Sigma 24-35mm f/2 Art – deschizător de drumuri

Sigma nu doarme. Asta e clar, având în vedere multitudinea de obiective din categoria Art și Sport apărute în ultima vreme. Și nu orice fel de obiective, ci unele care rivalizează cu cele mai bune existente la această oră pentru DSLR. Sigma este singura companie care a reușit să producă obiective aproape de nivelul Zeiss Otus – și asta este o imensă realizare în sine.
Și acum Sigma s-a gândit că ar fi momentul să facă o mișcare mai mult decât îndrăzneață, ceva care să deschidă noi drumuri și să ofere un produs nu doar inovativ ci și foarte dezirabil. Astfel, a luat naștere primul zoom cu apertură maximă f/2 – Sigma 24-35mm f/2.0 DG HSM Art. Spun dezirabil pentru că deh, cine nu și-ar dori un zoom cu f/2?
Toate bune și frumoase, dar cât de bun este? Pentru că este un Art și cam toată lumea știe ce se așteaptă de la această gamă. Este acest zoom capabil să înlocuiască două prime-uri, aducând versatilitate utilizatorului fără să facă rabat la calitate? Asta vom afla în cele ce urmează.
1. Construcția
– 18 elemente în 13 grupuri (e zoom, da?)
– apertură f/2 – f/16, 9 lame rotunjite
– diametru filtru 82mm
– distanța minimă de focus: 28 cm
– autofocus: Hypersonic Motor (HSM)
– greutate: 941 grame.
Nu putem ignora elefantul din cameră, acest obiectiv cântărește aproape 1 kg. În mod evident, mai greu decât orice prime de 24 sau 35mm f/1.4. Elementul frontal este și el foarte mare, cu alte cuvinte filtrele vor fi cam scumpe (82mm). Sistemele de focus și de zoom sunt complet interne, dimensiunea obiectivului rămânând constantă indiferent de lungimea focală aleasă sau de distanța până la subiect.
Din păcate acest obiectiv nu este protejat împotriva apei sau prafului, ceea ce e unul din puținele puncte în minus. În realitate nu știu cât de problematic poate fi acest aspect, eu mai am în dotare obiective Sigma Art și am și testat destule – inclusiv pe timp de ploaie, pentru că în munți ești la discreția elementelor. Niciodata nu am avut probleme de nici un fel, chiar dacă obiectivul a fost stropit.
Calitatea materialelor este de top, inelele de focus și zoom funcționează foarte bine, conform pretențiilor seriei Art. Obiectivul vine însoțit de binecunoscuta ”poșetă” Sigma, care mie personal îmi place mult mai mult decât husele L-urilor Canon.
Ca zoom, plaja focală este foarte limitată și mulți se vor plânge de acest lucru. Dar probabil tehnologic este încă foarte dificil să fabrici un 16-35mm f/2, sau costurile sunt prea mari. Totuși, 24mm este spre capătul de sus al plajei ultrawide (suficient de bun pentru landscape) și 35mm este o lungime focală extrem de utilă în aproape orice, landscape, fotografie de stradă, evenimente.
2. Sharpness
Primul test de calitate a imaginii – și 24-35 nu a dezamăgit. Pentru aperturi folosite la fotografia de peisaj (în jur de f/8), obiectivul este cât de sharp se poate, la toate lungimile focale. Dintr-un colț al imaginii în celălalt, totul arată exemplar. Pentru fotografii de landscape, această sticlă e o bijuterie.
La aperturi mari, lucrurile stau excelent în centru, foarte bine către margini și aproape binișor la marginile extreme. Dar în general subiectul nu va fi foarte departe de centru în cazul portretelor de mediu (environmental portraits) și în acest caz am obținut rezultate foarte bune. Este perfect comparabil cu un prime gen Zeiss 35mm f/2, pe care l-am și avut la mine în ziua în care am făcut testele. La apertură maximă rezultatele cele mai slabe se găsesc la 24mm. Aici chiar nu e foarte indicat să aveți subiectul aproape de margini la f/2.

3. Bokeh
Fiind un f/2, acest aspect e de o importanță crucială. Am fost foarte plăcut impresionat de bokeh-ul obiectivului testat, totul arată fain și cremos, subiectul este decupat din background exact ca în cazul unui prime de calitate. Cu o singură mențiune – aproape de 24mm bokeh-ul nu este constant pe toată imaginea. Aceasta se traduce prin faptul că în zona centrală și aproape de margini zona de blur e foarte cremoasă, dar în marginile extreme și colțuri poate deveni deranjantă. Fenomenul nu este de natură să sară în ochi, dar trebuia menționat. În cele mai multe cazuri diferența între zonele de bokeh este mică.
4. Aberații cromatice
În cazul unui contrast foarte puternic, Sigma 24-35mm f/2 Art va avea aberații cromatice. Acestea sunt de un nivel foarte mic însă, perfect corectabile în Lightroom, Capture One sau în Camera Raw. Fiind un zoom, cu foarte multe elemente în construcție mă așteptam la mai rău, dar se pare că sticlele FLD și SLD au efect și controlează destul de bine aberațiile cromatice, care se observă practic doar în margini și colțuri. Ca o surpriză plăcută, purple fringing (bokeh fringing) este foarte scăzut, ceea ce e un bonus plăcut pentru un zoom.
5. Autofocus
Sigma. Autofocus. Istoria ne-a arătat tot felul de situații în care obiectivele Sigma au avut nevoie de calibrare. Totuși, seria Art și mai ales ultimele modele au demonstrat o consistență remarcabilă la capitolul autofocus. Este și cazul obiectivului în chestiune, care nu mi-a ratat practic nimic. Inclusiv tracking, oameni alergând. Poate Sigma a găsit în cele din urmă rețeta preciziei și consistenței la focalizare.
6. Vignetting
Există. Nu rău, dar este acolo. După f/2.8 problema dispare și oricum chiar și până acolo e corectabilă. Unii chiar vor găsi plăcut felul în care se pune accentul pe subiectul unui portret, datorită vignetării din fabricație.

7. Culori, contrast
Aici e aici. Pentru că pe mine m-a interesat personal acest obiectiv și mi-a picat cu tronc din prima când i-am văzut culorile și contrastul. Perceptual vorbind (și doar pentru mine), acest obiectiv are cele mai frumoase, saturate dar naturale culori dintre toate obiectivele Sigma. Este puțin diferit de 24mm f/1.4 Art și de 35mm f/1.4 Art, dar într-un fel bun. Eram interesat personal pentru că urma să achiziționez un obiectiv pentru fotografie de landscape. Și pe listă erau Canon 16-35mm f/4L IS și acest Sigma 24-35mm f/2 Art. Am cumpărat Canonul, dar nici acum nu știu dacă am făcut bine. Calitatea imaginii pentru mine este de cea mai mare importanță și acest Sigma este absolut fenomenal.
Și nu doar culorile, ci și separația tonurilor și microcontrastul. După cum am mai explicat și în alt articol, microcontrastul este în esență capacitatea de a separa tonurile la un nivel foarte mic – se observă cel mai bine (ca un exemplu) într-o fotografie unde în umbră se deslușesc foarte clar toate detaliile de pe un obiect – o scoarță de copac să zicem, care la marginea crăpăturilor va prezenta foarte mici zone de iluminare. Obiectivele Zeiss sunt renumite pentru această calitate. Sigma 24-35 f/2 Art are un microcontrast care îl pune în rândul Zeiss-urilor fără să se facă de râs. Această caracteristică este foarte importantă pentru un fotograf de landscape.
8. Distorsiuni
Există, bineînțeles – ca la orice zoom, chiar dacă acesta nu e ORICE zoom. Sunt corectabile în Lightroom de exemplu. Pot avea însemnătate doar pentru fotografii de arhitectură.
9. Lens flare
Mi-ar fi plăcut să nu fie. Dar este. La acest capitol obiectivele Canon sunt cam cele mai bune în momentul actual. În cazul fotografiilor făcute cu soarele în față vor apărea mici artefacte gen ghosting, după cum se vede și în fotografia exemplu. Există și o parte bună totuși – vom avea flare doar în anumite situații. Iar în cazul fotografiilor contre-jour, obiectivul nu-și pierde din contrast, chiar și la apertura maximă.

10. Experiența în utilizare
Sigma 24-35mm f/2 Art este un mare obiectiv, la propriu și la figurat. Este greu, vă veți gândi de două ori dacă e nevoie să-l țineți în brațe toată ziua. Dar fotografierea cu el este o reală plăcere. Dacă treci peste primele două inconveniente (zoom mic și greutate mare), experiența în utilizare va fi una foarte plăcută. Încurajez pe absolut toată lumea să încerce acest obiectiv. Gama de lungimi focale de care dispune, deși scurtă, este foarte utilă. Apertura maximă de f/2 înseamnă posibilitatea fotografierii în iluminare scăzută și așa ceva pentru un zoom pe full frame este premieră.
Concluzie:
Sigma, o companie deschizătoare de noi orizonturi. Sună bine și eu unul sunt nerăbdător să văd cu ce vor continua. Pentru că sunt convins că nu se vor opri aici și probabil nu foarte târziu vom vedea și un 85mm f/1.4 Art sau de ce nu, un 135mm f/2 Art, pentru că această lungime focală le lipsește din patrimoniu. Până la ele însă, 24-35mm f/2 Art mi-a câștigat simpatia. Este o reușită remarcabilă a celor de la Sigma, o companie care nu se teme să ”ia fața” giganților industriei foto. De trei ori bravo.
Un articol și fotografii de Cătălin Petolea.