Fujifilm X-T10 – martor tacut la Marea Nordului
Recunosc ca nu sunt genul de fotograf care are mereu DSLR-ul cu el, mai degraba apeland la camera telefonului atunci cand apare o situatie interesanta. Asa ca mi-am dorit intotdeauna un aparat de fotografiat de dimensiuni mai mici care sa imi ofere imagini de calitate si deci libertate de miscare. Eu fiind obisnuita sa lucrez cu aparate vechi, pe film, experienta de fotografiere apropiata de cea a acestor camere a fost o surpriza deosebit de placuta din partea micului dar robustului Fujifilm X-T10.
Cu o calitate a imaginii exceptionala, usor de folosit si o constructie a corpului din materiale de calitate, Fujifilm arata ca a inteles ce cauta cel care vrea mai mult decat un aparat pentru a face fotografii: chiar placerea de a fotografia.
Mai mult decat atat, designul retro superb al corpului compact realizat din aliaj de magneziu, care pastreaza stilul distinctiv al seriei Fujifilm X si cele trei rotite de control din aliaj de aluminiu (cadranul Drive, rotita pentru alegerea timpului de expunere și cea pentru compensarea expunerii) ii da un aspect premium, placut si familiar, care m-a incantat (pentru ca, de ce sa nu recunoastem, conteaza putin si cum arata un aparat). Dar cel mai important, ajuta la pastrarea concentrarii doar asupra subiectului prin plasarea intuitiva a comenzilor principale.
Ergonomia este excelenta, senzatia este cea de aparat bine construit, extrem de solid dar usor, si in acelasi timp priza aparatului este perfecta pentru maini mici și medii, combinatie rar intalnita si care ma bucura in mod deosebit.
Este evident ca acest aparat a fost conceput pentru fotografii pretentiosi deoarece are numeroase comenzi externe si posibilitati multiple de personalizare. Pe langa butoanele dedicate pentru functiile importante, cele doua rotite pentru controlul expunerii, selectorul rapid pentru modul Auto, se pot configura functiile a 7 butoane dar si afisajul meniului rapid (Butonul Q), lucru foarte util pentru a evita navigarea prin meniu, care nu este cel mai intuitiv dar odata facute setarile initiale, nu va fi accesat decat foarte rar oricum.
Fiind obisnuita cu vizorul optic, mi-a luat ceva timp sa ma acomodez cu cel electronic dar acesta este unul de top, foarte mare și cu o rezoluție excelenta, ofera o imagine clara si foarte apropiata de cea capturata, doar experienta este una diferita. Ecranul este de asemenea foarte bun, luminozitatea sa fiind ajustabila, l-am preferat vizorului in multiple ocazii, cateodata datorita posibilitatii de inclinare care reprezinta un plus. Eu personal nu am simtit lipsa functiei touchscreen, nici nu mi se pare ca s-ar fi potrivit stilului retro al aparatului.
Obturatorul electronic permite expunerea la un timp minim de 1/32000sec, oferind astfel ocazia de a realiza fotografii in lumina puternica cu deschiderea maxima a diafragmei. Dar cel mai important pentru mine, este perfect silentios, permitandu-ti sa fotografiezi in locuri si momente in care linistea este necesara sau fara a fi observat.
In X-T10 recunoastem experienta indelungata a lui Fujifilm in productia de film fotografic in reproducerea culorilor si finetea tonurilor. Deoarece incorporeaza un mod Film Simulation, ne putem juca cu numeroasele efecte de simulare de film fara a irosi role reale de film pentru a descoperi ce ni se potriveste si, sper eu, aceasta functie va deschide apetitul multora pentru fotografierea pe film.
Am preferat simularile alb-negru in aceasta sesiune si fiind multumita de tonurile obtinute si de calitatea excelenta a imaginilor jpeg, am economisit timpul de post-procesare pentru ca nu am simtit nevoia sa editez fisierul RAW incercand sa ajung la acelasi rezultat.
Functia WiFi reprezinta un avantaj pentru cei nerabdatori sa impartaseasca cu ceilalti imaginile jpeg care deci nu mai au nevoie de editare.
Sistemul de focalizare este rapid si precis, chiar in conditii de iluminare slaba, cu multiple moduri de focus care sporesc capacitatea de a surprinde subiectele in miscare, insa nu as spune ca este chiar un sistem potrivit pentru fotografia sportiva desi permite fotografierea in rafala de pana la 8fps.
Din punct de vedere al zgomotului de imagine, aparatul se comporta foarte bine, lucru care a fost decisiv pentru mine, fotografiind mult in conditii de iluminare mai slaba. In intervalul nativ ISO200-6400 se poate fotografia fara grija zgomotului. Chiar daca la valori mari, de peste ISO6400 (ISO maxim fiind 51200) ‘noise’-ul este vizibil, aduce mai degraba a ‘grain’-ul caracteristic filmului, fapt pe care nu il gasesc deranjant, ba dimpotriva.
Rezolutia de 16MP care nu este una foarte mare, poate fi considerata un dezavantaj dar imaginile rezultate sunt de calitate foarte buna.
Autonomia bateriei nu mi s-a parut a fi printre punctele forte ale sistemului, insa o a doua baterie este o investitie minora totusi.
Am testat aparatul impreuna cu obiectivul de kit Fujinon XF 18-55mm f/2.8-4 R LM OIS (27-84mm echivalent 35mm) pentru ca imi doream un obiectiv wide si luminos in acelasi timp. M-a surprins calitatea constructiei in primul rand, asemanatoare cu cea a obiectivelor camerelor pe film, metalice, solide si grele (acesta fiind si singurul dezavantaj al sau). Un alt detaliu asemanator si care m-a surprins placut este inelul dedicat controlului diafragmei aflat pe obiectiv, insotit de celelalte doua inele, pentru zoom si focalizare, fac experienta fotografierii mai familiara si deci mai placuta.
Acesta vine si cu un stabilizator de imagine foarte eficient care permite fotografierea cu timpi de expunere lungi, chiar pana la 1/10s din mana, obtinand imagini clare (si eu nu am chiar mana de chirurg). Desi la capatul de 55mm diafragma maxima este de doar f/4 bokeh-ul este placut si separa destul de bine subiectul de fundal.
Cu siguranta nu este un obiectiv de kit cu care am fost obsinuiti, lucru care se vede atat in calitatea optica, luminozitate, constructie, cat si in pret. Dar acest kit este unul extrem de versatil, putand fi folosit in cele mai diverse conditii si genuri de fotografie si consider ca ofera mai mult decat concurenta in aceeasi zona de pret.
In scurta mea vacanta la Marea Nordului nu am cautat sa testez toate functiile aparatului care sunt foarte numeroase si interesante, ci sa vad cum se adapteaza nevoilor mele. Si trebuie sa marturisesc ca nu m-a dezamagit deloc, motiv pentru care am si decis sa-l achizitionez. Desi este o camera cu multa personalitate, sentimentul pe care mi-l da folosirea sa nu este unul deloc strain si sunt sigura ca ne vom imprieteni extrem de rapid.
Un articol si fotografii de Anca Cernoschi.
Etichetă:fujifilm, mirrorless, user opinion, X-T10
3 comentarii
N-am sa inteleg niciodata de ce toti toti posesorii de Fuji, un aparat care livreaza culori fantastice, fotografiaza mai mult alb-negru..
@Cornel: Există o tendință de a face asta tocmai din motivul pe care l-ai enunțat. Da, Fuji livrează nu culori fantastice, ci simulări digitale fidele ale unor filme fantastice. Fuji își are rădăcinile în chimie și producție de film, motiv pentru care aparatele lor, chiar și acum zece ani, dar mai ales în ultima perioadă, aduc nu 'pur și simplu' culori fantastice, ci presetări de simulare fidelă ale unor filme cu niște ani grei de cercetare în spate. Sunt concepte de imagine.
La fel de bine, chiar și modurile B/W, fără a purta o denumire specifică de simulare (pînă la Acros) se bucură de aceeași experiență a celor de la Fuji în transpunerea magiei filmului alb-negru, motiv pentru care rezultatele sunt adesea uimitoare, chiar și în JPEG. Cred că lumea a sesizat asta sau cel puțin s-a lăsat purtată de aspectul modurilor alb-negru.
Un alt motiv ar fi că seria X de la Fuji a avut, cel puțin prin primele două aparate, X100 și primul X-Pro, un 'sex appeal' deosebit pentru fotografii de stradă. De ce ar prefera ei alb-negru? Păi, în primul rînd, accentul cade mereu pe compoziție, geometrie, structură, ori, atunci cînd te chinui să și prinzi 'momentul', un cadru în culori poate distrage foarte mult de la o compoziție altfel reușită. Poate subiectul tău are culori mai moi decît vreun detaliu din fundal, care, în varianta color, ar distrage privitorul. De aceea alb-negru.
Încă un motiv ar fi, cel puțin în cazul meu, acela că, folosind focalizare manuală și peaking colorat, prefer să trag RAW(+JPEG) pe o simulare alb-negru, care, din nou, ajută mult la compoziție (învăț), dar și la stabilirea mai facilă focusului. Ulterior, constat că multe cadre arată foarte bine sau chiar mai bine așa, motiv pentru care păstrez doar JPEG-ul alb-negru 🙂
@Andrei vorbesti in necunostinta de cauza. De unde stii tu de "anii grei de cercetare din spate"? Simularile X-E1/X-Pro1 sunt total diferite fata de X-E2/XT10, au alt contrast, alta curba de tonalitate si, important, culorile difera foarte mult. Asa ca sa nu mai vorbim de "simulari digitale fidele", te rog. Fantastice, da.