Pasta con pesto presto!

Incep cu lumina cheie si fac o apreciere generala asupra cadrului. Acolo trebuie putin fill, aici putin contur si niste reflexii …si intr-un final ma gasesc in mijlocul unui morman de blituri, cleme, flag-uri, cutter-e, brate articulate si alte chestii. De ce fac lucrurile atat de complicat? Pentru ca am cu ce.
Trebuie sa vand tot ca sa-mi rascumpar libertatea. Cred totusi ca voi pastra un blit, si poate o blenda. Nimic nu incepe cu nimic, totul incepe cu unul, cate unul din fiecare.
Astazi am facut niste paste, in saptamana a treia de regim. Nu sunt la prima abatere, in saptamana a doua am baut chiar si un pahar de cognac … in fiecare zi. Dar nu e nicio problema, maine imi voi face niste antipaste.
Stiti care este secretul unor paste de succes? Sa le fierbi mai putin decat scrie pe cutie. Trebuie sa arate gatite, nu si sa fie, sigur ca regula nu este valabila daca planuiesti sa le si mananci. Inainte de a pune pastele la fiert nu uita sa torni putin ulei in apa, ajuta sa nu se lipeasca. Sarea este doar pentru gust.
La momentul potrivit am rasturnat pastele intr-o strecuratoare si le-am trecut prin apa rece, apoi le-am uns cu putin ulei sa nu se lipeasca intre ele si le-am lasat deoparte sa se odihneasca. Este destul de usor sa fierbi niste paste, mai greu este sa faci si un sos gustos.
Sosul meu este pesto, cu busuioc, branzeturi italienesti si usturoi fin din Obor. Cubuletele de telemea s-au rostogolit prin condimente, iar rosiile cherry s-au incins la vorba pe gratar. Maslinele sunt verzi.
Vei crede ca e simplu sa aranjezi platoul, pana vei incerca. Oricat te vei stradui, pastele unse cu ulei vor fi imposibil de asezat unele peste altele. Eu am folosit un suport din polistiren extrudat, de culoare asemanatoare pastelor. Suportul trebuie lipit cumva de farfurie, cu banda dublu adeziva de exemplu, altfel va face tot posibilul sa te scoata din minti.

Am invartit pastele pe degete, si le-am asezat una cate una din margine catre centru. Capetele am avut grija sa le ascund dedesubt, din ratiuni estetice. Sosul l-am aplicat cu pensula, mai mult aici, mai putin acolo, cu o neglijenta calculata. Au urmat cubuletele de telemea, maslinele, rosiile cherry si o crenguta de rozmarin, asa intr-o parte, ca turnul din Pisa.

Compozitia se bazeaza pe puterea treimilor. Pastele ocupa bineinteles locul central, iar sosiera si tacamurile creeaza ambienta si dau stabilitate imaginii. Servetul intrerupe curgerea orizontala data de asezarea celorlalte doua elemente si de textura fetei de masa, si incearca sa retina cat mai mult privirea in cadru.
Am folosit o singura sursa de lumina, asezata de partea cealalta a mesei, fata in fata cu aparatul de fotografiat. Lumina softboxului de un metru, inlocuieste surprinzator de bine lumina zilei ce intra natural prin ferestre, iluzie intarita si de reflexia patrata din lingura.
O blenda mare de reflexie, alb mat, asezata in fata mesei, sub aparatul de fotografiat, intoarce lumina pe partea altfel umbrita a subiectului.

Daca vi s-a facut cumva pofta, sa nu uitati regula de aur a fotografiei culinare: Niciodata sa nu mananci ceea ce fotografiezi!