Fuji X-Pro1 – Preview
O parere pe care n-a cerut-o nimeni
Dupa cum probabil stiti, Fuji a lansat prin intermediul F64 o noua camera foto: X-Pro1. Daca privim imaginea de ansamblu e doar o noua camera care se incadreaza la segmentul mirror-less, dar asta e nimic in comparatie cu ce pretinde Fuji ca ar putea sa faca noua “jucarie”. Simt ca se cere un scurt istoric despre noile aparate Fuji:
1. Se lanseaza X100, mirro-less, senzor APS-C, obiectiv fix de 35mm sudat pe camera, vizor incorporat hibrid (si optic si electronic) si un design retro. Toata lumea extaziata pentru ca ne intoarcem la miezul fotografiei cu multe controale manuale si vizorul care favorizeaza imersiunea in viitoare cadre. Vanzari peste asteptari. Multi s-au plans ca are intarziere la declansare si ca n-are obiective interschimbabile.
2. Se lanseaza X10 (design retro), aparat foto compact cu un obiectiv cu zoom si diafragma mare, vizor optic incorporat care face si zoom (inventie / inovatie, nu prea conteaza, ideea e ca a prins la public). Vanzari peste asteptari. Liste de asteptare. Toata lumea fericita, cativa s-au plans ca nu afiseaza nicio informatie in vizor si ca e senzorul putin cam mic (asta afecteaza boke-ul si calitatea imaginii la ISO mare).
Asa ca Fuji incearca sa multumeasca pe toata lumea cu noua bestie. X-Pro1.
+ obiective interschimbabile (18mm f/2; 35mm f/1.4; 60mm f/2.4) + senzor APS-C (crop 1.5X) 16 megapixeli + vizor hibrid (optic si electronic), iar acum face zoom in functie de obiectivul pe care-l ai pus pe body. Interesant in teorie, in practica trebuie putin timp pana te obisnuiesti.
Asa ca atunci cand am auzit de jucaria asta am zis ca trebuie sa pun mana pe ea sa vad daca merita dat la o parte D700-le si inlocuit cu un sistem nou. Astfel intreg Preview este bazat pe faptul ca vreau o camera foto noua care sa imite stilul unui rangefinder. Daca nu se ridica la inaltimea asteptarilor … caut altceva sau mai am rabdare. In ziua de azi se pot face poze foarte bune cu aproape orice fel de camera foto asa ca principala mea problema nu mai este calitatea imaginii in lumina scazuta, in schimb suntmai mult interesat de ergonomie si usurinta in exploatare. Dar pentru cei din prima categorie am pregatit niste comparatii de ISO si sharpness spre sfarsitul articolului.
BODY-UL:
Forma are nevoie de un grip mai mare. Este primul lucru pe care l-am simtit cand am pus mana pe X-Pro1. Greutatea corpului este ideala. Se simte ca un Leica M6, doar ca e putin mai voluminos. Viewfinderul Hibrid cere toata atentia, caci este lucrul care a atras marea majoritate a cumparatorilor. Daca v-a placut cel de pe X100, sunt sigur ca si acesta se va ridica la inaltimea asteptarilor. Personal nu sunt un mare fan al viewfinderelor pe aparate non-rangefinder asa ca sunt foarte subiectiv cand vine vorba de ele, indiferent de producator. In lumina slaba vizorul electronic nu tine pasul cu fotograful si de multe ori se “misca in reluare”. Mi-a placut corectia pentru paralaxa care se produce in vizor. Liniile de cadru se muta spre dreapta jos dupa pre-focus. Viteza de autofocus a fost buna. Nu e la fel de rapid precum Nikon V1 dar nici nu e foarte departe. Problema mea cu AF-ul consta insa in altceva: in lumina slaba cauta focusul cam des (pentru gustul meu) daca este folosit vizorul optic. Trecut in modul LCD, toate probleme astea dispar pentru ca vezi exact pe ce focalizezi si daca este sau nu in focus la momentul declansarii. Rotitele sunt pozitionate foarte confortabil (cum deja ne-am obisnuit de la X100 si X10). Rotita din spate au facut-o cam moale. Se invarte usor si te obisnuiesti ceva mai greu, dar sa speram ca la modelul de productie vor pune o rotita ceva mai zdravana. 🙂 Bateria are 1200MAh. Cu 10% mai mult decat X10 asa ca ma astept la 300-350 de cadre / incarcare.
OBIECTIVELE:
Cum am mentionat la inceputul articolului body-ul a fost lansat concomitent cu 3 obiective cu montura X (proprie X-Pro1)
18mm f/2 35mm f/1.4 60mm f/2.4
Toate au elemente asferice si in combinatie cu noul senzor Fuji promite o calitate a imaginii imbunatatita. Pentru obiective de 500-600$ nici nu sunt foarte departe de ce si-au propus dar mai este loc de “mai bine”. Daca la interior isi fac treaba foarte bine, la exterior lasa impresia de ceva plasticos si ieftin. As fi preferat inele de focus din cauciuc (chiar daca n-o sa le foloseasca nimeni niciodata). Spun asta pentru ca focusul manual este “by wire” adica pozitia inelului de focus este transmisa catre un procesor care-i spune obiectivului unde sa se miste. Astfel nu prea ai senzatia ca focalizezi ci mai mult ca “ghicesti” pe unde o sa fie focusul. In cele 2h pe care le-am petrecut in compania pre-production-ului sunt sigur ca nu am descoperit chiar tot ce poate aparatul si sunt multe lucruri cu care oricine se poate obisnui. (orice camera foto noua si inovativa pateste asta 🙂 ) (deci nu trageti in mesager pana nu vedem versiunea finala) Per total X-Pro1 este un sistem bine definit pentru oricine vrea calitatea unui DSLR entry level intr-un pachet mai mic. Sunt convins ca pentru multi Fuji X-Pro1 va fi un Leica mai mic (si considerabil mai ieftin) asa ca daca v-a placut X100 si nu vi l-ati cumparat inca, mergeti si faceti repede pre-comanda caci se va vinde ca painea calda si nu numai la noi, ci peste tot in lume, iar stocurile s-ar putea sa se epuizeze peste noapte. 🙂
THE PIXEL-PEEPER HEAVEN
(va uitati si va faceti singuri o parere)
ISO test
Tot cadrul
Crop-uri la ISO 100-25600– Imagine mare (7500x4800px)
Sharpness Test
18mm
Tot cadrul
Centru
Colt stanga sus
35mm
Tot cadrul
Centru
Colt stanga sus
Fringe Sample @ f/1.4
60mm
Tot cadrul
Centru
Colt stanga sus
Sharpness Sample
Comparatie Fuji X-Pro1 with 35mm @ f/1.4 vs D700 with 50mm AF-S @ f/1.4 (boke)
Cateva exemple – fara veleitati artistice
Cateva facute de George Dobre:
Un articol de Vlad Dodan
Etichetă:x-pro1
16 comentarii
Apropo nu ne-ati spus informatii mai multe despre aparat.Adica pozele le face Jpeg, Raw sau ce format are Fuji? Ce carduri suporta?Filmare face, are?Un pret? Intradevar pozele sunt destul de bune ptr. un asemenea aprat.Obiective de tip ''all around'' se vor putea gasi ptr asa ceva?
vizorul see you zoom nu este nici pe departe inventia celor de la Fuji, si see you atat mai putin recenta. am intalnit vizor see you zoom la camere foarte vechi, precum Canon sau HP, compacte.
1080p, JPEG, RAW. Fișa tehnică o găsești deja extra detaliată la Fuji pe site și nu numai (e.g. http://www.dpreview.com/previews/fujifilmxpro1/ , http://www.fujifilm.com/products/digital_cameras/… , etc, etc..)
Asa este, dar e primul care chiar face asta bine. Vizorul e suficient de mare incat sa fie chiar folositor. 🙂
Aparatul filmeaza dar pre-release sample-ul pe care l-am avut pentru articol nu era suficient de bine antifonat. Zgomotul produs de motorul de autofocus era inregistrat de microfonul aparatului.
Marea majoritate a aparatelor foto in ziua de astazi folosesc standardul JPEG.
Pretul deocamdata nu-l stie nimeni. Exista supozitii ca va fi in jur de 1500E cu tot cu obiectivul de 35mm f/1.4 (exista posibilitatea totusi sa fie chiar mai scump de atat).
Teoretic vor scoate 18-72mm f/4 si ceva mai tarziu in 2013, poate 70-200 f/4 ; 12-24 f/4
Vlad Dodan Contax g2? 🙂
Gabriel, nu e chiar acelasi lucru precum viewfinderul de pe X10 pentru ca G2-ul a avut (din cate stiu eu) un singur obiectiv zoom 35-70mm, iar marea majoritate a posesorilor de G-uri au folosit prime-uri. Astfel functia de zoom a viewfinderului este ceva mai asemanatoare cu X-Pro 1 decat cu X10 🙂
Asta e aparatul pe care ma asteptam eu sa-l scoata Nikon, nu jucarelele alea Nikon1. Bravo Fuji! Poate se dezmeticesc si cei de la Nikon si ne dau o versiune digitala pentru FM3A.
Cred ca un FM3A este visul umed al tuturor nikonistilor. 🙂 Si eu as cumpara asa ceva.
Singurul lucru impresionant la Nikon1 este autofocusul…
Doua lucruri sunt (deocamdata) neimpresionante la X-Pro 1: autofocusul (viteza si precizie) si forma (grip-ul e cam mic) in rest senzorul ala isi face treaba foarte-foarte bine; si se vede asta din sample-ul de iso.
Tare as vrea sa mai pun mana pe el pentru cateva zile, eventual cu un firmware optimizat. 🙂
Sunt curios cum se comporta la lumina scazuta. De asemenea, cum pot arata fisierele RAW dupa prelucrare.
La o prima vedere se pare ca sufera din cauza luminii prea puternice (or fotografiile sunt putin supraexpuse), de asemenea luminozitatea pare cam scazuta.
Asa cum a subliniat si domnul Vlad, aceste prime fotografii nu sunt relevante relativ la adevarata posibilitate a echipamentului. Asteptam cu interes expertize mai detaliate.
Vlad Dodan salut Vlad Corect -G2 are un singur zoom si restul prime-uri. Cand schimbi insa obiectivul se schimba si vizorul. Eu ma refeream la schimbarea zoom-ului din vizor concomitent cu fiecare obiectiv si tu zicea de "zoom pur la acelasi obiectiv" – este diferit si am realizat comparatia eronat. In orice caz, de cand am G2-ul astept varianta lui digitala – aceasta sa fie? 🙂
La un aparat de genul acesta chiar viteza de focalizare nu ma intereseaza… fiindca nu l-as folosi pentru BIF sau pentru sport… pentru asta exista D4.
Cand or aparea si 72-200mm f/4.0 IS sau 12-24mm f/4.0 IS pot spune ca a aparut un digital care merita toata atentia. Cam ce a facut Leica cu aparatele pe 35mm la inceputurile ei.
1850 euro body