Noaptea Studiourilor Foto – editia I
Vineri, 20 iunie 2014, va avea loc prima editie a Noptii Studiourilor Foto. Organizat in spiritul celorlalte nopti deja consacrate in Bucuresti, evenimentul isi propune crearea unei punti de comunicare intre public si fotografii cu spatii dedicate din Bucuresti.
In noaptea evenimentului, studiourile foto din Bucuresti care s-au inscris in prealabil la eveniment raman deschise dupa program, primesc publicul curios de cum arata un studio si cum se desfasoara o sedinta foto profesionala intr-unul si organizeaza diferite activitati pentru vizitatori, precum: workshop-uri si ateliere foto, mini-sedinte foto gratuite, demonstratii de styling, etc.
Te-ai intrebat vreodata cum se desfasorara o sedinta foto profesionala, dar n-ai avut niciodata prilejul sau bugetul sa mergi la un studio? Esti pasionat de fotografie si ai fi curios sa vezi cum arata un studio si ce fel de echipament folosesc fotografii profesionisti? Vrei sa participi la mini-sedinte foto, workshopuri de fotografie, demonstratii de machiaj si coafura, expozitii foto – toate in aceeasi noapte, gratuit?
Atunci trebuie sa vii la Noaptea Studiourilor Foto din Bucuresti.
Vineri, 20 iunie 2014, intre orele 18.00 si 00.00, viziteaza oricare dintre studiourile foto inscrise la eveniment si vei avea parte de toate acestea. Cu cat vizitezi mai multe, cu atat ai ocazia sa inveti mai multe despre fotografie si sa intelegi mai bine secretele din spatele unei sedinte foto.
Din lista studiourilor inscrise fac parte: Uncle Jeb Studio, Nikon Studio, Vertizontal, FotoCabinet, Light & Shadow Studio, Art Photo Studio, Caseta Studio, XMS Studio, Studio Foto Bucuresti, Chroma Studio, Karuka Studio, Giumbuslook, Art Klub, Venus 5 Studio.
La sfarsitul noptii, toti participantii sunt invitati la o bere rece si un after-party in Ludic (Aaron Florian,nr. 3A, aproape de Piata Rosetti), unde ii asteapta un studio mobil, gata sa ii surprinda inca o data in fotografii.
Atat lista studiourilor participante, cat si programul si harta evenimentului pot fi gasite pe noapteastudiourilorfoto.ro sau facebook.com/noapteastudiourilorfoto.
Noaptea Studiourilor Foto este powered by Nikon si organizata de Uncle Jeb Studio, cu sprijinul Epson si F64.