Test cu noul SLT Sony A68, realizat de Dragoș Asaftei

Sony începe deja să se întipărească în gândurile noastre, ale tuturor, drept unul dintre cei mai buni și importanți producători de mirrorless-uri de pe piață. Sony a inovat, o face în continuare și oferă niște produse greu de egalat. Vorbim primul mirrorless full-frame, o gamă completă de obiective dedicate, calitate a imaginii incredibil de bună la valori ISO uriașe și așa mai departe. Nu pot să uit reacția pe care am avut-o când am dus A6000-ul la ochi și-am realizat cât de bine poate reda calitatea imaginii un astfel de vizor electronic.
A trecut ceva vreme de atunci, Sony a continuat să miște lucrurile în zona mirrorless-urilor, scăzând – evident, din punctul meu de vedere – viteza de dezvoltare A SLT-urilor.
De curând a fost lansat Sony A68, cu un senzor APS-C de 24 de megapixeli și performanțe foarte bune – zice producătorul – în ceea ce privește sistemul de focalizare și calitatea imaginii.
Am avut ocazia să îl testez pe parcursul ultimei săptămâni, chiar la câteva ore după ce a ajuns primul model la noi în țară, așa că revin în continuare cu prime impresii, puncte forte, dar și puncte slabe ale celui mai nou SLT Sony.

Specificațiile tehnice:

• Senzor Exmor CMOS de 24.2 megapixeli
• Filmare Full HD cu până la 60fps
• Sistem de focalizare 4D cu 79 de puncte de focalizare cu detecție de fază, din care 15 în cruce
• Sensibilitate ISO până la 25.600
• Fotografiere în rafală cu 8 cadre pe secundă
• Timp minim de expunere de 1/4000s, maxim de 30s + mod Bulb
• Card SD
• Displa LCD articulat cu o rezoluție de 460.800 de pixeli și diagonală de 2.7 inchi
• Vizor electronic de 0.39 inchi și o rezoluție de 1.400.000 de pixeli

Construcția

Pot spune de la început că mi-a plăcut grip-ul. Nu am mai văzut de câțiva ani buni pe SLT/DSLRuri entry-level un grip suficient de „lat” încât să poți ține atât de bine aparatul în mână. E un mare plus, zic eu.
Din același capitol al lucrurilor apreciate, este și modul în care îți poți personaliza butoanele de comandă în așa fel încât să ai acces la toate funcțiile principale. Pe de altă parte, mi-ar fi plăcut ca butonul de „REC”, înregistrare video, să fie mai bine poziționat, iar camera să reacționeze mai rapid. Dacă toate celelalte comenzi sunt „preluate” într-un timp suficient de scurt cât să nu simți nicio întârziere, atunci când apeși pe „REC” durează o vreme până când camera începe să și înregistreze. E vorba de o secundă, dar suficient cât să observi și să te întrebi ce se întâmplă. La fel și când apeși pentru oprirea filmării.
Revenind la construcție, mi-a atras atenția faptul că ușa fantei pentru cardul SD nu se deschide suficient de mult. Spațiul între ușița deschisă și cardul propriu-zis – atunci când îl pui în slot – este mic și te poate incomoda. Desigur, ține de obișnuință. Dar mi-ar fi plăcut să nu fie atât de „la limită”.
În ceea ce privește display-ul articulat, l-am găsit a fi extrem de util, însă mi-ar fi plăcut să aibă o mobilitate puțin mai mare. Tot la capitolul display, am rămas oarecum surprins să văd că are o rezoluție de doar 0,4 megapixeli, de două ori mai puțin decât are A6000, mirrorless-ul lansat chiar acum doi ani.
Vizorul, în schimb, mi s-a părut impecabil. Are o oarecare întârziere sesizabilă, însă nu deranjantă, dar calitatea imaginii redate se apropie foarte mult de rezultatul final. Thumbs up!

Autonomia

Am rămast plăcut surprins de capacitatea unui acumulator. Am fotografiat și filmat o zi întreagă -cam 500 de imagini plus câteva minute bune de filmare -, iar seara mai aveam 58% din baterie. Suficient, zic eu, cât să nu îți faci griji.

Funcționalități

M-am bucurat să văd că sunt preluate pe A68 o bună parte din funcționalitățile video regăsite pe A6000/A7 și noile mirrorless-uri lansate. Ai un bun control al focalizării în timpul filmării cu ajutorul modului Zebra și Peaking-ului pe care-l poți seta pe mai multe nivele și că poți alege inclusv să filmezi în format XAVC S8 cu o rată de biți ridicată, capturând o cantitate mai mare de detalii.
Totuși, nu am putut să nu remarc lipsa conectivității Wi-Fi pe un aparat foto – fie entry-level – al anului 2016, ținând cont că tehnologia e prezentă deja pe un procent semnificativ din restul aparatelor produse de Sony.
Am găsit în schimb eficient modul automat de panoramare – același de ani buni – care funcționează fără probleme și te salvează de unirea imaginilor apoi prin soft-uri dedicate.
Tot la capitolul funcționalităților, am observat că sistemul de stabilizare a imaginii este foarte bine pus la punct și că te ajută să obții fotografii clare, nemișcate, chiar și la timpi de expunere neobișnuit de lungi. N-am avut probleme să obțin imagini clare la 1/5s, de exemplu, din mână.

Calitatea imaginii

Cea mai importantă la acest capitol îmi pare latitutinea dinamică. Pe scurt, cantitatea detaliilor dintr-o singură fotografie pe toate variațiile de lumină. Se poate observa asta cel mai bine în imaginile de mai jos, dar și în celelalte fotografii făcute în locuri cu multe umbre și zone puternic luminate. Deși maximul îl poți scoate, evident, în modul RAW, chiar și JPEG-urile îți dau suficientă libertate cât să poți face apoi anumite corecturi în postprocesare și să recuperezi detaliile din zonele supra sau subexpuse.



Am fotografiat într-o zi cu soare puternic, pe la orele prânzului, la Muzeul Satului din București, acolo unde am avut ocazia să văd și mai bine comportamentul senzorului de 24 de megapixeli în astfel de situații. Nu mi-a fost complicat să obțin lumina pe care o voiam în imaginile care păreau inițial foarte subexpuse, făcute așa intenționat tocmai ca să păstrez zonele luminate corect redate.

Fac o paranteză ca să spun – deși probabil știți asta deja – că imaginile redate de senzorii digitali sunt predispuse să capteze o cantitate mult mai mare de detalii în zonele subexpuse, decât în cele supraexpuse. Astfel că e mai ușor să corectezi o imagine întunecată – și să fotografiezi astfel cu un timp de expunere mai scurt dacă vrei să îngheți mișcarea, decât să „repari” albul unui cer ars.
În ceea ce privește redarea detaliilor în diverse situații, iată câteva crop-uri din mai multe cadre făcute la diverse valori ISO și în diverse situații. Calitatea imaginii e suficient de bună încât să nu îți faci probleme chiar și la ISO 8000, chiar dacă în profunzime granulația devine sesizabilă. Imaginile pot fi folosite – cu puțină atenție la editare, desigur – fără probleme. Raportul ISO/calitate rămâne însă bun până pe la ISO 3200 – 4000, unde poți spune că imaginile sunt „curate”.
Eu unul, atât timp cât se disting detaliile, nu-mi fac griji în creșterea ISO-ului până la valori mai mari, chiar dacă pierd din calitate. Atât timp cât surprind momentul pe care-l voiam, mi-e suficient.

Dar pentru că tot vorbeam de ISO, iată câteva imagini făcute la valori mai ridicate. Nu sunt cropuri, ci sunt doar redimensionate la 2048px pe latura mare.

Parte din același capitol sunt și imaginile comparative de mai jos, de la ISO 100 și până la 12.800.

Pe parcursul testului am făcut și un scurt traseu pe la câteva obiective turistice din București, pe care le veți vedea și în clip-ul de la finalul review-ului. Din această serie e desprins și crop-ul cu porumbeii care stau pe poarta Ateneului.
Rămân în continuare încântat de aceleași trei lucruri pe care le-am amintit până acum: gama dinamică, calitatea la ISO mare raportată la segmentul (entry-level) din care face parte și focalizarea 4D care s-a dovedit a fi extrem de eficientă. Aș descrie sistemul de focalizare rapid și precis în suficientă măsură în cât să nu întâmpini dificultăți în urmărirea unui subiect.

Filmarea – 1080p cu 50fps / XAVC S8 (50MBPS)

E suficient să priviți filmulețul de mai jos. Pe majoritatea cadrelor focalizarea e automată și chiar și cu obiectivul de kit, 18-55mm, cu care am și făcut întreg testul, tracking-ul a funcționat exemplar de precis.
Parcă latitudinea dinamică se vede și mai bine pe parcursul filmării. Singurele observații ar fi că butonul de REC are un mic lag, așa cum spuneam la început, și că dacă faci mai multe fotografii, iar apoi vrei să filmezi, trebuie să aștepți câteva secunde până când se golește buffer-ul (destul de micuț) al aparatului.

Bonus – Picture Styles
Efecte pe care le poți obține direct din aparat. Unele interesante, alte fade, dar care pot fi utile la un moment dat ca o soluție rapidă.

Concluzii

Puncte tari:
• Latitudinea dinamică
• Sistemul de stabilizare a imaginii
• Focalizarea 4D în 79 de puncte
• Filmarea full HD la o calitate foarte bună
• Redarea bună a detalilor imaginilor în majoritatea situațiilor
• Vizorul electronic
Puncte slabe:
• Întârzierea reacției butonului REC
• Rezoluția display-ului LCD
• Memoria buffer mică
• Lipsa conectivității Wi-Fi!
Alte fotografii realizate cu Sony SLT A68: