OAR Timiş organizează premiul Octavian Radu Topai
Acesta este un proiect cultural organizat de OAR Timiș din taxa de timbru de arhitectură, în memoria colegului arhitect și fotograf Octavian Radu Topai, dispărut prematur dintre noi în anul 2014.
Ediția PORT 2016:
Se adresează tuturor persoanelor (fotografi profesioniști sau amatori) care au împlinit vârsta de 18 ani din țară și din diasporă.
Prin tema Dimensiuni (și Contexte) concursul provoacă participanții să redescopere şi să reinterpreteze valorile identitare declarate, dar şi potenţialul identitar uriaş al mediului construit autohton.
Participanții sunt invitați să reflecteze asupra prezentului, dar și asupra trecutului orașelor și așezărilor rurale și să identifice diferitele dimensiuni care compun mediul construit şi diferitele contexte în care acesta se situează.
Calendarul concursului este:
• 16 august 2016 – 19 septembrie 2016 – concurenții pot adresa întrebări referitoare la regulamentul concursului și își pot pregăti fotografiile pentru participarea la concurs;
• 20 septembrie 2016 – 30 septembrie 2016 – înscrierea online a fotografiilor;
• 01 octombrie 2016 – 07 octombrie 2016 – jurizarea online a fotografiilor;
• 08 octombrie 2016 – anunțarea primelor 10 fotografii ale fiecărei secțiuni, de la fiecare categorie de concurenți;
• 03 noiembrie 2016 – vernisarea expoziției de fotografie și anunțarea fotografiilor câștigătoare;
• 03 noiembrie 2016 – 17 noiembrie 2016 – perioada de desfășurare a expoziției de fotografie;
• 26 noiembrie 2016 – decernarea premiilor.
Mai multe detalii, precum și regulamentul concursului se găsesc pe website.
Etichetă:concurs foto, oar timis, premiul Octavian Radu Topai