Sony A5000 vs Toma

În urmă cu câteva luni am postat aici despre începutul prieteniei mele cu mirrorless-ul Sony A5000. Tot atunci vi-l prezentam pe Toma, fiul meu, și spuneam despre proiectul “O fotografie pe zi cu Toma”. Este vorba despre o serie de fotografii cu micuțul, câte una pe zi, în același loc, cu setari identice.
Mai spuneam atunci că nu sunt un părinte autoritar și că fiul meu are o personalitate puternică. Concret, nu am reușit să-i fac câte o fotografie în fiecare zi, din cele mai diverse motive pe care le poate invoca un copil de 2 ani. Drept urmare, proiectul “O fotografie pe zi cu Toma” s-a transformat în “Câte o fotografie cu Toma, atunci când vrea el”. Vestea buna este că proiectul a ajuns la sfârșitul începutului. Am reușit primele zeci de cadre pe care le-am montat într-un clip, chiar dacă nu sunt făcute în zile consecutive.
Ca sa fim cu informațiile la zi, vi-l prezint din nou pe Toma. Este fiul meu, are 2 ani și 2 luni, iar presonajul lui preferat nu mai este Pocoyo. Este Mickey. Mickey de la Clubul lui Mickey Mouse. Pentru o imagine mai bogată, adaug că la noi acasă există numeroase întruchipări ale acestui personaj: plușuri, cărți, abțibilduri, tricouri, încălțări, ochelari, așternuturi etc.

Despre Sony A5000: rămân la opinia ca este o cameră casual (foarte!) la care apreciez în special dimensiunile, portabilitatea și calitatea imaginii. După aceste luni avem o relație care s-a cimentat și a ajuns la rutină. Aici rutina este un lucru pozitiv pentru că nu ne mai facem  surprize, iar rezultatele sunt predictibile. Încă un aspect pozitiv este că soția mea s-a acomodat cu camera și o folosește. Am reușit să o conving că este o pierdere să fotografiezi copilul cu telefonul în timp ce camerele foto au devenit atât de accesibile, iar calitatea imaginii este incomparabilă, dată fiind diferența dintre senzorul unui aparat de fotografiat și cel al unui telefon.

În desfășurarea proiectului meu care îi are ca protagoniști pe Toma și pe Sony A5000 am întâmpinat numeroase piedici sau, mai bine spus, o piedică care s-a repetat de multe ori. Este vorba despre refuzul fiului meu de a sta în fiecare zi în acelasi loc, preț de 10 secunde, pentru a-i face o fotografie. Primele 10-15 sesiuni au decurs perfect. Zilnic, la 19.30, când suna alarma telefonului că e timpul pentru fotografie, micuțul scoatea camera din sertar, o pornea, ridica blițul și imi spunea că nu are voie să îl atingă pentru că este sensibil și se poate rupe. Apoi stătea, se uita în cameră, iar dupa expunere venea imediat să vadă rezultatul. Apoi se întorcea pentru urmatorul cadru. Ma credeam norocos. Îmi spuneam că e simplu și că totul va decurge perfect.
Din nefericire, după un timp, Toma nu mai era atras de scurtele noastre ședințe foto. Am fost obligat să improvizez sau să apelez la tehnici murdare și manipulatoare. La 19.30 începea negocierea dintre cine fotografiază: eu sau Toma. Aceasta a devenit partea cea mai grea și motivul pentru care nu am reușit să-l fotografiez zilnic. De rușine, prefer să nu intru în detalii, însă de multe ori m-am umilit, am făcut promisiuni, am imitat animale salbatice, am facut podul, am oferit la schimb obiecte interzise sau am apelat la șantaj. Scorul final este în favoarea lui Toma, adica lucrurile s-au desfășurat așa cum a vrut el.
Am fotografiat în modul prioritate de diafragmă, F/5.6, ISO 400, flash-ul încorporat (cu red eye reduction), la 35 mm (aproximativ 50 mm în format full frame). Toma stătea cu spatele la un perete alb, iar eu la 4 metri de el. Corecțiile pe care le-am facut imaginilor se rezumă la expunere (uneori), white balance, contrast. Pentru realizarea clipului am folosit iMovie.

În final, scopul meu a fost parțial atins: am obținut imaginile care alcătuiesc clipul alaturat. Dincolo de această mulțumire, marea împlinire pe care am avut-o este că timpul petrecut cu fiul meu a avut mai multă valoare. Apoi vine împlinirea care constă într-un proiect fotografic desfășurat acasă, cu resurse minime și care compensează întrucâtva faptul că nu călătoresc cât mi-ar plăcea și că nu am ocazia să fotografiez atât de mult cât mi-aș dori.
“Câte o fotografie cu Toma, atunci când vrea el” continuă. Tehnic, mă bazez în continuare pe Sony A5000, iar din punctul de vedere al negocierii cu fiul meu sper să am în continuare muultă răbdare și creativitate pentru a-l convinge să pozeze.
Un articol și fotografii de Florin Vedeanu.