5 motive (serioase) să fii fotograf (fără a te lua în serios)

Toți facem astăzi, cu mult entuziasm, poze. Pe stradă, acasă, pe munți, în văi, la restaurant, cu prietenii sau fără, pentru că vedem că și ceilalți fac sau pentru că simțim așa, un fior interior, folosind telefonul mobil, compactul sau chiar DSLR-ul full frame. Dar de ce facem asta? Pentru că ne place, ar fi răspunsul imediat. Totuși, dacă trecem de acest nivel de elan inițial și punem problema mai serios – fără a ne lua în serios, ci doar pentru a înțelege cu adevărat cine suntem și ce vrem de la fotografie, respectiv ce vrea ea de la noi –, lucrurile devin nu neapărat mai complicate, însă cu siguranță mai complexe.
În acest sens, în articolul Why Make Art, apărut în volumul The Creative Life in Photography, Brooks Jensen, editorul prestigioasei reviste LensWork, fotograf el însuși și una dintre cele mai consistente voci contemporane în domeniu, ne oferă cinci motive reale de a ne ocupa cu adevărat de fotografie.
1. COMUNICAREA
Din moment ce o componentă fundamentală a vieții o reprezintă stabilirea de conexiuni – cu ceilalți, cu lumea, cu trecutul, prezentul și viitorul nostru și așa mai departe –, rezultă că a fi artist, respectiv fotograf presupune din acest punct de vedere o extensie a acestui tip de comunicare.
La o primă citire, comunicarea pare a ține strict de relația dintre fotograf și publicul său. Trebuie totuși înțeles din capul locului că asupra ei planează o tentație uriașă, și anume aceea de a reduce această legătură doar la un mijloc de umflare a egoului personal în fața privitorilor, reduși la statutul de fani. Pe de altă parte, o abordare ce are la bază niște principii sănătoase va conduce atât la stabilirea unei legături trainice cu aceștia, cât și la o viziune justă asupra situației: a avea un public nu este obiectivul fundamental al unui astfel de demers, ci, de fapt, cireașa de pe tort.
Un alt tip de comunicare este cea cu artiștii din trecut, care, ca și cei de azi, au formulat, prin creațiile lor, aceleași întrebări fundamentale despre viață. Din această perspectivă, a fi fotograf înseamnă și a deveni o verigă a unui lanț ce leagă trecutul, prezentul și viitorul și cu toate că, bineînțeles, nu are loc o comunicare directă cu cei din trecut sau din viitor, această apartenență este unul dintre aspectele care dau sens și greutate eforturilor noastre.
În al treilea rând însă, arată Brooks Jensen, cel mai important tip de comunicare nu este unul exterior, ci este acela cu propriul nostru sine, cu profunzimile ființei noastre, cu sufletul nostru, care, în tumultul zilnic al gândurilor de uz imediat, este cel mai adesea redus la tăcere. El este prezent în tot ceea ce facem, în toate atitudinile și concepțiile noastre, în visele și subconștientul nostru, doar că noi nu suntem întotdeauna capabili să îi înțelegem manifestările și, implicit, pe noi înșine. Și aici intervine arta, care facilitează tocmai această cunoaștere adâncă de sine. A crea artă cu adevărat înseamnă a vedea în ea, în primul rând, un act de căutare spirituală.

(c) Brooks Jensen
2. LIMITĂRILE
Am trăit cu toții sentimentul de stupoare când, întorși de la fotografiat extaziați de ce cadre am capturat, am constatat acasă că fotografiile în sine nu sunt nici pe departe atât de fantastice precum credeam. Ba, la drept vorbind, sunt absolut execrabile. Ei bine, tocmai în această confruntare, de a face imaginile să ne asculte, de a ne atinge țelul artistic, stă un alt atu al asumării unui efort creativ. Faptul de a te lupta cu tine însuți spre a deveni, tu și arta ta, mai bun, tot mai bun, și veritabila bătălie cu propriile frustrări, limite și limitări nu sunt doar extrem de motivante, ci te și pot îmbogăți cu acel soi de umilință pozitivă prin care poți vedea ce e în jurul tău cu ochi mai pătrunzători.
3. INTENSIFICAREA PERCEPȚIEI
La nivel pur biologic, ființa umană se ghidează exclusiv după două tipuri de stimuli: cei care ne spun să fugim de pericol și cei care ne dau ghes să profităm de o oportunitate. Ca atare, dacă un om obișnuit interacționează cu mediul înconjurător doar cu scopul de a-l scana pentru detectarea stimulilor, un artist îl contemplă. Intensificându-ne percepția asupra lumii, aceasta se transformă dintr-o dată într-un loc plin de substanță. Pentru o persoană normală, roșul de la semafor e doar roșul enervant de dinaintea verdelui. Pentru un artist, el reprezintă mult mai mult decât atât, o bogăție de nuanțe de roșu, de la cele mai evidente, până la cele mai subtile. Edward Weston a putut realiza celebra fotografie „Pepper no. 30” tocmai pentru că, fotografiindu-și banalele zarzavaturi, a putut vedea în ele mult mai mult decât ceilalți.
Prin urmare, e total greșit să credem că artiștii creează artă pentru că văd lumea diferit. Nu, e exact invers: văd lumea diferit tocmai pentru că sunt artiști, iar aceasta am putea să facem și noi.

(c) Edward Weston
4. O SCUZĂ
Presiunea exercitată de societate este extrem de puternică și a fi artist reprezintă una dintre cele mai bune scuze de a evada din mijlocul ei. Dacă ești un om „normal” și stai să privești apusul sau norii ore în șir, efectiv de dragul frumuseții lor și a felului cum se schimbă lumina, cei din jur pot crede că nu ai făcut altceva decât să îți pierzi timpul. Altfel stă treaba dacă aceștia știu că ești artist, întrucât, la nivel social, acest statut îți dă dreptul să faci așa ceva.

(c) Brooks Jensen
5. URMĂRIREA PERFECȚIUNII
Viața de zi cu zi este guvernată de standarde materiale extrem de pragmatice. Dacă ți-ai atins un obiectiv, nu mai contează în ce fel ai făcut-o și ce calitate are acel obiectiv. Când ești artist, standardele sunt cu totul altele și constau în obținerea excelenței în calitate indiferent de timpul, efortul sau banii investiți. Arta este unul dintre puținele lucruri pe care le facem neținând seama de latura financiară. Și tocmai de aceea cele două nu se împacă deloc bine. Pentru un artist, creația sa nu e o marfă, ci e o întrupare a celor mai bune și nobile eforturi ale vieții sale.
Acestea fiind spuse, constată autorul, întrebarea nu ar trebui să fie „de ce să fim artiști?”. Nici vorbă, ci dimpotrivă, ea ar trebui să fie exactul opusul ei: „cum am putea să ne ducem viața fără să fim?”.
Un articol de fotograf: Andrei Baciu.