De cele mai multe ori parte din familie, animalele de companie sunt, cu foarte puțin excepții, subiecte fotografice (și fotogenice) minunate. Pe de altă parte, fotografierea animalelor poate fi destul de problematică. Poate fi complicat să obții imaginea potrivită, mai …
Fără îndoială, Electric Castle înseamnă libertate, relaxare și multă muzică bună, iar noi ne-am numărat printre cei privilegiaţi. Va deveni cu siguranţă, o obişnuinţă ca vara să ajungem în Bonțida, la castelul Bánffy pentru cel mai umed festival de muzică …
In data de 30 iulie 2016, cu ocazia unei noi editii BIAS, am avut sansa sa fotografiez un show aviatic si sa testez cateva obiective Sigma prin intermediul celor de la F64 (vorbim de Sigma 120-300mm F2.8 Sports, Sigma 150-600mm …
Există o adevărată dezbatere în jurul subiectului watermark, cu argumente pro și contra de ambele părți, motiv pentru care echipa F64 a apelat la opinia unui specialist în domeniul juridic, dar și foarte pasionat de fotografie. Mai jos, aflăm argumentele juridice …
Cunoasteti senzatia aceea cand mergeti la un eveniment sportiv si cei profi au tunurile expuse? Iar voi va simtiti ca un fotograf incepator, chiar daca deja aveti experienta de 10 ani in fotografie? Ei bine, uite cum Sigma 150-600mm a …
Vacanțele nu ar mai fi la fel fără pozele superbe cu care ne întoarcem, parcă am vrea să surprindem tot ce vedem ca să arătăm apoi şi prietenilor. Dar când mergi la plajă sau la piscină e ceva mai greu …
Combinând viteza, tehnologia și designul, LaCie ne oferă soluția ideală de stocare și accesare a datelor, de oriunde și în deplină siguranță. Cu interfața de USB 3.0 a hard disk-ului LaCie vei putea transfera fișiere video de 700 MB în …
Prima interacțiune cu seria G7x de la Canon am avut-o bineînțeles cu prima variantă a acestui model, însă a fost una foarte scurtă, în magazin, când aveam de pierdut câteva minute la F64. Atunci am rămas mască de stabilizarea de …
Un fotograf poate depăși 1000 de cuvinte printr-o singură fotografie bine executată și încadrată. Și să ofere și provoace emoții. Asta încerc să fac și eu mereu, indiferent de echipamentul foto pe care îl am la dispoziție. Datorită amabilității celor de …
Dacă ar fi să aleg între realizarea unei şedinţe foto în studio sau outdoor, cu siguranţă alegerea mea va fi în favoarea outdoor-ului. Bineînţeles, şi studioul foto are rolul său important pentru anumite tipuri de shooting-uri, însă pentru şedinţele foto …