Review Olympus M.ZUIKO 75-300mm II
O să îl denumesc pe tot parcursul articolului simplu 75-300. Olympus M.ZUIKO DIGITAL ED 75-300mm 1:4.8-6.7 II mi se pare pur și simplu prea lung.
Am ținut foarte mult să îl pot testa, fiind la un moment dat în căutarea unui teleobiectiv zoom pentru Olympus-urile mele. Obiectivul a fost anunțat de Olympus în ianuarie 2013, dacă nu mă înșel. Față de prima variantă, în afară de modificări ale cosmeticii, s-a operat și asupra sticlei: elementele optice au primit un strat ZERO (Zuiko Extra-low Reflection Optical).
Construcție
Olympus 75-300mm este, din punct de vedere constructiv, un obiectiv decent. Nu face parte din gama pro, dar nici din gama entry level. În afară de montura de metal, restul este plastic. Obiectivul se extinde la zoom, dar focalizarea este internă. Elementul frontal nu se rotește, putându-se folosi filtre degrade și de polarizare fără nici un fel de probleme. Când zoomul este extins la maxim (300mm), jocul dat de extindere este minim. Inelul de focalizare se învârte lin, ușor, cel de zoom ceva mai greu (dar cu timpul se lasă).
Nu are buton de blocare a obiectivului în poziția de 75mm, dar nici nu am constatat că s-ar lungi dacă este ținut cu capul în jos.
Date tehnice (fără optică)
- Focalizare internă cu mecanism acționat elicoidal
- Distanța minimă de focalizare: 0,9m la distanța focală de 75mm
- Unghi de cuprindere: 16 – 4,1°
- Raport de mărire a imaginii: 0,18x m4/3, 0,36x format 35mm
- 7 lamele de diafragmă, rotunjite
- Diametru filtru: 58mm
- Dimensiuni: 69mm diametru, 116,5mm lungime
- Greutate: 423g
Optică
- 18 elemente în 13 grupuri
- 7 lamele de diafragmă, rotunjite.
- Diafragmă maximă f/4,8 – f/6,7, diafragmă minimă f/22.
- 2 elemente ED, dintre care unul Super ED, 3 elemente HR.
Am tras câteva sute de imagini cu acest obiectiv, nici una rămasă în memorie nu are probleme de flare și ghosting (ieșite de comun). Același lucru pot spune și despre aberațiile cromatice. Acestea sunt foarte bine controlate, după cum bine se știe și datorită corecției automate la nivel de software. Acestea sunt tolerabile între 100mm și 200mm, devin mai vizibile la 300mm. Nu prea contează nici diafragma. Vignetarea? No problemo. Distorsiunile? Magia Olympus: este minimă.
În consecință, având în vedere sistemul, Olympus 75-300mm este un obiectiv foarte atrăgător pentru cine are nevoie de o asemenea distanță focală.
Utilizare
O dimensiune minusculă atunci când vine vorba de distanța focală echivalentă cu a unui sistem pe format 35mm. Firește, nu se poate compara cu „fratele” mai mare în privința profunzimii de câmp sau în privința calității imaginii per ansamblu, diferența mare dintre dimensiunea senzorului de imagine (a captorului de imagine, așa cum le place unora să spună) este decisivă. În schimb este imbatabil la portabilitate. Această portabilitate vine însă cu un preț: folosirea obiectivului la echivalentul de 600mm poate fi și chiar este uneori dificilă. În mod normal, teleobiectivele mari au stabilizare în corpul obiectivelor.
Cu cât distanța focală crește, cu atât mai dificilă este încadrarea cu un sistem foto ușor. Mă refer aici la fotografierea cu aparatul ținut în mână. Dacă se folosește un trepied, de exemplu, problema dispare. Singura care rămâne este unghiul de vedere foarte îngust, dar acest unghi îngust poate reprezenta o problemă și atunci când se folosește formatul de 35mm.
Am folosit cu plăcere obiectivul, fără probleme deosebite.
După cum se știe, este un obiectiv a cărui luminozitate nu este una constantă. La distanța focală de 75mm avem o diafragmă maximă de f/4,8; la 100mm f/5,1; la 150mm f/5,6; la 200mm f/6,1 și la 300mm f/6,7 (destul de întunecat – din fericire, datorită vizorului optic, nu se îngreunează vizarea, cum poate fi cazul la formatul APS-C).
Din păcate, obiectivul nu vine cu parasolar, acesta va trebui achiziționat separat (LH-61E).
Nu sunt genul care să se uite la o imagine mărită 100%. Dacă trebuie, o fac numai pentru a vedea dacă s-a focalizat corect. Mă mai uit la 100% pentru a testa calitatea optică (claritate, aberații cromatice etc.). În urma documentării am dat peste următoarea informație: claritatea este ok, mai ales la 75mm, unde este excelentă încă de la diafragma maximă de f/4,8, de la un colț la altul al cadrului. Se prea poate ca pentru unele gusturi rezoluția (claritatea) să scadă un pic începând cu 150mm. La 150mm și diafragma maximă de f/5,6, centrul rămâne clar, dar scade puțin la colțuri (extreme). Imaginea din colțuri nu se va îmbunătăți (considerabil) chiar dacă se închide diafragma la f/8. Între 200mm și 300mm, claritatea în centru este peste medie, în schimb colțurile extreme suferă la acest capitol.
Personal nu am stat să cronometrez viteza de autofocalizare, dar am citit că i-ar trebui ceva mai puțin de o secundă pentru a acoperi toată plaja de focalizare. Cert este că autofocalizarea este silențioasă, iar elementul frontal nu se rotește.
Fotografia macro? Olympus M.ZUIKO DIGITAL ED 75-300mm 1:4.8-6.7 II are un raport de mărire de doar 0,18x, însă este suficient pentru fluturi și libelule mari.
Acum, după ceva timp de la utilizare, uitându-mă și prelucrând fotografiile, pot spune că am avut destule cadre pe care le-am aruncat la gunoi, peste 95 la sută, din cauza faptului că au ieșit mișcate, deși nu ar fi trebuit. Cu sistemul de stabilizare în corpul aparatului pornit, la 300mm și la un timp de expunere de 1/200s, teoretic, pozele ar fi trebuit să iasă OK. Cum am mai spus, personal cred că 300m este o distanță focală prea lungă pentru m4/3 unde stabilizarea se află în corpul aparatului. (…) Asta este părerea mea: 300mm sunt prea lungi pentru m4/3, mai ales la un obiectiv atât de ușor. Cred că la o asemenea construcție ar fi fost mai adecvat un 200mm, să spunem.
Per total, recomand acest obiectiv persoanelor care chiar au nevoie de cei 300mm (600mm echivalent format 35mm). Dacă ești pasionat de macro, îi poți pune un Raynox, de exemplu, combinația este utilizabilă, dar dificilă, ca de altfel orice fotografie macro în natură. Pentru cei care merg la evenimente, poate fi extrem de util dacă se vrea fotografii gen paparazzo. Pentru cei care cochetează cu fotografia de oraș, poate fi folosit cu mare succes atunci când ai nevoie de un câmp îngust și nu poți ajunge aproape de punctele de interes.
Olympus 75-300mm este un teleobiectiv puternic pentru sistemul m4/3 la un preț accesibil.
Citește review-ul complet aici!
Un articol și fotografii de Sorin Voicu.
Etichetă:echipament, mirrorless, obiectiv, Olympus, olympus 75-300, teleobiectiv
1 comentariu
Daca-mi este permis. Se tot "sarjeaza" pe diferenta de greutate si dimeniuni a celor doua solutii.
Greutate: Sony A7SmkII + Sony 70-200/f2,8 = 2036 g
Nikon D810 + Nikon 70-200/f2,8 = 2420 g
Diferenta = 384 g – sincer mi se pare nesemnificativa ! In plus, un aparat mai greu va amortiza mult mai bine vibratiile, avand inertie mai mare.
Dimensiuni: nu le mai scriu, oricum pentru mine, desi nu am maini mari, mirrorless-ul nu mi se potriveste in palma. Detin un Olimpus EP-L 5 si mi se cam pierde in mana. Am testat la F64 si Sony A7S si am avut aceiasi senzatie. Basca "problemele" cu vizorul. Deci raman pana una alta fan DSLR .