Rockstar sau familist?

Poate un aparat foto de vacanta sa ajunga un rockstar? Aceasta a fost premisa de la care am plecat atunci cand am decis sa fac un review unei camere foto ce aducea cu un fel de ninja (origini nipone) sau de briceag elvetian, adica parea sa le faca pe toate. Sony DSC-HX300 poseda o serie de insusiri demne de un DSLR: control manual, corp ergonomic, vizor (electronic, e adevarat), ecran rabatabil, stabilizare optica de ultima generatie, ISO inalt si multe altele. Insa asul din maneca parea sa fie generosul obiectiv Carl Zeiss, ce se lauda cu un zoom optic de 50X (distanta focala 4,3mm – 215mm), ceea ce inseamna pentru mine ca utilizator de DSLR ca acopera o plaja cuprinsa intre 24mm (f/2.8) si 1200mm (f/6.3).
Pentru a lamuri ideea de “rockstar” – am ales sa duc aparatul nu in vacanta, ci intr-o sala de concert. Mai precis la 3 spectacole de amploare: Depeche Mode, Michael Bolton si Joe Satriani. Daca primul eveniment s-a desfasurat pe Arena Nationala, celelalte doua au avut loc la Sala Palatului, insa sistemul de iluminare a fost complet diferit in concordanta cu stilul artistilor.
La concertul Depeche Mode Sony HX300 a fost aparatul principal (si singurul de altfel) pentru ca am fost din postura de spectator, in timp ce la urmatoarele evenimente a mers in paralel cu cele doua DSLR-uri pe care le folosesc in mod normal.
Primul obstacol in calea testarii a fost sa introduc aparatul pe stadion, pentru ca paza a fost foarte stricta (si lipsita de cunostinte fotografice) si orice semana cu un aparat profesional sau semiprofesional (criteriile erau destul de vagi) era strict interzis. Am reusit sa trec de cerberii de la intrare plasand camera unei colege de redactie, apreciind ca ea are mai multe sanse, lucru confirmat la scurt timp.
Odata intrat pe stadion, am constatat ca ma aflam la distanta mare de scena iar  zoom-ul optic urias a venit ca o salvare. Astfel cocotat in Tribuna 2 Est aveam o vedere de ansamblu asupra zecilor de mii de fani si reuseam in acelasi timp sa ajung cu obiectivul pe scena. Pentru ca luasem aparatul de la magazinul F64 cu doar 2 ore inainte de a ajunge efectiv pe stadion nu am avut timp sa ma familiarizez cu el si am decis sa dau o sansa setarilor semiautomate (prioritate de diafragma si prioritate de timp) si chiar automate. In ciuda lipsei mele de experienta cu aparate Sony, meniul s-a dovedit a fi unul bine structurat cu explicatii detaliate asupra fiecarei functii. Mai putin intuitiva s-a dovedit a fi modalitatea prin care se schimba timpul, diafragma si ISO (o rotita ingropata in carcasa avea rol dublu de a trece pe la fiecare setare si, odata apasata, de a schimba respectiva setare).

Daca ISO parea pe hartie demn de un DSLR (80-12800), in practica el era utilizabil pana la pragul de 2500, dupa care detaliile se estompau puternic. Acesta a fost compromisul facut de producator care a adaugat o multime de facilitati insa a folosit un senzor de aproape 8mm ce are totusi o rezolutie respectabila de 20,4Mpx. Pe modul automat superior, aparatul s-a straduit sa analizeze scena cat mai corect si sa vina cu fotografii bine expuse si cat mai putin miscate insa pe seama vitezei de procesare (ce ajungea la secunde bune timp in care camera ingheta) si a detaliilor care erau aproape sterse de algoritmii care se ocupau de reducerea noise-ului. Stabilizarea optica si-a facut treaba bine iar focalizarea doar pe baza de contrast s-a dovedit decenta pentru un compact. Caracterul de camera de familie a facut probabil ca fabricantul sa nu introduca si optiunea unui format RAW, ce ar fi ajutat foarte mult la recuperarea informatiilor din zonele expuse prea mult sau subexpuse, cu atat mai mult cu cat senzorul nu are un interval dinamic foarte mare. Vizorul electronic (cu o rezolutie discreta) este un bonus binevenit, ca si ecranul rabatabil pe verticala de 3” si 921.600 puncte. O optiune prin care sa poti trece automat de la ecran la vizor ar fi prins bine, fata de varianta apasarii unui buton. Greutatea de doar 650 de grame si gripul proeminent asigura un confort binevenit in fotografiere. In privinta balansului de alb am ales setarea automata, iar aparatul a livrat fotografii cu temperaturi de culoare echilibrate.

La urmatorul eveniment, cel de la Sala Palatului cu Michael Bolton, compactul si-a intrat in drepturi imediat dupa primele doua melodii in care am avut voie sa folosesc DSLR. Relativ mic si discret, HX300 nu a atras privirea bodyguarzilor din sala. Pentru expunere am folosit masurarea partiala, ce a parut sa dea rezultate mai bune decat masurarea spot sau multi.

In cazul concertului sustinut de Joe Satriani, scena a fost iluminata mult mai agresiv. Dupa o prima melodie in care am avut voie sa fotografiez artistul de aproape, HX300 mi-a ingaduit sa stau in umbra si sa ma apropii foarte mult de ceea ce se desfasura pe scena. Aflat deja la al treilea eveniment cu el, am reusit sa schimb setarile manuale aproape cu aceeasi usurinta ca la un DSLR, fara sa imi iau ochiul de pe vizor.
La finalul testarii m-am intrebat din nou daca Sony DSC-HX300 este un rockstar. Senzorul mic pare a fie principalul impediment pentru acest statut. Insa toate celelalte atribute (fotografiere 3D, functii pentru panorame, microfon stereo, declansare la zambet, face detection, moduri creative de procesare a imaginilor etc), finisarea excelenta si portabilitatea il recomanda pentru un rol de idol pop in familie si in vacante.
Imaginile cu care am ilustrat articolul nu au fost retusate (setarile standard din aparat), sigura editare fiind o reincadrare prin crop.
Pro:
zoom optic generos
vizor electronic (cu corector de dioptrii)
ecran rabatabil (cu rezolutie mare)
greutate redusa
grip excelent
control manual
moduri inteligente destul de precise
usurinta in utilizare
meniu clar
stabilizare optica excelenta
blit incorporat
Contra:
ISO utilizabil pana la 2500 (limita teoretica este de 12800)
procesare lenta in modurile inteligente
focalizare nu foarte rapida
senzor cu plaja dinamica redusa
lipsa formatului RAW
rezolutie mica a vizorului
trecere manuala intre vizor si ecran (se apasa un buton)
acumulatorul se consuma destul de rapid
lipsa unui incarcator dedicat (acumulatorul se incarca in aparat)
Un articol de Daniel Robert Dinu
Echipament utilizat: