Fotograf în Madagascar

Text & foto: Adrian Câtu
Articol aparut in revista FotoClass
Ar putea fi paradisul oricărui fotograf: un fel de călătorie în trecut, într-o țară exotică, neschimbată de secole, păstrând puțin din candoarea începuturilor civilizației. Dar nu poți ajunge în paradis fără a trece prin purgatoriu: noroaie, țânțari, malarie, marșuri nesfârșite, insecuritate constantă. Pe scurt: cum crezi că te-ai simți, ca fotograf, în fața unor subiecte fabuloase, într-o țară săracă în care oameni sunt jefuiți sau chiar dispar?

Am petrecut zile întregi mărșăluind prin platourile înalte, în zone inaccesibile cu mașina. (Canon EOS 5D, Canon EF 70-200 f/4 L , 70mm, f/11, 1/250 s)

Cu câteva zile inaintea plecării, mă gândeam: să fi avut un zoom standard… un teleobiectiv mai lung… Cu sprijinul prietenilor de la F64 Studio, aveam două body-uri și patru obiective: Canon EOS 5D ca body principal, Canon EOS 20D ca body de backup, Canon EF 17-40mm f/4 L, Canon EF 70-200 f/4 L USM, Canon EF 50mm f/1.4 USM si Sigma 105mm f/2.8 macro. În primele zile în Madagascar, citind despre atacuri săptămânale și aflat în centrul atenției ori de câte ori scoteam aparatul din geantă, totul se transformase: aș fi vrut să fi avut un point & shoot…

Copil din satul Mahasuja, din zona platoului Ihosy, Madagascarul central. (Canon EOS 5D, Sigma 105 f/2.8, f/4, 1/100s)

Am descoperit atunci, odată în plus, adevărul, atât de des uitat, ca echipamentul este un mijloc care tinde să ne acapareze și să devină scop. Însă ceea ce contează până la urmă este imaginea – iar imaginea nu depinde de echipament, ea este acel ceva profund care apare în urma unui fel de a observa și de a interacționa cu lumea. Așa că eu unul am băgat aparatul în geantă și am început să mă plimb pe străzi, să privesc, să vorbesc cu oamenii.

Mâinile copiilor arată munca grea la care participă cot la cot cu adulții. Fotografie luată într-un sat de lângă Antsirabe, la 200 km de capitală. (Canon EOS 5D, Sigma 105 f/2.8 EX, f/5.6, 1/200s)

Primele zile au însemnat pentru mine un efort conștient de a nu fura imagini. Am scos aparatul și am început să fotografiez abia în momentul în care am reușit să nu mă mai gândesc la el: când, după zilele de observație pasivă, am ajuns să relaționez cu ceea ce mă înconjura, să nu mai privesc totul ca pe subiecte de fotografiat ci ca pe locuri sau persoane reale, cu toate multiplele lor dimensiuni.

Ratsima, unul din “bătrânii satelor” cu care am negociat permisiunea de a prospecta peșteri în zonă. (Canon EOS 5D, Sigma 105 f/2.8 EX, f/4)

În momentul în care aparatul de fotografiat a devenit o parte a relației mele cu subiectele, imaginile au început să curgă. Poate nu întâmplator, una din cele mai bune fotografii cu care m-am întors din Madagascar a fost făcută în condiții tehnice potrivnice: cu teleobiectivul murdar, cu body-ul de backup, dintr-un camion care se balansa îngrozitor pe un drum accidentat.

Zona centrală a Madagascarului constă din platouri înalte, așa cum este și platoul Ihosy, din imagine. (Canon EOS 5D, Canon EF 17-40 f/4 L , 40mm, f/16, 1/80s)

Am văzut o turmă de zebu într-un nor de praf și am avut cam o secundă la dispoziție să anticipez că îmi va aparea într-un contre-jour frumos. Am apucat să duc aparatul la ochi și, la cadența maximă, am apucat să fac trei cadre: primul conține cer și vârfurile copacilor; al treilea, pământul; între ele, cadrul care – mie cel puțin – îmi va aminti întotdeauna de Madagascar: o turmă învăluită în praf în lumina portocalie a asfințitului.

Copiii din zona Antsirabe, în Madagascarul central, n-au mai văzut niciodată un aparat de fotografiat. (Canon EOS 5D, Canon EF 17-40 f/4 @ 17mm, f/13, 1/60 s)

Pentru mine, relația cu subiectele a fost ceea ce a transformat purgatoriul în paradis. Privind în ochii unui localnic, relaționând fără cuvinte, vedeam fiecare dincolo de aparența celuilalt și căpătam încredere unul în altul. Atunci imaginea se ivea între noi ca o formă de comunicare, depășind bariera culturală, teama reciprocă și creând punți peste noroaie și timp.