Iată că vine primăvara și odată cu ea vremea frumoasă. Este momentul prielnic pentru plimbări de weekend prin țară, așa că în articolul de azi am să vorbesc despre situația în care ești într-o excursie cu mașina și vrei să …
Pornind de la ideea că nu există două fotografii identice, nici două condiţii identice de fotografiere şi nici doi fotografi cu viziuni identice, voi încerca să enunţ aici câteva sfaturi pe care le consider esenţiale pentru obţinerea unor fotografii culinare …
Se zice că cel mai bun aparat este cel cu care ești obișnuit, sau mai practic, cel pe care îl ai la îndemână. Dar dacă este loc de mai bine? Te poți convinge doar dacă încerci să lucrezi, să testezi …
Nu există concert la care să mergem și să nu scoatem telefonul din buzunar și să facem cel puțin o poză. Apoi îi dăm un share pe Facebook pentru că vrem să împărtășim bucuria de a fi acolo, cu toți …
Îmi aduc aminte că imediat după ce mă apucasem de fotografiat mă lovisem de o primă barieră. Eram destul de reținut, de timid, și nu-mi era la îndemână să fotografiez oameni, să-i surprind pe stradă sau în alte locuri și …
PARTEA I – SISTEME DE FILTRE Poate că am început eu să învăț fotografie pe vremea când editarea era o unealtă și nu neapărat un mijloc de exprimare în sine, sau poate am avut alături de mine, în etapele mele …
Fotografiile comerciale sunt folosite în general pentru a transmite corect mesaje despre produse sau pentru a-l determina pe potențialul client să își dorească un anumit produs, lucru extrem de important, cu atât mai mult dacă avem un business care se …
Continuăm seria de articole despre fotografia comercială și ne oprim de această dată aspura unui gen de fotografie ce implică și o bună comunicare, creativitate din plin, dar și planificare. Fotografia de cuplu permite surprinderea emoțiilor, stărilor, dar și a …
A descoperit fotografia la vârsta de 6 ani când a făcut prima fotografie bunicii. A pășit în laboratorul foto la 10 ani, pentru ca mai târziu să lucreze ca fotograf la un ziar local din Cluj-Napoca. De aici a ajuns …
A face fotografie pe timp de iarnă presupune ca atât echipamentul foto, cât și îmbrăcămintea să fie adaptate temperaturilor scăzute. Dacă despre echipamentul foto poate ai auzit că uneori dă rateuri la frig, că nu e bine să-l supui la …