Cu Fujifilm X20 la Electric Castle 2015

Am avut nevoie de mai mult de o săptămână să-mi revin în simțiri după ce m-am întors de la Festival.
Mă uit înapoi și vad ploaie și noroi, dormit în cort sau în mașină, dorința de a face duș și o nesfârșită oboseală. Dar, mai presus de toate astea, văd muultă muzică și mulți oameni care erau așa cum mi-ar plăcea să fie toți oamenii din lume. Sunt un mare amator de festivaluri. Mereu, când mă întorc, sunt întrebat despre cum a fost. Raspunsul meu, invariabil, este: oricine, măcar o dată, ar trebui să meargă la un festival mare.
Când am plănuit plecarea, am stabilit să parcurgem distanța București-Cluj via Transalpina cu escală pentru dormit la Rânca. Am mai stabilit că nu o să car echipamente foto de aproximativ 15 kg, de aceea l-am împrumutat pe Fujifilm X20 de la F64. Criteriile alegerii au fost raportul dimensiuni vs calitatea imaginii și plaja focală.
Aplicația din telefon care spune cum va fi vremea s-a dovedit foarte precisă: cateva zile va ploua neîncetat. Noi, tineri si entuziaști, am pornit la drum. În capul meu se formau scenarii despre cum voi reuși cele mai bune fotografii de până acum.
Ne-am cazat la Rânca într-o vilă neîncălzită, cu o balustradă periculos de șubredă. Langa pat, pe partea mea, o muscă moartă părea că se uită la mine. I-am spus soției mele: las-o acolo, îi fac dimineață un macro. Dimineață am călcat pe ea. Apa caldă de la duș nu avea presiune.
Cu optimismul intact am plecat mai departe. Transalpina, drumul care te face sa crezi în Dumnezeu, ne-a oferit, pe lângă ploaie, o ceață densă cu vizibilitate de aproximativ 15 metri. Partea bună a fost că în mașină cânta Led Zeppelin. Cineva apăsase butonul repeat. Prefer sa nu spun cine sau ce cântec, dar nu era Stairway to Heaven.
Electric Castle se ține la Castelul Banfy din Bonțida, o localitate în propierea Clujului. Am ajuns seara și am montat cortul pe întuneric, în ploaie, la lumina telefonului. Apoi am adormit în mașina cât încă se auzea Fatboy Slim.
Înca nu il scosesem pe X20 din geantă, dar dimineață mă aștepta o surpriză: un pui de lăcustă sau ce-o fi fost, stătea pe bordul mașinii. Mi-am spus: e timpul! Cu mișcări de ninja am scos camera. Primele cadre le-am facut de la 30 de centimetri dar apoi am aflat că lăcustelor nu le place să se miște. Drept urmare, imaginea alăturată e făcută de la 3 centimetri de puiul de lăcustă. Insecta nu a avut de suferit.
Așa a început pentru mine Electric Castle 2015. Toate evenimentele pe care le-am trăit în cele 4 zile de festival sunt clare în memoria mea, însă, din păcate, nu mai au o coerență temporală. Cu toate astea, au existat câteva lucruri permanente: muzica, prezența prietenilor, a cizmelor de cauciuc și a camerei Fujifilm X20.
Fujifilm X20 arată bine. E un obiect frumos și bine făcut. Nu am văzut multe compacte așa. Când il privești și îl ții în mână inspiră calitate și durabilitate. Inelul de zoom se mișcă ceva mai greu decât mă așteptam, lucru care m-a făcut să mă gândesc la ce e înăuntru și cum e lubrifiat.
Încă nu se inventase Facebook când am folosit ultima oara o cameră compactă. Acesta este motivul pentru care nu mai știu ce feature-uri au compactele din zilele noastre. De aceea, X20 mi-a facut câteva surprize plăcute la care nu m-am așteptat. În mare, este vorba despre faptul ca mi-a permis să fotografiez în același mod în care sunt obișnuit cu DSLR-ul meu. Spot metering! Buton AE Lock! Vizare prin obiectiv! Informații afișate în viewfinder (care nu este electronic).
Având în vedere că am “locuit” la cort, nu am avut acces la prize. De aceea am încercat să economisesc bateria camerei. Astfel, nu am folosit ecranul decât pentru setări. Toate fotografiile le-am făcut folosind vizorul lui X20 și, în felul ăsta, am reușit mult mai multe cadre decât cele circa 250 prognozate de Fujifim.
Chiar dacă le-am folosit puțin, mi-au plăcut rotițele mecanice care setează modul de fotografiere și compensarea expunerii. Modurile C1 și C2 sunt personalizabile, astfel că m-am bazat în special pe ele.
Sunt adeptul controlului manual sau semi-manual al camerei. Cele mai multe cadre le-am obținut în modul A (Aperture), cu toate setările pe “neutru” (sharpness, noise reduction, stabilizarea oprită, single AF) dar am lăsat pe auto white balance și Dynamic Range Bracketing. Nu am fost nemulțumit.
Obiectivul lui Fujifilm X20 are focala cuprinsă între 7.1 și 28.4 mm (28-112 mm în format full frame) și F2.0-f2.8. Împotriva diafragmei luminoase, cel mai mult mi-a lipsit, și nu am putut obține, bokeh-ul obținut cu senzorii mai mari de 2/3 inci. Pe de altă parte sunt impresionat pozitiv de viteza și acuratetea focusului. Am reușit cadre precise în timpul concursului de acrobații biciclistice. Nefiind familiarizat cu fotografia de sport și nici cu Continuous AF, am setat modul Sport si 12 fps (douasprezece fps). Wow!

Pe langă atmosfera de festival și muzica pentru am îndurat dormitul în mașină sau în cort, cel mai mult mi-a plăcut să fotografiez lângă scenă sau chiar pe scenă. Concertul se vede și se aude cu totul altfel de-acolo. Dub Pistols si Rudimental au fost trupele de care am fost cel mai “apropiat”. Experiența a fost haioasă pentru că ceilalți fotografi, cu camere mari și negre, mă priveau și îmi zâmbeau într-un mod complicat, pe care mi-e greu să-l descriu. Aproape la fel se uitau la mine și oamenii de la pază atunci când îmi permiteau accesul. Dar carismaticul X20 făcea focus rapid în lumină slabă și îmi dădea calitate de print la ISO 800. Singura problemă rămânea aspectul pe care îl avea un om, adică eu, îmbrăcat într-o pelerină de ploaie până la glezne, sub care se vedeau cizmele de cauciuc pline de noroi, “înarmat” cu o cameră frumoasă, dar compactă.

Știam că port la gât un aparat de fotografiat rar și neobișnuit pentru cei care nu cochetează cu fotografia. Dintr-un fel de ipocrizie, am căutat de câteva ori privirile celor care se uitau la mine la fel cum unii parveniți din mașini scumpe caută privirile celor de pe trotuare. Oricum, prietenii din grupul meu au făcut destule glume pe seama mea. Mulțumirea mea de a purta pe durata întregului festival o cameră care să nu mă spetească a fost întrecută doar de neîmplinirea faptului că The Prodigy nu au permis accesul fotografilor în apropierea scenei. Am mai baut o bere și i-am iertat. Poate data viitoare vor fi mai îngăduitori.
Cei de la Electric Castle au fost generoși cu acreditările foto. Am vazut multe dslr-uri și obiective scumpe, camere rezistente la ploaie și chiar un softbox circular, declansat wireless, în mulțimea din fața scenei, în timp ce cântau The Subways. Ceea ce vreau să subliniez este faptul că, deși mi-aș fi dorit calitatea imaginii oferite de un senzor full frame și a unui obiectiv de peste 1000 euro, am fost mulțumit de prezența lui Fujifilm X20. Nefiind acolo pentru un job, mi-am satisfăcut plăcerea de a fotografia într-un mediu inedit și am obținut o parte din imaginile pe care mi le doream.

După experiența de câteva zile intense, în care am trăit, deopotrivă, și lipsuri dar și excese, îmi vin în minte cuvintele lui Jim Carrey în The Cable Guy: marele dezavantaj al vieții în comparație cu filmul este că în viață nu ai muzică în momentele tensionate.
Alte fotografii realizate cu Fujifilm X20:

Un articol și imagini de Florin Vedeanu.