Test obiectiv Sony 55-210mm f4.5-6.3 OSS-pentru NEX
În acest test nu voi insista asupra datelor tehnice ale obiectivului Sony 55-210mm f4.5-6.3 OSS pentru NEX, deoarece le găsiți pe pagina web a magazinului F64 sau pe blogul F64.
Deși obiectivul este proiectat pentru camerele digitale din seria NEX, montura de tip E permite utilizarea acestuia pe Sony A3000, cu care l-am testat și pe care arată mult mai echilibrat decât pe un NEX. Trebuie să menționez că eu l-am primit fără parasolar, cu care, probabil, ar fi depășit lungimea maximă de 152mm (la distanța focală de 210mm).
Eram foarte interesat de performanțele acestui obiectiv, deoarece voiam să extind gama focală oferită de obiectivul de kit 18-55mm al lui Sony A3000.
Prima tentație a fost să verific dacă obiectivul încape împreună cu camera digitală în geanta pe care am primit-o împreună cu Sony A3000, în care păstrez aparatul în poziție verticală, cu obiectivul de kit în jos. Mare mi-a fost bucuria când am constatat că pot păstra aparatul în geantă în poziție orizontală, împreună cu obiectivul de test, urmând să port obiectivul de kit, mult mai mic ca dimensiuni, într-o borsetă de umăr, pe care o am în permanență cu mine.
Următoarea tentație a fost să testez obiectivul la distanța focală minimă și la cea maximă. Stând la etajul 10, am făcut 3 fotografii, una cu distanța focală de 55mm și celelalte două cu 210mm (toate fotografiile care urmează le-am executat în modul manual).
Deși afară cerul era înnorat, imaginile obținute sunt de calitate foarte bună.
55mm – F8 – 1/800 – ISO100
Următorul pas a fost testarea focalizării, la cele două distanțe focale extreme (55mm și 210mm). Am „ochit“ o mașină albă și am focalizat pe numărul acesteia. Deși focalizarea mi s-a părut cam lentă, numărul mașinii se poate citi foarte clar în ambele fotografii.
55mm – F8 – 1/100 – ISO100
210mm – F8 – 1/100 – ISO100
O imagine reușită, luată cu 210mm, este și următoarea:
210mm – F6.3 – 1/200 – ISO100
Am luat bicicleta și am ieșit în aer liber pentru noi teste. Am mai făcut, cu aceleași focale extreme, două fotografii de peisaj, cea luată cu focala minimă fiind mai clară decât cealaltă.
55mm – F8 – 1/320 – ISO100
210mm – F8 – 1/640 – ISO100
Următorul pas a fost să văd cât de bine obiectivul separă subiectul de fundal, fiind foarte plăcut impresionat de bokeh-ul oferit de aparat.
210mm – F6.3 – 1/40 – ISO100
204mm – F7.1 – 1/400 – ISO100
Apoi am încercat să fac un instantaneu cu distanța focală maximă. Deși grupul de trei tineri se mișca tot timpul, imaginea obținută este destul de stabilă, în ciuda timpului destul de lung de expunere.
210mm – F6.3 – 1/30 – ISO100
O fotografie foarte reușită mi s-a părut cea efectuată cu o distanță focală intermediară și cu o diafragmă mai închisă.
69mm – F25 – 1/40 – ISO100
În final m-am deplasat pe o arenă de tenis de câmp, încercând să focalizez o minge de tenis printre ochiurile plasei care înconjura terenul. Deși aveam setată focalizarea pe „spot“, iar dimensiunile cercului de focalizare încadrau perfect mingea de tenis, focalizarea se producea pe ochiurile plasei și nu pe minge. A trebuit să fac mai multe fotografii ale mingii, până când am obținut ceea ce îmi doream.
210mm – F7.1 – 1/60 – ISO100
În ziua următoare am efectuat din nou primele trei fotografii, profitând de lumina de aur a apusului de soare. Imaginile obținute sunt elocvente.
55mm – F7.1 – 1/500 – ISO100
210mm – F7.1 – 1/80 – ISO100
Seara târziu am testat performanțele obiectivului la lumină de interior, iar rezultatul a fost peste așteptări, deși am utilizat un ISO destul de mare (6400), un timp de expunere destul de lung, fotografia fiind executată fără trepied.
95mm – F6.3 – 1/13 – ISO6400
Noaptea am reușit să fotografiez luna, pe trepied, utilizând un timp de expunere destul de scurt.
210mm – F32 – 1/13 – ISO100
În concluzie, dacă vreți să vă extindeți domeniul distanțelor focale, atunci merită să achiziționați obiectivul Sony 55-210mm f/4.5-6.3 OSS, datorită prețului extrem de convenabil.
Dacă însă vreți să fotografiați având în permanență un singur obiectiv pe aparat, atunci puteți achiziționa Sony 18-200mm f/3.5-6.3 OSS LE pentru Sony NEX (E-Mount), care este de două ori mai scump, dar de o calitate superioară, acoperind aproximativ același interval al distanțelor focale oferit de obiectivul de kit plus obiectivul de 55-210mm.
de Nicolae Zărnescu
Etichetă:obiectiv foto
5 comentarii
Superbe imagini si frumoase descrieri ale acestora,Felicitari,Maestre!
🙂
Acest obiectiv este exagerat de scump, cu banii astia cumperi un DSLR Nikon cu 55 – 200 cu tot.
@Cosmin Gradinaru
Posibil pentru unii sa fie scump, dar uneori vine redus de la Sony cu 10-15% si in plus chiar si la 1500 de lei mi se pare ca-si face banii. Constructie buna, stabilizat, foarte light si mic raportat la plaja focala. E adevarat ca la 210mm acolo unde-l folosesc eu in 80% din situatii rezultatele sunt cam soft pentru gustul meu. Si totusi, cine a investit in Sony E nu prea are alternativa daca vrea un tele, poate doar FE 70-200 F4 dar aia e uriasa si scumpa, anuleaza avantajele unui mirrorless mic.
Foarte frumoase poza iasa cu acest obiectiv, isi merita banii !