Expoziția foto „La strada” vă așteaptă la Constanța
Începând cu 30 iulie a.c., Muzeul de Artă din Constanța va găzdui expoziția La strada, pregătită în cele mai mici detalii de cunoscutul artist fotograf constanțean Bebe Pitei.
Expoziția, care se dorește a fi un adevărat eveniment pentru urbea de la malul mării, și-a inspirat titlu din capodopera cinematografică cu același nume a lui Federico Fellini și cuprinde peste 60 de lucrări fotografice, majoritatea în alb-negru și format30x40 cm. Deschiderea va fi facută de dr. Doina Păuleanu, directorul muzeului.
Tematica străzii este vastă și în continuă schimbare, un spectacol inedit,al străzii, inepuizabil, în care decorul de cele mai multe ori este neschimbat. Oameni și animale ce viețuiesc în jungla citadină. Proiectul a început cam acum doi ani, printr-o pregătire tehnică dar și câteva trucuri în a obține imagini discrete, fără teleobiective, fiindcă lucrurile se petrec cu repeziciune și apoi un ,,tun” atrage imediat atenția și pune în gardă subiectul, schimbând total autenticul compunerii. Ca o regulă, s-a stabilit, ca fotografiile să poarte un titlu, ce va sublinia intenția și mesajul autorilor.
„Am ales această temă pentru a pune în evidență tumultul și acțiunea străzii, aflată într-o continuă schimbare, chiar dacă decorul este același. Expoziția se axează în principal pe stări, pe atitudini și acțiuni și este impregnată cu acel umor firesc al străzii”, explică Bebe Pitei, mentor pentru sute de fotografi.
Vor prezenta spectacolul străzii, alături de Bebe Pitei: Radu Adrian, Camelia Albu, Marian Bucovală, Oana Bundă, Florin Călugăreanu, Marian Ciobanu, Andrei Cojocaru, Camelia Costică, Maria Culea, Brândușa Dan, Adriana Dragomir, Narcis Babu, Mihai Drăgnescu, Magda Fulger, Nadina Stoica, Andrei Rizea și Vicențiu Pitei.
Găsiți expoziția pe simeze până pe 13 august , așa că nu ratați ocazia de a o vizita când mergeți la mare. Sunteți așteptați!
Programul muzeului: 9:00 – 18:00; luni, marţi: închis.
1 comentariu
Succes!