Aparatul de fotografiat: repere cronologice
Un obiect indispensabil în zilele noastre, fie că îl folosim doar la evenimentele importante din viața noastră și în vacanțe sau suntem pasionați de fotografie, aparatul de fotografiat a avut nevoie de mai bine de 200 de ani pentru a deveni ceea ce este astăzi.
Înca din vremea lui Aristotel (384-322 î.e.n.) s-a vorbit de așa-numita „cameră obscură”, acesta observând că dacă se realiza o gaură într-o cutie, pe peretele opus acestuia se va forma o imagine reală, însă răsturnată. Au urmat tot felul de îmbunătățiri, prin adăugarea de lentile convexe sau de oglinzi concave – pentru redresarea imaginii.
Aceste cunoștințe circulau însă în special în lumea restrânsă a fizicienilor, matematicienilor sau astronomilor. Giovanni Battista della Porta (1535-1615) a fost cel care le-a dat o răspândire mai mare, făcând posibil ca în timp, camera obscură să devină cunoscută publicului obișnuit.
Din descrierile găsite, rezultă că într-adevăr camera obscură era o încăpere într-o clădire și că imaginea putea fi vazută doar de cei ce se aflau în interior. Cu timpul însă, s-au găsit modalități de a o transforma într-un obiect mai mic, portabil, care să ajute în special la realizarea de lucrări topografice.
Camera obscură portabilă pare să aibă strânsă legatură cu astronomul german Johannes Kepler (1571-1630) care, ghemuit într-un cort întunecat și cu ajutorul unui telescop, proiecta imaginile unor peisaje panoramice pe hârtie, după care le reproducea, desenând toate formele.
Micșorarea și portabilitatea camerelor obscure a luat ulterior amploare din ce în ce mai mare, aceste dispozitive fiind utilizate în scopuri civile și militare (în special în topografie dar și pentru reproducerea unor desene, gravuri sau hărți, precum și în medicină-pentru desene anatomice cât mai precise). În paralel, avansau și descoperirile din domeniul chimic, în anul 1600 de exemplu Robert Boyle descoperind că la o anumită expunere, clorura de argint se colorează în negru iar în 1727, Johann Heinrich Schulze realizând că anumite lichide își schimbau culoarea dacă erau expuse mult timp la lumină.Save
Save
Rămânea însă deschisă problematica permanentizării imaginii, prinderea ei pentru eternitate cu ajutorul unor procese chimice.
Acest lucru avea să se întâmple în 1826, an din care datează cea mai veche fotografie care a supraviețuit zilelor noastre: „View from the window at Le Gras”, realizată de către francezul Joseph Nicéphore Niépce. Povestea acesteia o poți citi mai pe larg aici.
Niépce a încercat să perfecționeze procedeul și a început și o colaborare cu Louis Jacques Mandé Daguerre, din păcate însă se stinge din viață în iulie 1833, nereușind să ducă la capăt ce și-a propus. După decesul lui Niépce, Daguerre a continuat să experimenteze, reușind să pună la punct un procedeu care reducea timpul imens de expunere de 8 ore la numai 10-20 de minute. Procedeul se preta însă pentru imagini statice, timpul de 10-20 de minute fiind mult prea lung chiar și așa pentru realizarea de portrete. Cu toate acestea, prima fotografie a unui om a fost realizată tot de către Daguerre în 1838 și reprezenta un lustragiu care curăța pantofii unui client, aceștia stând aproape nemișcați preț de zece minute.
A apărut astfel „daghereotip-ul”. În 1839, guvernul francez avea să cumpere drepturile de autor ale invenției, iar din luna august a aceluiași an, informațiile au fost făcute publice iar ziua a devenit data oficială a descoperirii fotografiei, în prezent și Ziua Internațională a Fotografiei (19 august).
Fotografiile erau însă unicat și pentru o nouă imagine trebuia refăcută întotdeauna expunerea. William Henry Fox Talbot a fost cel care a venit cu soluția pentru problemă, punând la punct în 1840 primul proces negativ-pozitiv, denumit „Calotip” (Calotype). Pe baza acelei metode și cu îmbunătățiri aduse de-a lungul vremii, se realizează chiar și fotografiile din ziua de astăzi.
1851 a adus un nou proces fotografic, denumit tehnica pe bază de colodiu (Colodion process), inventat de sculptorul și fotograful britanic Frederick Scott Archer. Acesta a redus mult timpul de expunere, îmbunătățind totodată calitatea copiilor fotografice. Procesul presupunea acoperirea unei plăci de sticlă cu săruri de argint și o emulsie vâscoasă, denumită colodiu. Expunerea dura câteva secunde, dupa care placa se transforma într-un negativ care era tratat cu un agent de fixare, ceea ce permitea copierea imediat după fotografiere.
Colodiul a fost înlocuit ulterior cu gelatina, care se usucă mai repede, ajungându-se treptat la timpi de expunere de sub 1/25 dintr-o secundă. Iar pentru manevrarea ușoară a plăcilor s-a modificat și designul aparatelor foto de la acea vreme.
Totuși, persistă problema multiplicării prin contact a fotografiilor, adică imaginea finală și negativul aveau aceeași dimensiune. Acest aspect a fost rezolvat mai spre finalul secolului, când copiile au început să fie realizate prin proiecție, lucru care a adus după sine și micșorarea dimensiunilor negativului, dar și a aparatelor foto.
Așa s-a ajuns ca, în 1888, George Eastman să patenteze aparatul de fotografiat cu rolfilm, o bucată de peliculă fotografică de aproximativ 1m lungime, care era introdusă într-o casetă metalică izolată ermetic de lumină, înfășurată pe o rolă. După expunere, aceasta se mula pe o altă rolă, dupa care urma procesul chimic de developare.
A fost un moment de cotitură în istoria fotografiei, aceasta deschizându-și porțile și amatorilor. Societatea KODAK se ocupa de toate operațiile tehnice – developarea filmului, reîncărcarea aparatului și expedierea fotografiilor, sloganul lor fiind „Apăsați pe buton, noi ne vom ocupăm de restul” (You Press the Button, We Do the Rest).
Un model extrem de popular a fost Kodak Brownie, lansat în anul 1900. Acesta costa 1$ și a fost produs în serie. După ce realiza fotografiile, clientul trimitea aparatul la laboratoarele Eastman și primea prin poștă atât fotografiile făcute, cât și aparatul încărcat cu film. Pe o rolă Kodak se puteau face cca 100 de fotograme.
Este pusă la punct și fotografia color. Deși prima imagine color datează încă din 1861 (fizicianul James Maxwell), aceasta nu a avut succes întrucât se decolora. Finalul anului 1903 aduce însă primul sistem color, denumit Autochrome Lumiere, care se realiza cu ajutorul a 3 plăci fotografice alb-negru cu substanțe cromatice sensibile doar la culorile roșu, verde și albastru (RGB), care ulterior se suprapuneau și rezulta o fotografie color transparentă.
Tot în anii 1900, Leica lansează primul aparat foto. Compacte, ușoare și cu un design destul de modern, aparatele Leica au devenit populare destul de repede.
Nemulțumit însă de calitatea imaginilor în formatul 18x24mm (specific cinematografiei), Oskar Barnack – inginer optician la renumita firmă Leitz – a proiectat un nou model de cameră foto, în format 24x36mm, denumit UR Leica. Acest format a devenit standard și este folosit și în zilele noastre.
Prima camera comercială prezentată publicului se numea simplu, Leica, și a fost lansată în 1925, fiind dotată cu obiectivul Elmar de 50mm f/3.5. Leica a fost vândută în peste 1000 de exemplare până la sfârșitul anului, fiind un real succes, iar din 1926, Leitz începe să comercializeze și primele aparate de mărit în format mic.
De asemenea, reușita unei fotografii fiind dependentă de lumina zilei sau de o sursă de lumină artificială, un alt pas important a fost inventarea blițului portabil cu bec de unică folosință (1929).
Anul 1929 aduce, de la Franke & Heidecke, dupa 3 ani de cercetare, primul aparat de fotografiat cu două obiective: unul pentru vizarea reflex și al doilea pentru fotografiere. Obiectivele erau situate pe o axă verticală iar camera de format 6×6 folosea rolfilm și se numea Rolleiflex 610, fiind prima dintr-o serie lungă și celebră de camere foto.
În 1934 este lansat primul aparat foto Canon. Pe vremea aceea denumirea era de fapt Kwanon și a fost primul aparat foto din Japonia cu obturator în plan focal de 35mm. În 1936, după numeroase încercări, Canon lanseaza Hansa Canon, primul aparat foto comercial cu obturator în plan focal de 35mm, iar în 1959 și primul SLR al companiei.
În 1936, apare și primul aparat foto de la Olympus-Semi Olympus, iar după mai bine de zece ani, în 1948, va apărea primul aparat foto Nikon (Nikon I) dar și primul Fuji (Fujica Six) și Hasselblad.
Tot 1949 este anul în care apare primul aparat Polaroid destinat publicului larg. Denumit Land Camera, după numele inventatorului său, Edwin Land, acesta folosea role de film de conțineau toate ingredientele necesare pentru obținerea unei fotografii imprimate într-un timp extrem de redus. Modelele care au urmat au perfecționat ergonomia iar filmul s-a transformat în pachete de clișee individuale, cu auto-developare.
În 1956, producția de camere foto Polaroid atinge cifra de 1.000.000 .
În 1952 apare și primul aparat foto Pentax, denumit Asahiflex.
De asemenea, toți producătorii lansează noi modele, tehnica avansând permanent.
1975 este un alt an remarcabil în istoria fotografiei și a aparatelor de fotografiat , fiind momentul în care KODAK a realizat prima cameră foto care înregistra imagini alb-negru pe o casetă cu bandă magnetică.
Ideea i-a aparținut lui Steve Sasson și a fost brevetată trei ani mai târziu. Aparatul înregistra imagini statice pe un mediu digital. Senzorul era un Fairchild CCD și necesita 23 de secunde pentru înregistrarea unei fotografii de 100×100 pixeli pe o casetă cu bandă magnetică. Aparatul cântărea aproximativ 4 kg.
sursa foto: blog.iso50.com
Dezvoltările din domeniu încep să se țină lanț.
În 1976 Canon lansează Canon AE-1, prima cameră cu mecanism digital de măsurare a expunerii, în 1986 Kodak anunța dezvoltarea primului senzor din lume de 1 megapixeli – senzor suficient de mic pentru a funcționa într-un aparat foto portabil, iar în 1988 Fuji lansează Fuji DS-1P, prima cameră foto digitală care salva imaginile pe carduri de memorie.
1987 continuă seria de tehnlogii inovatoare, Canon lansând EOS 650, primul aparat foto SLR cu AF (autofocus), dotat cu un sistem de montură complet electronic.
În 1990 KODAK încearcă să intre pe piața DSLRurilor, prin introducerea unui senzor digital și a unui mediu de stocare pe una dintre cele mai recente camere SLR a acelor vremuri, Nikon F3. Sistemul a fost făcut public în 1991, sub denumirea DCS-100. Avea un senzor tip CCD de 1,3 megapixeli (1024×1280 px), o sensibilitate ISO 100, timpi de expunere de la 8s la 1/2000 și o memorie internă de 200MB. Putea fi folosit cu obiective Nikon și costa 13.000 $ (sursele diferă referitor la acest aspect).
În 1994 Nikon lansează primele obiective foto cu stabilizarea optică.
Progresul a continuat, toți marii producători intrând în era digitală, procesul de modernizare fiind în plin avânt.
Anul 2000 a adus o nouă provocare pentru fotografie: Sharp J-SH04, un telefon mobil cu cameră foto încorporată. Avea un display cu 256 de culori iar rezoluția senzorului CMOS era de 0,1 megapixeli. Astfel, a devenit și primul telefon care putea transmite MMSuri. Se comercializa doar în Japonia și a ajuns pe piață în 2001, fiind vândut la prețul de 500$.
A fost începutul unei cotituri puternice în industrie, în special în detrimentul camerelor foto compacte.
Revenind la reperele cronologice, 2004 a adus lansarea Epson R-D1, aparat foto considerat primul mirrorless și primul rangefinder. Neașteptat, majoritatea asociind Epson cu domeniul printingului, însă pe baza acestui model s-au realizat și dezvoltările ulterioare pentru alte aparate de fotografiat mirrorless.
În 2005 Canon lansează Canon EOS 5D, primul DSLR full frame la un preț mai accesibil (undeva la 3299$), aproape la jumătate față de alte modele full frame de atunci. De asemenea, dimensiunile erau considerabil mai mici, neavând grip încorporat ca alte camere profesionale.
În 2010 Sony și-a lansat primele aparate foto mirrorless, seria Nex, unele dintre cele mai apreciate camere foto de acest tip în prezent.
2011 a adus și el o nouă surpriză: aparatul de fotografiat care generează imagini a căror focalizare poate fi ajustată dupa momentul apăsării pe declanșator. Pe scurt, Lytro. Noul sistem măsoară nu doar cantitatea de lumină care atinge senzorul, ci și direcția din care aceasta vine, permițând practic recompunerea ulterioară a oricărei imagini captate. Mai multe despre Lytro poți citi aici.
De la un domeniu al câtorva profesioniști la probabil unul dintre cele mai populare hobby-uri, fotografia joacă în societatea de astăzi un rol foarte important ca mediu informațional iar tehnica fotografică își continuă evoluția. Cu ce ne vor surprinde anii ce vor să vină, urmează să aflăm.
Tu care crezi că va fi următorul punct de cotitură din domeniul foto?
_________
Surse foto: Amirabouroumie, Neatorama, Wernernekes, Edinburgh Camera Obscura, Sawycities, Atlasobscura, Wikipedia, Mashable, Pinterest, Core77, Mhs_ox_ac, Samys, National Media Museum, Tipografos, Camerapedia
9 comentarii
Viitorul va fi holografia transmisibila wireless
ajvaneanu Vasile @vasilecjvn · 9 mar.
Sunt pasionat de fotografie si de modul de obtinere a ei. Pe cei interesati ii invit sa viziteze site-ul meu. http://www.aparate-foto.info
Reinvierea filmului fotografic
Urmatorul punct de cotitura in domeniul fotografic va fi realizarea hologramica posibil Holografie cine stie!
Senzorul nu va mai avea un filtru Bayer, ci prisme mici care descompun lumina. Fluxul de lumină va fi de circa două ori mai intens.
Este incredibil si nici acum nu imi vine sa cred cum cineva o putut inventa acest aparat. Trebuie sa fie un geniu