Fotografii străzii – Grupul On SPOT
Cosmin Gârleșteanu a așteptat mai bine de jumătate de an pentru fotografia lui preferată. Mai bine de șase luni în care a revenit de peste 50 de ori în același loc – un cazino din zona Universității. Mai exact, exteriorul acestuia – trei ochiuri de ferestre înalte, zidite și vopsite în kaki pe fiecare regăsindu-se un logo auriu în formă de coroană. Ideea cadrului i-a venit când a văzut o angajată fumând afară, sub o coroană din lateral. S-a gândit că e loc de mai bine, că vrea să prindă pe cineva trecând chiar pe sub coroana din mijloc, să fie o simetrie perfectă, fără alți oameni în cadru. Așa că a revenit în altă zi, și apoi în alta și tot așa în speranța că va trece cineva fix prin locul dorit. Când era pe la Unirii și avea timp liber își zicea: „Hai să dau o fugă și pe la Universitate.” A surprins cadrul imaginat acum mai puțin de-o lună, cu o doamnă în vârstă, cu un aparat străin lui, luat în teste, și într-o lumină nefavorabilă. Știe că nu este cea mai reușită fotografie făcută de el, dar a devenit preferata lui pentru că timp de jumătate de an nu a renunțat la idee, pentru că este un rezultat al consecvenței lui.
Cosmin s-a apucat de fotografiat în urmă cu opt ani. Acum are 31 și de vreo trei încearcă diverse stiluri de fotografie de stradă. Nu-și amintește exact cum a ajuns să facă asta, știe doar că înainte făcea mai mult peisaje și fugea cât putea de oameni. A luat-o ca pe-o provocare, un mod de a se autodepăși, și acum nu prea mai are cadre fără oameni. Pe stradă încearcă să nu iasă în evidență. E doar un tip cu un aparat mic mirrorless la gât, uneori cu un ghiozdan în spate și cu căștile pe urechi. Mereu cu căștile pe urechi. Ar trece drept turist, până la o analiză atentă. Nu se află în zone de interes turistic, nu fotografiază o clădire, ci o pată de lumină de pe zid, se uită cam atent la un gard de șantier și nu așteaptă pe cineva la ieșirea de metrou de la Unirii, nu întins pe o balustradă și cu aparatul la ochi. Știe că unii oameni se uită ciudat la el, dar nu-l interesează. Așteaptă și 20 de minute în același loc pentru a surprinde un cadru dorit și îi place să bată orașul singur cu aparatul la gât. Câteodată mai bate orașul împreună cu alți 15-20 de fotografi, membri ai grupului On Spot, o gașcă foarte activă de fotografi de stradă din București.
Există mai multe tehnici în fotografia clasică de stradă, dar cele mai cunoscute sunt hunting și fishing. În prima, fotograful devine un „vânător” atunci când un personaj îi atrage atenția și îi stârnește imaginația. Fotograful urmărește subiectul cu speranța că, la un moment dat, va face ceva inedit sau va ajunge într-un cadru care să-l pună si mai bine în valoare. Există însă riscul ca, indiferent cât durează vânătoarea, fotograful să se întoarcă fără pradă. A doua tehnică este preferată de fotografii „pescari”, adică de cei care văd cadrul perfect, dar așteaptă un subiect uman care să interacționeze cumva cu el, să-i dea viață. Nici lor nu le este garantat peștișorul auriu.
Când a pus bazele grupului On Spot, Mirela Momanu nu era nici pescar, nici vânător. A fost doar luată prin surprindere. În septembrie 2014, la prima ediție a festivalului de fotografie Bucharest Photo Week, printre ai cărui organizatori se afla și ea, ideea unui workshop de fotografie de stradă cu un fotograf străin a adunat aproape 40 de participanți. Mirela il invitase pe Fred Fogherty să țină workshop-ul, un fotograf francez stabilit în România căruia îi luase un interviu cu câteva luni înainte pentru o revistă foto. Trei dintre participanți, cei care au avut cele mai bune fotografii, au avut parte și de un photo walk bonus cu Mirela și Fred. Au rămas surprinși de efervescența grupului, de faptul că nu se știau, dar comunicau atât de bine. Fred și-a dorit mai mult – un grup care să iasă constant cu aparatele pe stradă. Mirela a zis de ce nu? Planul a prins contur la o bere, acum destinația finală a fiecărui photo walk. Împreună au creat un grup de Facebook, unde au început să posteze fotografii făcute de ei și să organizeze ieșiri. La primul photo walk din București, pe 3 octombrie 2014, au fost nouă oameni, dar pe Facebook erau tot mai mulți membri. Mirela nu-și poate explica fenomenul. La început, chiar dacă era public, grupul a fost creat pentru participanții la workshop, însă fotografiile postate și discuțiile de-acolo au atras și alți pasionați. „E frumos, facem ieșirile, dar trebuie să fie fotografie de stradă făcută cu plăcere. Nu cu stres, nu cu agitație, nu cu vânătoare, ci pur și simplu din plăcere și bucurie”, spunea Fred.
În noiembrie 2014, au organizat prima ieșire într-un oraș străin, la Istanbul. Au fost zece oameni. Excursia a însemnat și prima deschidere internațională a grupului, momentul când au început să primească cereri de la fotografi străini de a intra în grupul de Facebook. A mai însemnat și primul moment de cotitură al grupului. O rană mai veche la picior i s-a deschis lui Fred chiar în timpul excursiei, ceea ce a determinat întoarcerea grupului în țară după doar câteva zile de excursie. Din cauza infecției, în februarie 2015, omul cu ideea s-a stins subit din viață. Mirela a vrut să renunțe la grup. „Am zis gata, nu mai pot. El era motorul!”
Până la urmă, Mirela nu a închis grupul. Patru prieteni fotografi au încurajat-o să nu renunțe: Loredana Bîtculescu, Cristina Țintă, Dana Corina Popescu și Adrian Mitu. „Hai, hai, hai! Facem împreună, mergem înainte, nu lăsăm grupul să pice”, i-au zis ei. În urmă cu câteva luni li s-a alăturat și Cosmin. Toți se ocupă de de grup.
„Creative Tuesday! We invite you to post your creative experiments of street photos! Try to experiment different techniques as: double exposure, flash and movements, mirrors, creative foreground, unusual framings etc!” Așa sună provocarea zilei de marți oferită celor 2,835 de membri, cât are grupul de Facebook în prezent. Există câte-o temă pentru fiecare zi a săptămânii, fiecare supravegheată de unul dintre cei șase administratori ai grupului.
Lansează provocări diferite în fiecare zi și aprobă pe grup fotografiile postate de ceilalți. Tot ei, cel puțin o dată pe lună, coordonează ieșirile în oraș la care pot participa toți membri, indiferent de limba pe care o vorbesc sau de aparatura pe care o au. Succesul unei fotografii poate fi exprimat prin numărul de aprecieri sau prin selectarea fotografiei pentru On Spot Gallery, o pagină separată care conține cele mai bune fotografii și care vor fi incluse într-o carte. Unele fotograii sunt selectate pentru a fi expuse în expozițiile de la festivalul Bucharest Photo Week.
Unul dintre avantajele fotografiei de stradă e că nu e scumpă. Mirela fotografiază inclusiv cu telefonul mobil atunci când vede un cadru și nu are aparatul cu ea. Cosmin are un mirrorless mic cât o jucărie care-i permite să nu iasă în evidență, dar vrea să încerce un aparat pe film. Alții au aparate DSLR. Nu există limite de aparatură când strada oferă subiecte inepuizabile, de abordat în cele mai diferite moduri. Rezultatele vorbesc de la sine. Deși se deplasează în grup și poate fotografiază același subiect, fiecare o face în stilul propriu. Niciun cadru nu e identic cu altul.
Mirela a început să fotografieze în 2009, dar a înțeles că face cu adevărat fotografie de stradă după ce a descoperit într-un articol în engleză că există mai multe stiluri. Rar se-ntâmplă ca un fotograf să rămână fidel unui singur stil. Majoritatea practică fotografia clasică de stradă, imortalizând viața așa cum se desfășoară în fața obiectivului fără să pătrundă în spațiul personal al oamenilor, dar poate că la un moment dat au surprins și o combinație uimitoare de lumină și umbre și au făcut o fotografie fine art, stilul preferat al Mirelei.
Cristina Țintă preferă elementele de arhitectură urbană, liniile, formele geometrice și umbrele agresive create de clădiri, adică stilul geometric, în timp ce Cosmin se încadrează în stilul inteligent, adică combinații și juxtapuneri de elemente care îi fac pe mulți să se-ntrebe cum de-a reușit să surpindă acel cadrul.
În On Spot sunt încurajate toate categoriile de fotografie de stradă. Unii le descoperă abia la ieșiri de la fotografii cu experiență sau de la cei străini. Când administratorii au înțeles importanța deschiderii internaționale a grupului, au invitat toți fotografii străini care treceau prin București să îi contacteze. Au organizat ieșiri speciale pentru ei. Fotografii români le arătau orașul străinilor, iar ei le împărtășeau sfaturi. „E o diferență dacă te uiți la noi și la cele din afară. Eu cred că mai avem mult de învățat”, spune Cristina. „Pe de altă parte toți care au venit la noi au zis că grup ca al nostru să iasă, să discute împreună, să fotografieze împreună, și apoi să meargă la bere împreună, nu au văzut. De obicei sunt workshopuri plătite, cu trasee clar stabilite”, spune Mirela.
Dacă la compoziție mai e de învățat, la alte capitole nu există nimic de făcut. „Așa arată Bucureștiul, nu poți să-l compari cu New York-ul, și n-ai să poți niciodată. Și nici varietatea de acolo nu cred că o să fie la noi prea curând. Ține și de lumea în care trăim. Asta nu înseamnă că nu trebuie să ieșim la fotografiat.” Pentru că diversitatea arhitecturală nu îi ajută, fotografii români sunt motivați să devină creativi, să caute noi abordări pentru a învinge monotonia blocurilor gri și a clădirilor interbelice care aproape se dărâmă din centru.
Mulți nu așteaptă ieșirile cu grupul pentru a fotografia. Cosmin pur și simplu are aparatul mereu cu el și se plimbă prin oraș când iese de la muncă.„Când observi, observi strada singur. Noi suntem un caz aparte că ieșim la fotografie de stradă cu grupul”, spune Mirela. Strada îi adună. Îi desparte însă viața de zi cu zi. Un fotograf de stradă nu e niciodată doar un fotograf de stradă. Mirela are o firmă de materiale textile, Cosmin montează știri la un post de televiziune, Adrian Mitu lucrează în domeniul medical, iar Cristina Țintă, la un magazin de aparatură foto-video. Loredana este cea care s-a lansat ca fotograf freelancer, iar Dana Corina Popescu urmează în prezent un doctorat în arte. Însă înainte de asta și ele aveau alte job-uri. Asta pentru că în România nu se poate „trăi” din fotografia de stradă. Când au organizat expoziții, fiecare și-a plătit propriul print, iar la festivalul Bucharest Photo Week, susținerea a venit din partea brandurilor de aparatură foto.
Publicul român nu se înghesuie la expoziții de fotografie de stradă. Vizitatorii sunt în mare parte alți fotografi sau pasionați de domeniu, prieteni și rude. Explicațiile variază. Un apus de soare sau un peisaj colorat va atrage mereu mai multe aprecieri decât un cadru de stradă. „Acolo le e călduț tuturor, înțelege clar oricine, nu trebuie să explici nimănui nimic. Oamenii nu vor să facă efortul de a se gândi ce a vrut să spună fotograful aici?”, crede Cristina. E o treabă de educare și asta necesită timp.
Nici chiar fotografii din România nu se pot pune de-acord asupra unei definiții unice a fotografiei de stradă. În România nu există școli destinate acestui gen, și nici cărți sau manuale. Cei care nu o practică nu îi văd scopul sau cred că e ușoară, dar și ea trebuie să respecte anumite reguli. O fotografie de stradă nu poate fi regizată, fotograful nu poate crea decorul și nu poate aranja oamenii pentru „a da bine la poză”. Și, mai ales, o fotografie trebuie să capteze interesul privitorului. Cam la asta se rezumă, crede Mirela. „Zi de zi, minut de minut vedem câte ceva chiar și dacă faci o fotografie mentală. Ideea e că atunci când o arăți să poți capta interesul privitorului mai mult de câteva secunde. Vedem zilnic sute, mii de fotografii și suntem suprasaturați. Atunci trebuie să faci ceva să rețină, să spună o poveste, să aibă un impact, iar privitorul să zică «Wow, ce mi-ar fi plăcut mie să fac fotografia asta!»”.
Și tot efortul pentru ce? Care e scopul? E clar că fotografia de stradă are o valoare documentară. Stilul clasic are un conținut informațional bogat, pe când cel fine art doar încântă ochiul privitorului. Pentru fotografi e ceva mai impotant. Ceva ce-i face să-și răpească din timp, să iasă la fotografiat pe străzi între muncă și alte activități personale, să aștepte zeci de minute pentru un cadru, să revină în același loc de câte ori e nevoie pentru fotografia dorită. Pentru Cosmin, fotografia de stradă e mai aproape de ce caută el, „de relația cu omul”.
Un articol de: Adriana Baciu.
Etichetă:fotografia de strada, grup foto de strada, on spot
1 comentariu
Foarte bun articol, cu fotografii grozave. Mult spor, în Lină Lumină, pe mai departe! 🙂