Sony a6500 – opinia utilizatorului, cu Cristian Munteanu
Scos foarte repede după a6300, Sony a6500 este, fără îndoială, un pas înainte față de predecesorul său. Având câteva îmbunătățiri serioase, aparatul convinge dacă vii de pe un model mai vechi de Sony, dar nu cred că își va atrage consumatori de la alte mărci de aparate. Asta deoarece, chiar fiind excelent în multe aspecte, lui α6500 îi lipsește personalitatea. Iar sistemul de AF, ecranul tactil, buffer-ul, stabilizarea în 5 axe, nu pot compensa asta. Ce pot face este să transforme a6500 într-o “cutie” care uneori poate fi magică.
Specificaţii
- Senzor CMOS III de 24 MP
- Procesor de imagine BIONZ X
- Corp din aliaj de magneziu, protejat împotriva picăturilor de apă şi prafului
- Vizor electronic OLED de 0.5 inch cu aproximativ 2.36 milioane de puncte, operabil cu120fps sau 60fps
- Rafală de 11 fps
- Durată baterie aproximativ 350 de cadre
- Sistemul de autofocus are în total 425 de puncte de focus pe bază de detecţie de fază, plus 169 pe bază de detecţie de contrast
- Sistem de stabilizare în 5 axe
- Ecran tactil
- Măsurarea expunerii în 1200 de zone
- Filmează 4k
Design şi construcţie
Sistemele APS-C mirrorless ale celor de la Sony n-au fost niciodată gândite pentru a atrage consumatorul atent la forme şi design, ci doar ca funcţionalitate şi ergonomie. De asta nici n-o să mă refer la ceea ce au reuşit japonezii în ceea ce priveşte factorul „wow” al unui produs pe care-l vezi pe raft şi îţi ia ochii prin aspect. Faţă de camera pe care o deţin, un Sony a6000, sunt schimbări, dar nu atât de importante la nivel estetic. Corpul este creat, ca la mai toate modelele noi, din aliaj de magneziu, iar asta conferă certitudinea unei durabilităţi sporite. De asemenea, body-ul lui a6500 este protejat împotriva stropilor de apă şi prafului. Un plus este durata de viaţă a shutter-ului, care, conform testelor Sony, are un ciclu de 200.000 de declanşări. Pentru iubitorii de fotografie auto, de exemplu, trebuie spus că viteza maximă de declanşare a lui a6500 este de 1/4000s.
Revenind la design, trebuie să spun că mi-a luat ceva timp până m-am obişnuit ca butonul customizabil, Custom 1, nu mai este lângă butonul de declanşare, ca la a6000, ci mai sus pe corpul aparatului, în spatele gripului. Lângă acest Custom 1 a apărut şi Custom 2, lucru care face şi mai simplă setarea şi utilizarea unor funcţii care ne sunt necesare, însă una dintre probmele mele a fost că „peretele” care defineşte cele două spaţii este prea mic, şi câteodată nu ştii, cu aparatul la ochi, pe care dintre ele apeşi. Totul pare destul de înghesuit în partea dreaptă, de sus, a camerei, unde, pe lângă cele două butoane de care vorbeam, avem şi cele două rotiţe. Ce e bun după toată această regândire a funcţionalităţii este faptul că acum gripul este şi mai generos, făcând din a6500 cea mai lesne de ţinut în mână cameră mirrorless pe care am testat-o. Având în vedere că are numai 453 de grame, cu tot cu baterie, poate că nu e foarte important gripul, însă senzaţia pe care o ai atunci când duci rapid aparatul la ochi, sau când trebuie să fotografiezi un eveniment îndelungat, e una de siguranţă sporită.
Unul dintre minusurile cu care acestă gamă de aparate Sony vine în continuare, este că, deşi cu un grip regândit, tot nu avem parte şi de o rotiţă frontală, care să ne facă viaţa mai uşoară. În loc de un alt buton customizabil şi de un buton de declanşare mărit, s-ar fi impus două dial-uri în camera gândită drept ca fiind cea mai bună din portofoliul APS-C al japonezilor de la Sony. Un alt lucru care cred că e deranjant pentru utilizatorii de trepied, este faptul că atunci când camera este montată pe acesta, nu se mai poate umbla la compartimentul în care se află bateria şi cardul. Ca şi în cazul rotiţei faţă, consumatorii au adresat petiţii celor de la Sony pentru a schimba lăcaşul cardului (pe lateral), astfel încât să poată fi schimbat în caz că se umble în timp ce aparatul este pe trepied fără a fi nevoie să fie dată jos de pe acesta, dar japonezii n-au făcut nimic.
Probabil cea mai mare îmbunătăţire faţă de a6300, alături de ecranul tactil, este stabilizarea în 5 axe pe care o are modelul a6500. Şi mai bine, aceasta este în body, deci va funcţiona cu orice obiectiv pe care-l puneţi pe cameră. În cazul în care obiectivul ataşat aparatului este unul care are stabilizare, atunci ea se va ocupa de compensarea pe verticală şi orizontală, lăsând celelalte 3 axe pe mâna stabilizării din cameră. Opţiunile pentru funcţia „SteadyShot” sunt on şi off şi poți lăsa aparatul să detecteze automat focala sau să introduci, manual, valori între 8mm şi 1000mm.
Ergonomie şi feeling
Primul lucru pe care l-am remarcat aici, dar despre care am vorbit mai sus, este gripul îmbunătăţit. Al doilea lucru a fost, şi nu în mod plăcut, accesibilitatea redusă la zoom-ul obiectivului Sony Vario-Tessar E 16-70mm f/4 ZA OSS atunci când parasolarul este întors. Sigur, acesta se poate scoate sau pe poate pune în mod obişnuit pe aparat.
Chiar dacă a trebuit să facă loc sistemului de stabilizare, ceea ce a făcut ca dimensiunile camerei să fie ceva mai mari decât ale predecesorului, în continuare Sony a6500 este mic, o bombă tehnologică în miniatură. Cu un obiectiv mic, precum cel de kit, de exemplu, încape fără probleme în buzunarul unei geci, ceea ce e excelent. Problemele încep să apară în cazul în care montăm zoom-uri pe acest body, iar întreg sistemul tinde să devină dezechilibrat, dar nu într-un mod deranjant.
Ca să nu se mai plângă consumatorii de faptul că meniul este ilizibil, Sony a făcut două lucruri noi pentru acest model. Primul este că a adăugat un nou buton customizabil, Custom 2, în partea superioară a camerei, ducând numărul acestora la trei. Pe lângă ele mai putem seta funcţiile pe care ni le dorim şi pe butonul FN, plus pe butonul din centru, dreapta, stânga, jos şi sus al rotiţei de pe spatele aparatului. Nu mai puţin de 67 de opţiuni pot fi setate, astfel că fiecare consumator are o libertate deplină de a-şi aduce camera cât mai aproape de cerinţele sale. Cea de-a doua îmbunătățire vine sub forma unui meniu codat pe culori, dar despre care vom vorbi mai jos.
Avem şi două moduri „Memoy”, pe care le putem configura ca să răspundă unor situaţii de fotografiere diferită şi care ne ţin minte setările aferente. Pentru a bloca rotiţele de pe cameră, ca să nu fie mişcate când le atingem accidental, se ţine apăsat pe butonul Fn (function), iar acest lucru este o nouă idee utilă a celor de la Sony.
Navigare meniu
Reiau un gând mai vechi aici, şi anume acela care spune că mulţi dintre utilizatorii de Sony s-au plâns, constant, de meniul stufos al aparatelor. Personal, încă de la Nex 3n, primul meu mirrorless, n-am întâmpinat aceste probleme. Mi s-a părut lesne de înţeles şi de găsit orice am avut nevoie. Sony s-a gândit însă, la cei cărora le vine mai dificil să se descurce în meniul aparatelor sale şi pentru a6500 a creat un meniu cu tab-uri care se doresc a fi codate pe culori. Însă, n-am înţeles de ce, de exemplu, unele setări pentru video sunt şi sub tab-ul roşu, primul, şi sub tab-ul mov, al doilea. Din fericire, nu filmez decât extrem de rar, aşa că nici nu m-a interesat foarte mult.
Chiar dacă meniul este îmbunătăţit sub aspect intuitiv, lucrul care mi-a sărit în ochi de prima dată – acum el devine, surprinzător, şi mai stufos. Sigur, camerele au avansat şi ca dotări tehnice, foarte mult în ultimul timp, iar a6500 este cel mai nou mirrorless APS-C al celor de la Sony, dar multitudinea de opţiuni şi setări ar putea descuraja un nou venit pe acest sistem.
Vizor și ecran
Şi vizorul vine cu noi ajustări. Poate fi folosit în două moduri diferite, la 120 de frame-uri pe secundă (100fps în zonele PAL) ori la 60 (respectiv 50), făcând astfel o mai bună vizualizare a subiecţilor care se mişcă rapid prin cadru. XGA OLED Tru-Finder pe numele său complet, are aproximativ 2.36 milioane de puncte, acoperire 100% a cadrului şi o mărire de 0.70x. Dar, dincolo de aceste date, spre deosebire de cel de pe a6000, pare că e ceva mai luminos şi reproduce mai fidel culorile şi detaliile.
Una dintre cele mai mari schimbări ale celor de la Sony pentru acest model este ecranul tactil. Un plus mai ales pentru cei care fac fotografie de stradă, dar încă nu au curajul necesar pentru a duce aparatul la ochi, de exemplu. Ori doar pentru cei care doresc să fotografieze o scenă fără a atrage atenţia. Se poate să ne şi uităm prin vizor şi să focalizăm de pe viewfinder, dacă ne dorim asta. Iar dacă, ca şi în cazul meu, ne folosim de ochiul stâng pentru a fotografia, astfel atingând cu nasul ecranul tactil, Sony vine cu o soluţie ingenioasă şi aici. Sigur, se poate încerca schimbarea AF-ului şi cu vârful nasului, dar cred că trebuie un antrenament asiduu. Pe lângă uzuala dezactivare a LCD-ului, japonezii ne mai pun la dispoziţie modalităţi de a folosi şi vizorul şi focalizarea de pe ecran în acelaşi timp. Astfel, se poate configura LCD-ul ca să funcţioneze doar jumătăţile, la alegere sau chiar un sfert. Această opţiune, din păcate, nu vine fără probleme, pentru că atunci când am folosit-o, am descoperit că, mişcând degetul pe ecran, în timp ce mă uităm prin vizor, punctul de AF are un mic lag, de maxim o jumătate de secundă. Nu ştiu sigur, dar cred că un viitor firmware va soluţiona şi acest neajuns.
Ceea ce este foarte important, și vă recomand să mă credeți pe cuvânt în acest sens, este, în cazul în care vă achiziționați un aparat foto Sony, să cumpărați în aceeași zi și o folie de protecție a ecranului, deoarece este de notorietate faptul că stratul anti-reflex de pe ecranul LCD se exfoliază. Cel puțin în Romania, acest defect nu este acoperit de garanție, așa că ar fi păcat să cumpărați un aparat de peste 7.500 căruia să i se deterioreze ecranul.
Calitatea imaginii
(c) Cristian Munteanu
(c) Cristian Munteanu
(c) Cristian Munteanu
(c) Cristian Munteanu
(c) Cristian Munteanu
(c) Cristian Munteanu
Două lucruri cu adevărat importante se pot spune aici. Primul, nivelul de detalii prezent în fişiere jpeg ale camerei este excelent. a6500 este peste a6300 din acest punct de vedere, şi aproape peste toate mirrorless-urile cu senzor APS-C pe care le-am avut de-a lungul timpului în mâini. Chiar dacă ambele modele beneficiază de acelaşi procesor de imagine, Bionz X, a6500 are ca noutate „Front End LSI”, care permite camerei să proceseze mai rapid şi îmbunătăţeşte calitatea imaginilor. Bun, o să spuneţi, dar ce e acest LSI? Unii spun că e doar strategie de marketing, alţii îi găsesc aplicaţii reale. Pe scurt, LSI înseamnă large scale integrated circuit. Din câte înţeleg, sunt mai mulţi tranzistori integraţi în procesor, care trimit o parte din sarcinile acestuia către altul, dedicat doar anumitor funcţii. Şi la ce foloseşte?, vă veţi întreba. Păi, în primul rând, putem trage 307 cadre în rafală, când folosim setările AF-C Hi şi Fine (la calitatea imaginii). Impresionant? O să vorbim mai jos despre asta. Texturile şi nivelul de detalii sunt două aspecte îmbunătăţite datorită, spun japonezii, „Front End LSI”. Minusul în acest segment este reprezentat de modul în care cei de la Sony au tratat fişierele RAW. În cazul în care foloseşti orice altă modalitate de fotografiere decât Single Drive, camera va scoate RAW-uri de 12 biţi, în loc de 14. Şi nici asta n-ar fi o problemă, dacă compresia ar fi Lossless, adică fără a pierde informaţii din fişier. Sony merge însă în continuare, deşi am înţeles că pentru modelul A7RII au adăugat, printr-un update de firmware, opţiunea de a trage RAW necomprimat, pe varianta de Lossy, opţiune ce face să se piardă informaţii (mai ales în zonele luminoase). Eu nu fac printuri de 2 metri lăţime, acolo unde cred că s-ar observa diferenţele de detalii, aşa că nu mă prea interesează acest aspect. Ceea ce însă se mai întâmplă pe camere Sony, şi anume trecerea de la cei 14 biţi ai fişierului RAW la doar 12 biţi în clipa în care ai anumite setări pe cameră, ca de exemplu în modurile Continuous shooting, Bracketing şi Bulb, poate fi deranjant pentru ca în acea clipă şi latitudinea de expunere scade automat, chiar înainte să intre comprimarea în acţiune. Însă, pe de altă parte, trebuie să ştim că un fişier RAW necomprimat este cam de două ori mai mare decât unul comprimat. Iar în cazul în care cineva trage mult fişiere RAW , înseamnă automat şi umplerea hardurilor externe mai repede.
Culori, saturaţie, balans de alb
De fiecare dată când am avut o cameră Sony în mână, mai ales în cazul lui a99, n-am mai simţit nevoia schimbării setării contrastului şi saturaţiei dintr-un program de editare. Cu puţin antrenament, jpeg-urile pot fi făcute să iasă impecabil din cameră. Însă, odată cu a6500, scade calitatea imaginilor sub acest aspect. În primul rând galbenul virează mult prea evident spre verde, iar albastrul e ceva mai estompat. Verdele este cam rece şi este puţin desaturat comparat cu ceea ce poate al meu a6000. Sigur, se pot face lesne mici corecţii din meniul aparatului şi cu atât mai mult dintr-un program de editare. Ceea ce poate fi deranjant pentru unii utilizatori este faptul că pielea oamenilor poate bate spre un roşu ceva mai pronunţat. Balansul de alb îşi face treaba foarte bine, în lumină bună.
Latitudinea de expunere şi măsurarea expunerii
(c) Cristian Munteanu
(c) Cristian Munteanu
(c) Cristian Munteanu
(c) Cristian Munteanu
(c) Cristian Munteanu
(c) Cristian Munteanu
(c) Cristian Munteanu
(c) Cristian Munteanu
Şi aici, noul model Sony a6500 vine cu lucruri noi. Putem alege ca expunerea să se facă în centrul cadrului, independent de punctul de focus sau în zona punctului de focus, chiar dacă nu este cel central, în clipa în care folosim modurile Flexible Spot sau Expand Flexible Spot. Avem şi două noi măsurări ale expunerii, anume Highlight-weighted şi Entire screen average. Primul mod măsoară expunerea în cea mai luminoasă parte a imaginii, pentru a nu arde highlights-urile, iar al doilea menţine un echilibru pentru întreg cadru. a6500 are 1200 de zone în care se măsoară expunerea, cu sensibilitatea variind de la -2 EV la 20 EV, şi adevărul este ca acestea îşi fac cu prisosinţă datoria. Am tras în jur de 1.700 de cadre, cu diferite setări şi moduri de expunere, în lumină uneori dificilă, dar niciun cadru nu a fost supraexpus.
O altă setare nouă şi în mâinile celor pricepuţi, foarte utilă, este Exposure Standard (Std.) Adjust. Cu ajutorul ei putem modifica valorile standard, în trepte de 1/6 EV de la -1 EV până la +1 EV, pentru fiecare dintre cele cinci moduri de măsurare a expunerii: Multi, Center, Spot, Entire Screen Avg, Highlight. A nu se confunda cu compensarea expunerii, care rămâne şi ea utilă.
Pentru rezultate mai bune în ceea ce priveşte zonele luminoase corect expuse, recomand să se fotografieze o idee subexpus, de exemplu o valoare de – 0,7 EV, şi asta pentru că zgomotul de imagine este extrem de mic până la valori ISO de 3200 şi putem readuce cadrul la o expunere optimă într-un program de editare, fără a ne face probleme cu privire la noise.
Zgomotul de imagine
Un alt motiv de entuziasm pentru iubitorii de fotografii în low light este nivelul de detalii pe care-l au imaginile făcute cu Sony a6500 la valori ISO mari. Este cu adevărat deosebit ceea ce au reuşit japonezii în ceea ce priveşte raportul dintre reducerea zgomotului de imagine şi păstrarea detaliilor. Procesorul Bionz X, împreună cu acest „Front End LSI” sunt în stare de analize mai sofisticate şi reuşesc să distingă între zonele în care estomparea zgomotului de imagine trebuie să fie activată şi unde nu. Având a6000 la îndemână, m-am gândit să fac câteva teste comparative, în lumină slabă, proastă calitativ, pentru a vedea exact ce pot aparatele. Degeaba setezi un ISO mare dacă ieşi în lumina zilei şi faci fotografii, lăudând apoi un aparat. Întotdeauna prefer să trag de capacităţile lor în condiţii grele, în care, foarte probabil, voi face mai puţin de 1% dintre imagini, doar pentru a fi relevante. Ceea ce pot să vă spun e că imaginile făcute cu a6500, la ISO 32.000, arată mai bine decât cele făcute cu a6000, la ISO 12.800! Am păstrat f/4, 35mm, setări identice, și am trecut prin toate valorile ISO, de la 400 până la 25.600 cu a6000, și până la 51.200 cu a6500. Am lucrat în prioritate de diafragmă, pentru că am vrut să văd și diferențe de expunere, saturație, balans de alb, respectiv ce timp de expunere își alegeau aparatele pentru a reda scena cât mai fidel.
Autofocus
(c) Cristian Munteanu
(c) Cristian Munteanu
(c) Cristian Munteanu
(c) Cristian Munteanu
(c) Cristian Munteanu
(c) Cristian Munteanu
(c) Cristian Munteanu
(c) Cristian Munteanu
(c) Cristian Munteanu
(c) Cristian Munteanu
(c) Cristian Munteanu
(c) Cristian Munteanu
(c) Cristian Munteanu
(c) Cristian Munteanu
(c) Cristian Munteanu
De la Sony Nex 3n, care avea AF doar pe bază de detecţie de contrast, şi era frustrant uneori pentru că focaliza unde dorea el, nu unde voiam eu, până la a6500 este distanţă de ani lumină. Literalmente. Cu cele 425 de puncte de focus pe bază de detecţie de fază, plus 169 pe bază de detecţie de contrast, noul aparat de la Sony este o capodoperă. Acestea acoperă aproape tot cadrul, astfel că orice subiect, fotografiat cu setările ideale, nu poate scăpa din focus. Nu cred că am ştiut eu să-l pun la câte încercări ar fi putut depăşi el. Modurile pe care le avem la dispoziţie sunt obişnuitele Wide (puncte de focus activate pe întreg cadrul), Zone (care te lasă să alegi zona de focus), Center, Flexibile spot şi noul, faţă de a6000, Expand flexibile spot, care activează o mică zonă de focus în jurul punctului principal ales. Sony spune că AF-ul se poate obţine în aproximativ 0.5 secunde şi eu unul nu am niciun motiv ca să nu-i cred.
Mi-a plăcut în mod deosebit funcţia care îţi permite să menţii focusul pe un subiect, în modul AF-C, chiar dacă ceva sau cineva se interpune între tine şi respectivul subiect. Şi chiar funcţionează! Modificările care ajută la obţinerea unui AF rapid şi precis sunt cele care ţin de viteza acestuia şi de sensibilitatea cu care reacţionează la mişcare. Cele două setări sunt lesne de găsit în meniul aparatului, şi în cazul în care avem de a face cu imagini în care oamenii, animalele, se mişcă cu repeziciune, e bine să folosim AF-ul pe Fast, iar sensibilitatea acestuia să fie pe Responsive. Inginerii de la Sony au reuşit să elimine aproape în totalitate ecranul negru dintre cadre, iar dacă vrem maximum din această cameră, atunci putem trage mai bine de 269 de cadre în modul Continuous Hi+. Pentru cei care au deja un adaptor şi folosesc obiective „third party”, Sony anunţă că toate cele 425 de puncte de autofocus pe bază de detecţie de fază sunt funcţionale.
Şi totuşi, sistemul AF nu este infailibil. În cele aproximativ 30 de rafale pe care le-am tras în diferite situaţii, cu multiple setări, două obiective, aparatul a şi ratat. Cam 3-4 cadre. Impresionant. Ceea ce nu e deloc impresionant, însă, e faptul că Sony a6500 nu focalizează decât de la -1EV în sus, aşa că în lumină slabă se cam chinuie. Asta în timp ce concurenţa poate focaliza şi la -4EV.
Aici poți vizualiza imaginile la rezoluție mare.
Concluzie
O altă mare inovaţie a celor de la Sony este capacitatea mult îmbunătăţită a buffer-ului. Numărul de cadre este neschimbat faţă de a6300, opt cadre pe secundă în modul Continuous Hi, şi 11 în modul Continuous Hi+. În clipa în care folosim Silent shutter, numai modul Continuous Low poate fi folosit. Însă, buffer-ul poate permite, în modul Continuous Hi, 307 cadre (Jpeg Fine), adică aproape 30 de secunde de tras continuu!!! Pentru sport, echipat cu obiectul potrivit, a6500 este perfect pentru utilizatorul mediu! Ce îmi mai place este faptul că poţi vedea pe ecranul LCD câte cadre mai sunt de scris pe cardul pe memorie. Şi, dacă tot am ajuns aici, să ştiţi că e musai ca şi cardul să aibă o viteză de scriere mare, ca tragerea în rafală să merite. În continuare nu poţi modifica anumite setări în clipa în care se scrie pe card. Autofocusul este şi el, după cum spuneam, magistral. Repet, 425 de puncte de focus pe bază de detecţie de fază, plus 169 pe bază de detecţie de contrast. Stabilizare în 5 axe în body-ul aparatului, ceea ce înseamnă că beneficiem de ea cu orice obiectiv. Plus ecran tactil. Sony a6500 e un pas mare în faţă în ceea ce înseamnă clasa mirrorless APS-C a firmei. Şi totuşi, pentru mine, pare că un culturist care are dezvoltate doar anumite grupe de muşchi. Lipsa unei rotiţe faţă, care să permită folosirea modului Manual ca la DSLR-uri, autofocalizarea de la doar -1EV, lipsa opţiunii de a crea un meniul propriu, scăderea RAW-ului de la 14 la 12 biţi, sunt tot atâtea minusuri care atârnă greu în cazul unui aparat care costă peste 7.500 de lei. Aşa că nu ştiu exact dacă merită un upgrade de la a6300.
Obiectivul Sony Vario-Tessar E 16-70mm f/4 ZA OSS
Acum câţiva ani, când mi-am cumpărat a6000, prima opţiune de obiectiv a fost acesta de mai sus. Din păcate, a fost slab, aşa că am optat pentru două obiective fixe, mai luminoase. Având experienţă anterioară, am plecat la drum cu ideea că o să fac câteva zeci de cadre cu el, apoi o să trec la Sony 24mm f/1.8 ZA Carl Zeiss. Însă, spre completa mea surpriză, Sony 16-70mm f/4 ZA OSS s-a descurcat destul de bine, ceea ce înseamnă ori că demo-ul încercat de mine la F64 era unul cu probleme, ori că, mai plauzibil, face treaba mult mai bună pe body-ul de a6500. Sigur, în continuare colţurile imaginilor sunt destul de soft, mai ales la f/4, dar, în general, se descurcă mai bine decât îmi aminteam, în special la calitatea imaginii. Aberaţiile cromatice sunt destul de bine ţinute în frâu, la fel şi vignetarea. Minusul rămâne în continuare sharpness-ul care este, chiar şi în centrul imaginilor, cam slab. Toate imaginile sunt Jpeg direct din camera, in Photoshop fiind făcut doar resize.
Ce e bun la Sony α6500
- Stabilizarea în 5 axe
- AF-ul excelent
- Durata de viaţă a shutterului 200.000 declanşări
- Puncte de focus pe bază de detecţie de fază merg şi cu obiective third party
- Ecranul tactil
- Buffer-ul regândit
- Zgomot de imagine redus la valori ISO mari
- Un nou mod de măsurare a expunerii, highlight-weighted
Ce poate fi îmbunătăţit
- Un singur slot de card
- Lipsa unei rotiţe faţă
- Autofocalizarea de la doar -1EV
- Lipsa opţiunii de a crea un meniul propriu
- Doar USB 2.0
- LCD-ul nu este, în continuare, suficient de luminos pentru a putea vedea ceva pe el în lumină puternică
- Lipsa customizarii unui meniu propriu
- Modurile Memory Recall nu salvează opţiunea Silent Mode
- Deşi mult redus, tot necesită ceva timp până porneşte sau îşi revine din wake-up mode
- Doar 3 fps în modul Silent
Articol și fotografii de Cristian Munteanu. Îl găsești și aici.
Etichetă:mirrorless, obiective foto, Review, Sony, sony a600, sony a6500