La vânătoare de comete cu Fuji X-E1

Numele meu este Cătălin Beldea, scriu rubrica de astronomie din revista Ştiinţă&Tehnică şi marea mea pasiune este eclipsa totală de Soare. În primul rând mă interesează fenomenul astronomic şi mai apoi documentarea fotografică. Pentru că eclipsele totale sunt rare (o eclipsă totală se produce, statistic, odată la 380 de ani într-un loc ales), trebuie să alergi dupa ele, să le “vânezi” pe tot globul. Până acum, am observat 6 eclipse totale de Soare şi mult mai multe parţiale, iar pentru asta am făcut expediţii în Siberia, China, Pacificul de Sud, Laponia, Australia şi lista poate continua. Anul acesta, pentru revista Ştiinţă&Tehnică voi merge în nordul Kenyei, foarte aproape de ecuator, în zona de graniţă cu Etiopia şi Sudanul de Sud. Pe 3 noiembrie se produce o eclipsă mai specială de Soare, o totală care va ţine doar 10 secunde din locul ales pentru observaţie, iar banda din care se poate vedea este îngustă de doar 12 km, în timp ce o eclipsă totală de Soare clasică are o bandă lată de 200 km. Pentru că Ministerul nostru de Externe a emis cod roşu de atenţionare pe majoritatea ţărilor africane, inclusiv în Kenya, pentru că situaţia politică din ţările de la graniţa de nord e neclară şi pentru că eclipsa este atât de scurtă, am început să caut din timp aparatul perfect pentru acest tip de fotografie. Îmi trebuie o cameră mică, uşoară, care să poată fi ascunsă rapid în buzunar, dar extrem de versatilă, cu un IQ de full-frame şi cu o funcţie live-view care să îmi permită o focalizare precisă şi rapidă, în modul manual. Şi pentru că vreau să fac şi fotografie de reportaj în marele rift african, am ales să testez Fuji X-E1. Cât de mulţumit am fost de el, vă invit să citiţi mai jos.

Prima încercare de observare a cometei din centrul Bucureştiului. Cometa a stat ascunsă după nori.

Fotografie la eclipsă – set-up pretenţios

Fotografierea unei eclipse totale de Soare este ceva foarte special. In total ţine de obicei 2-3 minute şi absolut toate secundele din aceste câteva minute trebuie folosite pentru surprinderea fenomenelor care se produc la baza Soarelui precum şi în atmosfera acestuia, în coroană. Fiecare modificare de parametri trebuie pregătită de acasă, iar experienţa joacă un rol decisiv în obţinerea unor imagini spectaculoase.

Bucureştiul, privit de la etajul 14. Cometa e undeva acolo, numai senzorul a văzut-o, eu cu ochiul nu am reuşit această performanţă.

La alegerea set-upului se ţine cont în primul rând de complexitatea expediţiei. De regulă, aleg un echipament uşor, trepied de carbon, montură astronomică ecuatorială sub 2 kg, cap/capete de trepied cu reglaj micrometric şi lunetă/teleobiectiv sub 800mm. Montura ecuatorială are rolul de a ţine fixă bolta cerească. După cum probabil aţi observat la expuneri lungi, stelele se mişcă şi lasă “dâre” de lumină pe fotografie. Asta se întâmplă din cauza mişcării Pământului în jurul axei. Montura are rolul de a compensa această mişcare, astfel că stelele, Luna, Soarele şi alte obiecte cereşti, cum o să vedeţi mai jos, cometele, stau fixe în imagini. Până acum, nici nu mi-a trecut prin cap că pot folosi altceva decât SLR/DSLR la acest tip de fotografie, în special pentru rapiditatea lor şi pentru robusteţe, nu mai vorbesc de calitatea imaginii. Dar lucrurile evoluează rapid în industria camerelor foto, iar Fuji mi-a atras atenţia încă de anul trecut, odată cu apariţia X-Pro1. Pentru că am nevoie de o cameră discretă, X-E1 mi s-a părut mai potrivită, mai ales că are acelaşi senzor şi aproape aceleaşi caracteristici ca fratele său mai mare. Ce am observat când l-am luat în mână, a fost că la rotiţa cu viteza de expunere lipsesc două stopuri: ½s şi 1s, lucru pe care nu l-am găsit semnalat în niciun review citit până atunci şi care m-a pus pe gânduri: oare câte caracteristici esenţiale pentru fotograful pretenţios au scos ca să încapă celelalte folositoare oricui pe un corp mai mic? Aveam să constat că foarte puţine…

Singura zi cu cer senin, dar pâclos. Am fotografiat cometa de lângă satul Balamuci, la nord de Afumaţi. Cometa nu s-a văzut nici prin binoclu.

Vânare de cometă

M-am gândit să iau aparatul de la F64 cu ocazia altui fenomen special şi să-l testez folosind diferite obiective. La începutul lunii martie, cometa Pan-STARRS şi-a făcut apariţia pe cerul emisferei nordice, ocazie perfectă, am zis eu, pentru Fuji X-E1. Numai că vremea nu a fost intru totul de acord şi a trebuit să ies de 6-7 ori în afara Bucureştiului pentru a capta câteva imagini cu cometa.

Crop din seria de fotografii de la Balamuci. Interesant este că imaginea trasă prin Leica Elmarit de 90mm se poate compara cu imaginea trasă câteva zile mai târziu cu un tele de 500mm, e adevărat cu o atmosferă mult mai proastă. Deci lentila contează…

În primele două zile de observaţie, am încercat să o surprind din Bucureşti, pentru că vroiam o imagine scenică care să surprindă activitatea oamenilor dintr-un oraş aglomerat, în contrast cu activitatea mereu surprinzătoare a aştrilor din sistemul solar. Cometa a stat ascunsă în nori şi în lumina crepusculului, amplificată de poluarea luminoasă şi de atmosfera îmbâcsită a unui oraş mare. Am încercat să mă familiarizez cu funcţia live-view a aparatului şi să mă joc cu rotiţele de viteză obturator şi de corecţie a expunerii. Butonul Q mi s-a părut foarte folositor, în schimb butonul de deasupra, AF-L/AE-L m-a scos din sărite de câteva ori pentru că dacă-l atingi din greşeală, chiar şi în modul de focalizare manuală, începe să caute focusul. Ori, focusul în fotografia astronomică îl faci de regulă pe o stea care de cele mai multe ori nu e în câmpul ales pentru fotografie. Trecând peste acest mic incident, AF în mod manual prin vizor este excepţional pentru fotografia de stradă, este poate funcţia care m-a fascinat cel mai mult la acest aparat. Îţi dă posibilitatea să foloseşti tot timpul focalizarea manuală şi vă spun din experienţa cu el că dacă vă antrenaţi câteva zile, veţi uita că aparatul are şi focalizare automată!

Am ales negativul pentru a pune în evidenţă coada cometei şi steluţele din constelaţia Peşti, printre care a trecut, aparent, cometa Pan-STARRS. 

După încercările aproape eşuate din Bucureşti, am ales să ies spre est şi mai apoi spre nord pentru observarea cometei. În fiecare seară, scenariul se repetă, iar în loc de astro-fotografie, aveam parte de jocul “de-a v-aţi ascunselea” cu norii şi cometa. Timp de 4 seri a fost senin pe est şi deasupra capului, adică la zenit, şi nori sâcâitori pe cerul de vest, acolo unde era cometa. Nu am reuşit să văd cu ochiul liber cometa şi nici prin binoclul 7×50, dar am reuşit observaţia vizuală prin luneta astronomică. Din păcate, imaginile prin luneta de 500mm nu sunt ceea ce trebuie pentru că am avut de înfruntat un vânt rece cu rafale de 40-50 km/h care a produs vibraţii semnificative trepiedului şi prinderilor, asfel că expunerile de 10-20 de secunde, necesare pentru surprinderea cozii cometei, au fost afectate. Din fericire, senzorul non-Bayer al lui X-E1 este unul extrem de flexibil, cu o redare a detaliului la sensibilităţi de peste ISO 400 cum eu nu am văzut nici la full-frame. Toate astea puse în spatele unei lentile bune (Leitz Elmarit 90mm cu f/2.8 şi Megrez 88, 500mm cu f/5,6) pot da rezultate şi în condiţii vitrege, iar eu asta vroiam să testez. Sunt convins că orice aparat se descurcă bine la 20 de grade Celsius în studiou, cu lumină bună, dar ce e în stare să facă pe câmp, la – 5 grade cu schimbări atmosferice care conduc la schimbări rapide de parametri şi ajustări care nu trebuie căutate în meniu? Fuji e foarte prietenos la această probă dură, din punctul meu de vedere, iar folclorul cu bateria care te lasă rapid este neadevărat. Am folosit aparatul în modul live-view pe toata sesiunea de observaţii care a ţinut circa 2 ore şi nu mi-a dispărut nicio liniuţă din bateria virtuală. Bineînţeles că nu trebuie să te bazezi pe indicator şi după o astfel de rundă extremă, la -5 grade Celsius, bateria trebuie reîncărcată, iar cea de schimb, obligatoriu ţinută la căldură.

Cadru larg al scenei surprinse de lângă satul Dascălu, spre Otopeni.

Test la Lună

Aşa cum am spus, treaba mea era să testez aparatul pentru nevoile mele specifice. Nu mi-am propus să fac un review despre caracteristici şi funcţii pe care să le pun în balanţă cu ce se poate obţine de la alte mirrorless-uri. Cu toate astea, am ceva experienţă cu DSLR-urile şi cam ştiu la ce trebuie să mă uit la un aparat ca să-mi dau seama de capacitaţile sale. Am tras cu aproape toate aps-c-urile şi full-frame-urile de la Nikon şi Canon, ba chiar am două din ele, din fiecare brand amintit, pe birou. Cât am avut Fuji-ul, au stat nemişcate şi cuminţi la locurile lor, cu excepţia zilei de fotografie la Lună, când am vrut să văd eventuale diferenţe în aceleaşi condiţii meteo.

Vreau să vă spun că starea de moment a atmosferei face diferenţa dintr-o fotografie reuşită sau nu, în condiţiile în care foloseşti teleobiectiv de peste 200mm. La 500mm, orice turbulenţă a atmosferei îţi poate strica clarul, iar vântul îţi poate încheia rapid sesiunea foto. Când tragi obiecte de dincolo de atmosfera terestră, lucrurile se complică şi mai mult, iar când trebuie să fotografiezi aştri la altitudini cereşti mici (adică aproape de linia orizontului) condiţiile meteo trebuie să fie aproape perfecte pentru rezultate bune.

Cometa cu expunere de 20 de secunde la ISO 800, cu focală de 500mm. Observaţi dârele de lumină lăsate de un avion care venea la aterizare. Ar fi trebuit să fie drepte, dar vântul le-a desenat aşa cum le vedeţi.

Fotografierea Lunii este foarte utilă pentru că poţi testa nivelul de rezoluţie şi sharp pe un obiect cunoscut şi cu multe detalii din afara atmosferei, precum şi nivelul de expunere la diferite sensibilităţi ale senzorului. Spre exemplu, la Luna în prim pătrar, o viteză de 1/250s cu ISO100 este asemănătoare obţinerii unei coroane solare în timpul eclipsei totale de 0,4-0,5 diametre solare.

Deasemenea, cu această ocazie se poate testa viteza de răspuns şi comportamentul funcţiei live-view a aparatului, extrem de importantă la aplicaţia mea din Kenya. Ca exemplu concret, deşi rezoluţia ecranului de la Fuji e de doua ori mai mică decât la DSLR-ul meu, căruia nu-i dau marca, mi-a fost necesar un timp de 6 secunde pentru găsirea focusului la Fuji şi de aproximativ 40 de secunde la DSLR! În condiţiile în care, dintr-un motiv sau altul, aş pierde focalizarea la eclipsa de 10 secunde, găsesc foarte util o implementare corectă a funcţiei live-view, iar Fuji aici câştigă detaşat.

Detaliu cu nucleul cometei şi coada, în singura expunere ferită de rafalele puternice ale vântului.

Ce mi-a plăcut şi ce nu

Din punctul meu de vedere, un aparat foto nu poate fi perfect pentru simplul fapt că fiecare îl foloseşte pentru job-uri diferite. Pentru studio îţi trebuie ceva, pentru sport altceva, pentru stradă cu totul altceva, iar pentru junglă şi deşert alegi întdeauna sticla de apă şi mâncarea în locul unui echipament greu. Atunci când îmi aleg un aparat mă uit întotdeauna la ce trebuie să fac cu el şi mai puţin, dacă vreţi, la cum e dat în review-uri. Cu toate astea, nu omit câţiva parametri.

Primul este întotdeauna cum se simte în mână şi cât de bine e balansat cu obiectivele recomandate. Aici, recunosc că Fuji X-E1 mai are puţin de lucrat şi dacă aş avea o sugestie pentru inginerii japonezi asta ar fi: construiţi un obiectiv de kit asemănător cu ce are Fuji X100 sau mai ingroşaţi pereţii aparatului pentru o greutate de +200g pentru a rivaliza în mod real cu Leica.

Cometa deasupra Bucureştiului. A fost prima încercare wide a serii şi singura imagine în care apare cometa; după această captură, cometa a intrat în norii situaţi puţin mai jos. De aici încadrarea incompletă cu doar jumătate din Casa Poporului.

Al doilea lucru la care mă uit, este modul în care expune sau mai bine zis, la cum calculează expunerea scenei în funcţie de obiectivul şi focala pe care o aleg. Şi aleg mai mereu 35mm, pentru a compune scena aşa cum o văd cu ochii mei. Aş vrea să văd în fiecare poză imaginea pe care o văd cu ochiul, nimic mai mult. Fuji este la acest capitol excepţional. De foarte puţine ori a ratat expunerea şi asta, în mare măsură, din cauza mea.

Un alt parametru important pentru mine este balansul de alb în modul Auto. Recunosc că sunt leneş şi-mi place să mă concentrez mai mult pe subiect decât să mă gândesc la setări tehnice care să mă ajute să fac fotografia. Aş vrea să prelucrez imaginea foarte puţin şi aş vrea să am balansul de alb corect, direct din aparat. Aici, probabil, mulţi vor sări să-mi zică verzi şi uscate, dar eu le răspund simplu: mie nu mi-e frică să greşesc. Din păcate, nu am găsit o metoda mai bună pentru a descoperi lucruri noi, decât prin a greşi, câteodată cu bună ştiinţă, regulile. În afară de câteva scene greu de interpretat, Fuji s-a descurcat minunat la acest capitol, fiind cu o clasă, din punctul meu de vedere, peste rivalii (sau fraţii, din moment ce sunt tot japonezi) cu nume mai sonore.

Scena alb-negru de lângă Balamuci. Imaginea este ghidată, dar expunerea este de doar 10 secunde, minimum de expunere pentru ca scena să nu se mişte, ca în imaginea următoare.

Mă mai uit la dynamic range. Aici Fuji întotdeauna a stat bine, iar X-E1 nu face excepţie. Senzorul X-Trans scoate bine tonurile, uniform şi fără să deranjeze ochiul, ceea ce e foarte important la o imagine de calitate.

Am să vorbesc şi puţin despre lucrurile care nu mă interesează atât de mult, cum ar fi rezoluţia maximă. Din păcate, încă nu am găsit un soft care să desfacă RAW-ul în aşa fel încât să fie mult mai bun ca jpg-ul din aparat. E adevărat că nu m-am chinuit prea mult cu programul nativ, Silkypix, dar cred că în cursul anului, această problemă va fi rezolvată de producătorii mari de software specializat în editare foto.

Pentru mai multe detalii se insistă cu expunerea. Aici avem o expunere de 20 de secunde. Din cauza monturii ecuatoriale, stelele şi cometa rămân nemişcate, în schimb copacii şi clădirile se mişcă (invers faţă de mişcarea Pământului în jurul axei).

Deşi vreau rezoluţie cât mai mare şi detalii cât mai fine, îmi dau seama că atmosfera mă împiedică de cele mai multe ori să le obţin. Până să ajungem la filtrul AA mai avem nevoie de o experienţă extraordinară în folosirea corectă a diafragmei pe fiecare obiectiv în parte, de calitatea obiectivului folosit, de folosirea corectă a sistemului de stabilizare şi nu în ultimul rând de mâini stabile sau trepiede sigure.

Performanţa în lumină slabă. Ei, mă interesează, bineînţeles, dar nu atât de mult cât să devin maniac. Până una alta, avem softuri bune pentru reducerea zgomotului. Este, alături de Nikon D600, singurul aparat pe care l-am folosit numai în modul AUTO ISO fără să-mi fac griji că imaginea va fi afectată de zgomot. Pentru pozat eclipse şi fenomene astronomice/atmosferice (aurora spre exemplu) care nu-mi dau voie să fac compunere de cadre, găsesc impresionant comportamentul lui X-E1 între ISO 200 şi ISO 6400. Eu am o mică problemă la ISO 100 şi chiar la ISO 200, unde după gustul meu, X-E1 “spală” detaliile mai mult decât ar fi necesar (în special în “foliage”), dar, recunosc că nu am găsit deocamdată un soft capabil să scoată din RAW ce nu reuşeşte Fuji din jpg.

Scena largă de la Dascălu. Abia acasă, pe monitor, am văzut cometa. Dacă reuşeam să o văd când încă eram pe câmp, aveam mai mult timp să încerc expuneri prin luneta de 500mm.

Focalizarea automată? Nu este atât de rapidă cum ne-am fi aşteptat de la un mirrorless premium, dar eu am descoperit focalizarea manuală cu “peaking”. De ce să nu facem totul manual, dacă e atât de simplu? Şi credeţi-mă, cu Fuji focalizarea manuală e o plăcere.

Obiective. Aici e simplu. Kit-ul e excelent, merită cumpărat cu aparatul, dar dacă vreţi mai mult, mergeţi pe prime-uri uşoare, eu unul aştept pancake-ul de 27mm, care sper să se echilibreze bine cu corpul uşor al lui X-E1.

Luna după faza de prim pătrar. Imaginea e mai proastă ca următoarea din simplul motiv că atmosfera a fost mai turbulentă. În ambele situaţii sesiunea de fotografie începe după o aclimatizare a instrumentului cu temperatura exterioară, de cel puţin 30 de minute.

Gold award?

Da. Eu am investit deja într-un adaptor la montură Nikon pentru ca T-adaptorul meu pentru telescop are un inel cu montură Nikon şi cât de curând voi cumpăra un Fuji X-E1 pentru că pe mine m-a convins. L-am luat peste tot cu mine, chiar şi la dentist l-am purtat la gât. Mă amuză când oamenii mă întreabă dacă mă descurc cu “Zenit”-ul în era digitală şi mă bucur că îmi dă posibilitatea să fac fotografie fără să-mi rup mâna din cauza masivităţii corp-obiectiv.

Aici avem un crop a imaginii trase la Lună în prim pătrar. Am exagerat la saturaţia culorilor tocmai pentru a scoate în evidenţă zona violetă, din centru, numită Marea Tranchilităţii, acolo unde asoliza acum aproape 44 de ani, Apollo 11. Mentionez că imaginea este obţinută dintr-o singură expunere, nu din expuneri multiple, suprapuse. 

Un articol de Cătălin Beldea 

Echipament utilizat: