Ședință foto cu Elinchrom Quadra – sfaturi și rezultate
De mic sunt fascinat de armuri și costume, fie medievale sau antice. Mi-am dorit de mult să fac o ședință foto cu oameni îmbrăcați în daci sau romani.
Era un proiect la care mă gândeam de câțiva ani de zile și mă bucur că în cele din urmă am avut ocazia să găsesc persoanele potrivite și să pot realiza câteva ședințe foto cu ei.
Mi s-a ivit această ocazie, când am venit în România, în perioada sărbătorilor de iarnă și am zis că trebuie să profit de această ocazie, așa că am împachetat echipamentul foto și am plecat la drum.
Pentru a realiza aceste ședințe foto am folosit un sistem Elinchrom Quadra și un Octobox Rotalux Deep Octa 70cm.
În cele ce urmează o să vorbesc despre prima ședință foto care a avut loc la Cetatea Adamclisi.
Am plecat spre cetate, în a doua zi de Crăciun. Fiind cald, am zis să profităm de această vreme frumoasă. Toată ziua soarele a fost puternic și fără urme de nori. M-am gândit că este un test bun pentru sistemul Quadra, având în vedere că intenționam să subexpun fundalul.
Am ales primul loc astfel încât modelul să fie în umbra unei coloane. Am subexpus fundalul, apoi am reglat sistemul Elinchrom Quadra pentru a lumina modelul. Așa cum puteți observa în pozele de mai jos, lumina este poziționată în partea stângă a camerei.
Pentru următoarea fotografie am folosit arhitectura cetății pentru a poziționa modelul și am folosit soarele pe post de lumină de contur din partea stângă , poziționând lumina în partea dreaptă, așa cum puteți observa din diagrama de mai jos:
În fotografia finală cerul este editat în Photoshop.
Am realizat o serie de fotografii folosind ruinele pe post de fundal și soarele în spatele modelelor, pentru a obtine lumina de contur. A fost mai dificil deoarece a trebuit să folosesc sistemul la putere maximă și să-l poziționez destul de aproape de modele.
Față de diagrama de mai sus nu diferă decât poziția luminii, au fost cazuri în care am mutat lumina în stânga sau chiar central deasupra aparatului.
Am ales un nou loc din cetate și am folosit din nou soarele pentru contur, dar din partea stângă de data aceasta.
În fotografia finală am adăugat norii și focul săgeților în Photoshop.
Pentru aceste cadre am ales să folosesc baza unor coloane pentru decor.
Sfaturi:
#1 Asigurați-vă că aveți suficientă energie în acumulator cât să acoperiți toata ședința. La această ședință foto, acumulatorul a ținut aproximativ 220 de cadre la putere maximă.
#2 Când călătoriți cu avionul puteți lua bateria cu voi în bagajul “carry on”. Îi scoateți siguranța și este bine să aveți printat manualul bateriei. Am fost nevoit o singură dată să arăt că are specificațiile necesare pentru a putea fi transportată în avion.
#3 Prima oară subexpuneți fundalul, iar apoi reglați lumina pentru a expune corect modelul.
#4 Folosiți soarele pe post de a doua lumină, de exemplu, lumină de contur dintr-o parte sau din spate.
#5 Folosiți filtrele ND pentru a putea realiza fotografiile la o diafragmă mai mare. Din păcate nu am avut unul și a trebuit să realizez fotografiile la f/10 , f/13.
La final, aș vrea să mulțumesc membrilor Asociației Culturale Tomis pentru participarea la acest proiect, prietenului meu, Răzvan Sandu, care a făcut acest proiect posibil și Georgianei Crăcea pentru ajutorul acordat în timpul ședințelor foto.
Echipament utilizat: Elinchrom Quadra, Octobox Rotalux Deep Octa 70cm, Canon 6D, Canon EF 17-40mm și Canon EF 85mm.
Etichetă:echipament foto studio, Elinchrom, Quadra