și efectele pe termen lung asupra comunității care suferea din cauza expunerii la deșeurile deversate de compania exploatatoare, Chisso. Atât rezervele de apă, cât și lanțul trofic au fost puternic afectate de poluare, iar oamenii au început să se simtă rău din cauza consumului de pește otrăvit prin deversarea deșeurilor chimice. În aceeași perioadă a fost înregistrat și un număr foarte mare de copii născuți cu dizabilități psihice, fapt care i-a trezit atenția lui Smith și a reprezentat punctul de plecare al proiectului sau, desfășurat în perioada 1971-1973. Reacția companiei la interesul lui Smith pentru acest subiect a fost negativă, acesta fiind agresat fizic pentru că documenta acest subiect. În urma bătăii primite de la angajații companiei Chisso i-au fost afectate permanent atât vederea cât și starea de sănătate, fapt ce a condus la moartea lui în câțiva ani.
Eugene Smith și-a pus viața în joc pentru a arăta lumii întregi ravagiile pe care le face poluarea industrială atât asupra mediului, cât și în rândul populației. Eseul fotografic cu titlul Minamata, Words and Photographs by W.E. Smith and A.M. Smith a fost publicat în anul 1975, iar una dintre fotografiile sale care a devenit simbolică, Tomoko Uemura în baia sa, a atras atenția întregii lumi asupra efectelor poluării din Minamata. Fotografia a fost realizată in decembrie 1971 și publicată în 1972, la câteva luni după atac.
Sustinerea muncii lui Eugene Smith și a eforturilor altor mari fotografi, a născut termenul de fotojurnalism social-documentar. În zilele noastre, prin Fundația Memorială W. Eugene Smith, este promovată fotografia socială și este premiată munca fotografilor cu realizări deosebite în acest domeniu.
Dorothea Lange
Fotografia social-documentară își are originile în secolul XIX, dar este reprezentată și mai târziu prin reportajele realizate de Dorothea Lange, Walker Evans sau Arthur Rothstein pentru Farm Security Administration (FSA), în timpul Marii Depresii din Statele Unite ale Americii. Guvernul Federal decide sponsorizarea unui grup de fotografi pentru documentarea unui proiect uriaș, prin care dorește să arate lumii cum programele guvernamentale îi susțin pe fermierii afectați de criza economică. Fotografiile lor au devenit iconuri fotografice, încărcate de un spirit profund uman și de o realitate surprinsă prin trăirile sincere ale persoanelor fotografiate. Toate aceste fotografii se regăsesc în numeroase cărți și articole, și sunt considerate baza fotojurnalismului. În cadrul acestui proiect au fost realizate 250.000 de fotografii, din care s-au păstrat doar jumătate. Fotografiile se află astăzi în Biblioteca Congresului și pot fi accesate online.
Termenul de fotografie social-documentară apare pentru prima dată menționat în anul 1968, în antologia scrisă de Cornell Capa, fratele lui Robert Capa, denumită The Concerned Photographer. Cartea este o colecție de fotografii în care este înfățișată lumea în crizele post-război și pe care Capa le-a descris ca
”imagini în care sentimentul uman autentic predomină cinismul comercial sau formalismul dezinteresat”.
Totul a pornit din dorința lui Cornell Capa de a păstra munca fratelui său și de a o transmite posteritații. În anul 1966, acesta formează Fondul Internațional pentru fotografia socială (International Fund for Concerned Photography), munca sa culminând cu deschiderea Centrului Internațional de Fotografie în New York, în anul 1974, unde este găzduită arhiva fotografică a lui Robert Capa. Centrul Internațional de Fotografie devine astfel un pilon al renașterii fotografice a anilor ‘70, prin care este promovată și păstrată munca fotografilor din lumea întreagă.
Lewis W. Hine
Această imagine înfățișează un grup de băieți tineri care muncesc la separarea cărbunelui de ardezie în South Pittston, Pennsylvania. Publicarea ei a determinat schimbări în legislația muncii din America.
Este de reţinut faptul că o fotografie nu poate ajuta la scară largă. Ea poate doar atrage atenţia sau manipula, dar nu reprezintă întotdeauna un ajutor direct pentru cel sau cei care fac subiectul acelei fotografii. Fotografiile pot fi unelte puternice în argumentele politice, dar ceea ce vedem în ele şi conotaţiile lor, sunt peste ele. De cele mai multe ori, contextul în care a fost realizată o imagine relevă mai mult decât elementele sale vizuale, doar dacă publicul cunoaşte contextul şi este interesat de el. Importanţa imaginilor ia naştere din faptul că oamenii cred în importanţa lor, iar cei care le distribuie şi le susţin importanţa, le folosesc şi puterea. Aceste imagini pot schimba sentimentele şi chiar comportamentele umane.
Ideea că o imagine poate determina acţiuni politice şi au o putere deosebită de a conduce, altera sau schimba politicile externe, a dobândit credibilitate şi a generat controverse începând cu Războiul din Vietnam. Printre cei care susţin asta, se numără preşedinţi de state, politicieni şi reputaţi reporteri.
În opoziţie, majoritatea cercetătorilor mass-media şi câţiva jurnalişti şi politicieni, sunt sceptici asupra teoriei conform căreia, ştirile pot avea efecte foarte puternice asupra contextului internaţional al publicului.
David Douglas Duncan
În anul 1968, David Douglas Duncan, fotograf american care a realizat fotografii în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în Războiul din Coreea și în Vietnam, a publicat o carte de mici dimensiuni denumită Protestez!. Cartea prezintă imagini cu suferinţa soldaţilor din Marina Americană în timpul asediului asupra satului Khe Sanh din Vietnam, exprimându-şi prin asta furia faţă de cei care nu doreau oprirea războiului. Textul introductiv al cărţii este următorul:
“Mai bine de un sfert de secol am fotografiat mulţi bărbaţi extrem de urâţi, în mare parte comunişti. Nu sunt nici Nikpace, Vietnik, Pinkie, Commie, Liberal, Conservator, Hippiot, Şoim sau Porumbel (referindu-se la poreclele militarilor americani sau la cele atribuite inamicilor). Sunt doar un fotograf de război şi un corespondent străin, care ţine foarte mult la ţara sa şi la rolul pe care îl joacă ea – şi pe care ni-l asumăm cu toţii – în lumea de astăzi. Şi vreau să protestez tare şi clar împotriva a ceea ce s-a întamplat în Khe Sanh şi în tot Vietnamul”.
Rolul fotografului s-a schimbat considerabil în timp. El nu mai este un simplu observator, el are o opinie, pe care şi-o exprimă prin munca sa şi are dreptul să influenţeze deciziile publicaţiilor în ceea ce priveşte modul în care îi este prezentată munca. El este acum un autor cu drepturi depline şi-şi poate expune munca prin cărţi, expoziţii, filme.
Sebastiao Salgado
Un camp de refugiați din Rwanda în Goma, Republica Democrată Congo.
Unul dintre cei mai cunoscuți fotojurnaliști contemporani este Sebastiao Salgado. Multe dintre reportajele realizate au fost alese de el și le-a documentat pe parcursul mai multor luni sau ani. A petrecut mai mult de un an în regiunea Sahel din Africa, documentând populația afectată de foamete.
Apoi a petrecut luni de zile documentând eforturile pompierilor de a stinge focurile provocate de bombardamente pe câmpurile de petrol din Kuwait, în timpul Războiului din Golf. Printre documentarele realizate de acesta se numară și Workers: An Archaeology of the Industrial Age, 1993, în care arată condițiile de muncă deosebit de grele îndurate de muncitori în era industrială. Un alt subiect care i-a trezit interesul lui Salgado este fenomenul global al migrației, reprezentat în carțile The Children: Refugees and Migrants și Migrations, ambele publicate în 2000. În filmul documentar biografic The salt of the earth (2014), este prezentată munca acestui fotograf realizată de-a lungul timpului și provocările de ordin personal cu care s-a confruntat.
Elementul clar în evoluţia fotografiei social-documentară este extraordinara sa vitalitate, complexitate şi implicarea tot mai multor oameni care documentează societăţile în care trăiesc. În această lume complexă şi agitată, relatările fotografice puternice şi obiective, par a fi mai necesare decât au fost vreodată de-a lungul timpului.
Fotografii nu se mulţumesc să arate în imaginile lor doar un război civil, doar o mulţime de refugiaţi sau cadavre. Ei încearcă să surprindă emoţia, să intre în inimile şi gândurile celor fotografiaţi, pentru ca publicul să înţeleagă cât mai bine realitatea trăită de victime și implicit, evenimentele. Când o singură fotografie ajunge să spună totul despre disperarea, oroarea sau speranţa oamenilor şi când o asemenea fotografie generează reacţii şi chiar compasiune în întreaga lume, putem spune că acesta este fotojurnalismul, în forma sa cea mai importantă.
Se spune adesea că fotojurnaliștii, înregistrând istoria, au puterea de a o influenţa. Fără îndoială, unele fotografii au marcat momente cruciale în percepţia publică, iar proiectele prezentate în acest articol susțin această idee.
Bibliografie:
- Perlmutter, David D., “Photojournalism and foreign policy – Icon of outrage in international crises”, Praeger Publishers, USA, 1998.
- Frizot, Michel, “A New History of Photography”, Konemann, Koln, 1998.
- Manchester, William , „In our time – The world as seen by Magnum photographers”, Magnum Photos INC., Italy, 1989.
- Sandler, Martin W., “American Image – Photographing one hundred fifty years in the life of a nation”, Bdd Promotional Book Co, 1992.
- David Campbell
- International Center of Photography
- Library of Congress
Andreea Tănase scrie pentru prima dată la F64 și deoarece ne-a plăcut foarte mult materialul ei am decis să v-o prezentăm:
S-a născut în anul 1976, a absolvit Facultatea de Comunicare și Relații Publice a Universității Ecologice din București, a urmat New York Institute of Photography, USA, a finalizat cursurile de fotojurnalism organizate de Centrul pentru Jurnalism Independent din București și a absolvit un Master în Managementul Informației în Combaterea Terorismului la Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul” din București.
În prezent, Andreea Tănase este fotojurnalist independent și documentarist cu o experiență de peste 10 ani în fotografia de presă. A abordat subiecte diverse, de la știri la reportaje sociale și fotodocumentare și s-a apropiat de contextul social și cultural din România. A lucrat la ziare de top din România și a colaborat cu reviste și agenții de fotografie de renume, atât din România cât și din străinătate. Fotografiile și articolele sale au apărut în publicații precum National Geographic Romania, Geo Romania, Foreign Policy Romania, British Photo Agency, Intact Images, Mediafax, Ostphoto, Amnesty International Journal, Ararat Magazine, Die Welt, Die Tageszeitung or Die Presse.
Poate te-ar mai interesa și următoarele:
- Fotojurnalism: Proiect foto Cernobîl
- Fotojurnalism: 12 fotografii care au făcut istorie
- Să definim stilurile de fotografie: George Nicolae despre fotojurnalism