La sud si la nord de Zurich
Acum ar fi trebuit sa fiu pe motocicleta, gonind spre Thassos pe coasta de nord a Marii Egee, m-am gandit in timp ce imi strangeam centura de siguranta la indicatiile stewardesei. Planuisem inca de la inceputul anului acea excursie cu motoarele, insa, cu cateva zile inainte de marea plecare, tovarasii mei de drum, un fel de haiduci cu mai multe obligatii decat drepturi, m-au lasat cu visul in balta.
Soarele se ridica incet deasupra aeroportului anuntand implacabil o noua zi de lucru, insa nu si pentru mine, si-un zambet mi-a crescut pana la urechi. Prin hublou am vazut un bimotor cu elice, un Let L-410 Turbolet de provenienta ceha, care sforaia pe roti in lumina blanda a diminetii. In caz ca nu stiati rolul elicei este de a te racori in timpul zborului. Daca se opreste, te trec toate transpiratiile.
“Ladies and gentlemen, welcome onboard Flight LX1883 with service from Bucharest to Zurich. We are currently second in line for take-off and are expected to be in the air in approximately five minutes”.
Decolarea in forta m-a trimis din nou cu gandul la Marea Egee si motocicleta, in timp ce ochii cautau inconstient diagonale si incadrari. Sunt un fotograf naiv, nu caut intelesuri ascunse, ci echilibru, proportionalitate si armonie. Incerc sa retin privirea cat mai mult asupra formei, sa-i anticipez traseul si sa o indrum. In multe din fotografii veti vedea diagonale, explicite sau sugerate, puternice sau estompate. Diagonala este una din optiunile pe care le am in vedere inainte de a apasa declansatorul.
Razele oblice ale soarelui scot la iveala morfologia neregulata si intensa a masei de nori, si, desi imaginea nu are o structura anume, este totusi puternica prin amploare, contrast si textura. Poti ruga echipajul sa-ti deschida usa si sa te tina de picioare cat faci doua-trei poze, sau poti lipi obiectivul de geamul hubloului, pentru a elimina reflexia lui in geam. Probabil ca autofocusul se va insela si lampa de AF-assist se va aprinde, asa ca poti trece focusul pe manual. Si nu uita blitul pe auto, nu te va ajuta prea mult.
Am intrat in Elvetia ma anunta varfurile inzapezite ale muntilor si ma invita sa aleg o incadrare simetrica, echilibrata, trasand pe diagonala valea ce desparte doua masive muntoase cu “greutate vizuala” asemanatoare.
Ce urca trebuie sa si coboare ne-a asigurat pilotul, iar dupa o patura groasa de nori, sub noi au aparut fermele din imprejurimile Zurich-ului. Desi diversitatea culturilor da un aspect eterogen, aleator imaginii, cladirea fermei uneste conventional elementele disparate intr-un ansamblu coerent. Amplasarea descentrata a cladirii nu este intamplatoare, ea lasa loc campurilor cultivate sa se desfasoare in fata fermei, si propune privirii o directie de urmat. Desigur ca incadrarea nu poate fi perfecta, fiind constransa de directia de deplasare a punctului de statie … spre aeroport.
Troncanelile si zgaltaielile ne-au anuntat ca asfaltul este tare, indiferent de priceperea pilotului. Ne-au multumit pentru banii dati pe bilete si ne-au urat bun venit la Zurich. Desi sageata de pe scara mobila arunca privirea in afara cadrului, contrar cutumei, mi s-a parut potrivita pentru starea de spirit din acel moment. Smile, ai ajuns in Elvetia … viu!
In zilele ce au urmat mi-am dat seama ce norocos am fost cand in ignoranta mea am nimerit din prima in trenul cel bun. De atunci cred ca extragerile la loto 6 din 49 sunt masluite, altfel ar fi trebuit sa fi castigat cel putin o data premiul cel mare. Pe masura ce intelegeam sistemul de transport in comun mi-era din ce in ce mai greu sa fac alegerea corecta. Vorba ‘ceea ”fericiti cei saraci cu duhul, ca a lor e imparatia trenurilor”.
In fotografia de mai sus, compusa pe orizontala, am folosit liniile verticale ale stalpilor pentru a conduce privirea spre locomotiva, in centrul imaginii. Distanta focala mare de 300mm comprima perspectiva, micsorand distantele dintre stalpi. Pe peron am lasat suficiente indicii pentru a plasa privitorul in gara din Bonstetten-Wettswil la linia a 3-a, in asteptarea trenului spre Rapperswil. Spatiile ample, dezvoltate pe adancime, m-au lasat sa ma joc cu convergenta liniilor drepte sau curbe spre punctul de fuga.
Daca ma intrebati de ce am fost in sud, la Rapperswil, o sa va raspund: “Ca sa am de unde sa ma intorc”. Oraselul se afla in celalalt capat al lacului Zurichsee, ocazie minunata de a te intoarce in capitala cantonului cu vaporul. Desigur ca poti face si poze cu suricatele din gradina zoologica si te poti plimba prin parcul de pe malul lacului sau pe cel mai lung pod din lemn din Elvetia, construit in 1551.
Un punct de statie jos, la nivelul podinei din lemn, da senzatia de adancime, iar liniile convergente ale podului amplifica perspectiva. In acea zi a plouat, pestii nu au avut nimic impotriva.
Unele fotografii, cum este si cea de mai sus cu podul, sunt compuse din doua sau mai multe cadre, lipite intr-un program specializat. Panorama obtinuta prin lipire iti ofera o perspectiva mult mai larga si reconfortanta asupra locului, spre deosebire de perspectiva storcita si indepartata a superangularului. Ca regula generala, atat temperatura de culoare (white balance) cat si expunerea trebuie sa fie identice pentru toate cadrele componente, pentru a evita pe cat posibil diferentele de culoare si iluminare. Incadrarea trebuie sa tina seama de linia orizontului, devierea in sus sau in jos de la aceasta va avea ca efect incovoierea panoramei.
Cum spuneam, a plouat.. Nu am stabilit o regula pentru plasarea liniei orizontului in fotografii, iar atmosfera grea de ploaie are fara de tagada un farmec aparte, asa ca am tras orizontul in jos. Diagonala data de coama muntelui din fundal indruma privirea spre coltul din stanga jos. Desi plasat marginal, ferryboat-ul este punctul de interes, rol intarit dealtfel de convergenta liniilor. In urmatoarea fotografie, triunghiul creat de vegetatie in partea stanga a imaginii ma conduce spre acelasi gen de incadrare, de data aceasta triunghiul vegetal ma invita sa privesc intinderea de ape si norii grei deasupra Zurich-ului.
A doua zi, in drum spre muntele Rigi, tot in sudul cantonului, am facut aceasta fotografie. Nimic deosebit la prima vedere, un peisaj contrastant furat din goana trenului, de unde si efectul de fuga a primplanului. Ceea ce m-a atras a fost geometria dreptunghiulara a zonelor de culoare. In fata mea se afla planeta Rapiță. Distorsiunea este data de filtrul „polar coordinates” in Photoshop.
In mocanita care urca din Arth-Goldau pe Rigi am incercat tehnica de fotografie in fotografie. Am surprins momentul in care ne-am intersectat cu o alta mocanita care cobora din Rigi. Privirea conductorului meu traverseaza cadrul mort din mijloc si se intalneste cu privirea colegului de breasla. Fotografierea prin fereastra transpune privitorul intr-o dimensiunea intermediara, mai aproape de subiect.
Panoramele din Rigi nu au fost facute in cea mai buna lumina, atmosfera pacloasa le-a redus din amploare, mai jos este Zuggersee. Mi-am indreptat atentia spre un subiect mai apropiat, gara Rigikulm (alt.1557m), unde tocmai sosise un al doilea tren din Vitznau, de pe partea cealalta a muntelui.
Inaugurat in 1871 Vitznau-Rigi a fost primul tronson de cale ferata montana din Europa. As putea sa declansez cu ochii inchisi, si fiecare cadru va fi demn de o carte postala. Ceata nu mai este atat de densa, si lasa sa se vada peisajul alpin in culori pastelate. Contrastul din ce in ce mai slab amplifica perspectiva, si separa cele trei planuri: pajistea cu magari, lacul Vierwaldstattersee si varful Buochserhorn. Culorile deschise in prim plan si cele inchise in fundal contribuie in egala masura la acelasi efect de perspectiva.
Am asezat vaporul cu aburi si zbaturi Unterwalden, care avea sa ma duca la Lucerna, in jumatatea stanga a imaginii. Am justificat decizia ca fiind o amplasare in context, vaporul, lacul si muntele impartindu-si frateste cadrul.
Podul Kapellbrücke din Lucerna este cel mai bun loc de a te juca cu perspectiva. Un lucru este sigur, printata sau pe ecran, fotografia este plata. Pentru a creea iluzia de adancime te folosesti de perspectiva, de aceea punctul de statie trebuie ales cu grija. Exploreaza cat mai multe din unghiurile disponibile si incearca sa descoperi punctul de fuga, acolo unde se intalnesc liniile definitorii ale subiectului. Un ultimele doua cadre scurgerea podului din primplan spre fundal imi striga: Ista-i coscogeamite podul!
In Muhlenplatz am adunat o panorama din trei cadre orientate portret. Mi-am asigurat intai cadrele din stanga si din dreapta, in momente in care primplanul era liber, iar apoi am asteptat sa faca ceva interesant personajele din centru. Si au facut.
Panorama de mai jos este facuta in Zug. Subiectul in primplan da adancime imaginii si trezeste interesul intr-o compozitie altfel monotona si lipsita de contrast. Prim planul marginal nu acapareaza intreaga atentie, ci te lasa sa te bucuri de frumusetea locului. Starcul din cea de-a doua poza, desi si el plasat descentrat, este o prezenta mult mai puternica. Asezarea laterala intoarce privirea in cadru, din drumul ei natural de la stanga la dreapta, pe linia orizontului.
Cine se scoala de dimineata sus ajunge! Mi-am zis in varful turnului de pe dealul Uetliberg in vecinatatea Zurich-ului. Soarele nu alungase ceata de deasupra orasului, asa ca o incadrare joasa a liniei orizontului mi s-a parut pe deplin justificata.
Insa, de partea cealalta a dealului, satucul Stallikon se bucura din plin de razele soarelui. De data aceasta am trimis linia orizontului la ultimul etaj, intr-o compozitie verticala, cu o baza vizuala puternica.
Aceleasi ratiuni m-au condus si spre poza de mai jos, insa incadrarea orizontala lasa sa se desfasoare primplanul puternic al padurii.
Intre timp ceata de deasupra Zurich-ului a disparut si m-a lasat in fata cu o ditamai panorama, din pacate contre jour.
Cum am spus si mai devreme, nu agreez perspectiva indepartata si comprimata a obiectivului superangular, asa ca am urmarit conturul Alpilor cu teleobiectivul intins la 200mm, intr-o succesiune de 53 de cadre. Urmeaza sa notez in dreptul fiecarui varf important numele si inaltimea, pentru a-i da valoarea unui adevarat atlas geografic.
Dupa-amiaza mi-am petrecut-o facand poze dragute in rezervatia naturala din apropiere, aceasta fiind favorita zilei.
Stiu, sunt doua, inca nu m-am hotarat.
Am fost si spre nord, cu trenul. Auzisem despre cascada de pe Rin de la Schaffhausen ca fiind cea mai lata din Europa, asa ca m-am dus sa casc gura si pe acolo.
In extrema dreapta am avut grija sa plasez o scara de referinta, turistul din balcon. Indiciul minuscul vine la finalul plimbarii vizuale de la stanga spre dreapta, asa cum am fost invatati sa citim la scoala, si te face sa realizezi ca ista-i ditai duruitoarea.
Cred ca as mai trancani mult si bine, dar nu sunt sigur ca mai are cine sa ma asculte. Daca v-am plictisit de moarte, ma gasiti in zona de studio din magazinul F64, dar va rog, ouale sa fie fierte si rosiile proaspete. Eu lucrez in tura cealalta.
5 comentarii
Bravo! Si din pacate pentru ei, fotografiile sunt mult mai reusite decat destinatiile fotografiate in cursul promo-urilor Nikon, de fotografi mult mai cunoscuti. Felicitari.
Dar nu e pacat de atata culoare s-o ascunzi in fotografii alb-negru?! Peisajele sunt grozave, pline de verde crud, de albastru, de viata.. de ce a fost nevoie de eliminarea culorilor?
Am ales sa prezint versiunea alb-negru a fotografiilor pentru a mentine atentia asupra deciziilor de compozitie. Am pastrat varianta color acolo unde culoarea joaca un rol important in acest sens, vezi ferma din avion, magarii pe pajiste, planeta Rapita, curcubeul de pe zurichsee si cel de la cascada de pe Rin. Am dorit sa fie mai degraba un ghid practic despre tehnici de compozitie.
Fain de tot! Trecerea in alb negru imi focalizeaza atentia exact spre geometria aia "naiva" :).
ii dau dreptate lui apnfoto, in plus, articolul tau ajuta si pe altii pentru ca esti un priceput si in ale scrisului insa, in ultimul timp, te-ai lenevit 🙂