Nikon va celebra 100 de ani pe 27 iulie 2017
Timp de 100 de ani, Nikon explorat cât mai multe posibilități ale luminii, iar incepand cu 1917, anul în care s-a fondat compania, a crescut puterea obiectivelor, a aparatelor și a mers întotdeauna către a spori cultura imaginii, știința și evoluția industriei, creând tehnologii care au revoluționat.
Datorită aprecierii și succesului din acești 100 de ani, japonezii sunt pregătiți să avanseze spre următorii 100 în care rolul lor va fi în continuare acela de a aduce pe piață aparatură foto din ce în ce mai performantă.
Pentru cine nu este neapărat fan și deci, nu știe prea multe despre compania japoneză, F64 ți-a pregatit un scurt istoric:
- S-a fondat în 1917 prin alăturarea a trei producători de soluții optice din Japonia și inițial denumirea companiei era Nippon Kogaky K.K.
- 1921 – Opt ingineri opticieni germani sunt invitați să îi îndrume pe neexperimentații ingineri japonezi și astfel, în același an sunt produse micile binocluri Mikron 4x și 6x.
- 1925 – Apare microscopul JOICO, iar în 1932-1933 se construiește o nouă fabrică la Ohi, unde se produc noile obiective sub denumirea Nikkor.
- După al Doilea Război Mondial, producția companiei avea deja cea mai variată gamă de produse, care sunt furnizate și astăzi: camere foto, microscoape, binocluri, instrumente de măsură, obiective.
- 1948 apare Nikon I, primul model de aparat foto.
- În anii ’50, japonezii devin cunoscuți la nivel mondial, apar multe articole în New York Times, care anunță calitatea superioară a camerelor și ale obiectivelor Nikkor în comparație cu ceea ce exista pe piață.
- 1952 este anul în care s-a format Clubul Nikkor, care avea ca scop promovarea către publicul larg a fotografierii cu camerele de mici dimensiunui și datorită popularității obținute de pe urma acestuia și a creșterii semnificative a vânzărilor, compania inaugurează în 1953 primul service și prima subsidiară americană. În anul 1959 apare prima cameră SLR de la ei, denumită Nikon F.
- 1961 deschide subsidiara elvețiană Nikon AG, în 1968 pe cea olandeză, Nikon Europe N.V. (acum B.V.). Tot atunci construiește și o nouă fabrică în Yokohama, care intră în funcțiune în 1967.
- 1970 dorind să promoveze arta fotografică, japonezii deschid galeriile Nikon House în New York, iar un an mai târziu apare al doilea tip de cameră SLR, Nikon F2, iar în 1980 cea de-a treia, F3.
- La începutul anilor ’80 japonezii și NASA formează un parteneriat, compania oferind echipament ce va fi utilizat în navele spațiale. Prin înființarea Nikon Canada Inc (1978), Nikon Inc. (1981) și Nikon Precision Inc. (1982) în SUA, afacerile japonezilor iau și mai multă amploare.
- 1988 Nippon Kogaku K.K devine Nikon Corporation, iar anii ’90 aduc o serie impresionantă de inovații. În ’92 apare NIKONOS RS prima cameră SLR cu autofocus rezistentă la apă, în ’96 apare cea mai avansată cameră SLR, F5 și așa începe compania japoneză să se îndrepte ușor, ușor spre piața aparatelor digitale.
- În 1997 apare COOLPIX 100, prima dintr-o serie de aparate foto digitale care este continuată și astăzi, iar în 1999 este produs primul SLR digital (D-SLR), D1.
- 2000, Compania continuă, dezvoltând atât linia D-SLR, pe două paliere, pentru amatori (D40, D50, D60, D70) și pentru profesioniști (D2, D3, D80, D200), cât și linia de aparate foto digitale compacte, COOLPIX.
Abia în 2009 se deschide un magazin în România, în Băneasa Shopping City din București, acesta fiind al doilea magazin pe care compania l-a deschis în Europa. În februarie 2011, dețineau o cotă de 30% din piața foto din România.
Mai avem o surpriză pentru tine și anume, acest articol scris de Alexa Frusina, cu 10 lucruri interesante despre compania japoneză, asta în caz că luând în considerare istoria sigur am uitat de acele câteva lucruri care, poate n-au fost demne de notat în timp, dar au rămas în mintea oamenilor, prin preferințele pe care le au când vine vorba de produse foto sau pentru că pur și simplu au fost niște fani suficient de înrăiți încât să se informeze.
Ești fan al brand-ului? Trimite-ne câteva fotografii făcute de tine cu un produs Nikon și ai șansa să ajungi în galeria cititorilor!
Etichetă:100 de ani, aniversare, camera digitala, camera pe film, dslr, Nikon, slr