Sony E 18-105mm G OSS aproape perfect pentru concedii
Una dintre cele mai mari provocări ale unui concediu este bagajul. Dacă nu te mulțumește camera smartphone-ului, iar point-and-shoot-ul a strâns mult praf prin sertar, atunci este foarte posibil să înghesui printre șosete și periuța de dinți un aparat cu obiective interschimbabile. Și aici apare o problemă: ce obiective iei cu tine pentru a acoperi toată plaja de nevoi specifice unui concediu? Cea mai recentă călătorie departe de București mi-a arătat că singurul obiectiv de care ai nevoie este versatilul Sony E 18-105 G OSS.
ISO320, 51mm, 1/100, f/5,6
Pentru început, obiectivul are o distanță focală cuprinsă între 18 și 105 milimetri, în traducere liberă: fix de ce am avut nevoie într-un concediu care a fost dominat de arhitectura italiană și de panorame. Pentru cei care gândesc în formatul full-frame, obiectivul este echivalent unui 27-157,5 mm, însă conversia nu își are rostul, din moment ce Sony E 18-105 G OSS este făcut special pentru camerele mirrorless Sony cu senzor APS-C.
Diafragma constantă maximă f4.0 este mai mult decât suficientă pentru fotografiile din timpul zilei, chiar și pentru cele de după apus. Această trăsătură strălucește când fotografiezi la 105mm, separarea subiectului de fundal oferind un bokeh plăcut și, implicit, numeroase posibilități fotografilor pasionați de portrete.
ISO2500, 104mm, 1/200, f/4.0
Iar atunci când soarele este apus de ceva vreme, stabilizarea optică, numită ușor pompos Optical Steady Shot, se descurcă admirabil. Până la utilizarea acestui obiectiv, consideram că fotografiile realizate cu un timp de expunere de 1/5 nici nu merită importate în editor. Unde se vede cel mai bine avantajul Optical Steady Shot este pe modul video.
Pe lângă stabilizarea optică, Sony 18-105 G OSS este echipat cu funcția Power Zoom, însă într-o variantă mult mai îmbunătățită decât ceea ce găsim pe obiectivul Sony mirrorless de kit 16-50mm. În funcție de forța pe care o aplici butonului, obiectivul apropie și depărtează mai rapid sau mai lent.
O altă diferență majoră față de sistemul de pe obiectivul de kit 16-50mm este silențiozitatea motorului de focalizare, o funcție din nou foarte utilă pentru cei care înregistrează video folosindu-se de microfonul intern al camerei.
Așadar o plajă focală ce acoperă 99% dintre nevoile fotografice ale unui concediu, diafragmă constantă, stabilizare optică, Power Zoom și, pe lângă acestea, o calitate a imaginii care face cinste “G”-ului din numele obiectivului. Cu toate acestea, în titlu am menționat că Sony E 18-105 G OSS este aproape perfect.
Primul lucru care v-ar putea determina să alegeți un alt obiectiv sau chiar să rămâneți la cel de kit este dimensiunea. Lung de 110mm, cu un diametru de 78mm, obiectivul întrece dimensiunile modelului 55-210mm. Și la capitolul greutate obiectivul nu oferă motive de a fi aruncat printre bagaje – la 482g, Sony 18-105 G OSS este mai greu decât cele 388 de grame care se adună în body-ul unui Sony a5000. Toate acestea determină utilizarea aparatului cu ambele mâini în majoritatea cazurilor și mai ales atunci când fotografiați la distanțe telephoto.
Un alt element ce necesită un pic de timp de ajustare este inelul de zoom. Spre deosebire de mai sus menționatul 55-210mm, acționarea inelului oferă rezultate cu o întârziere sesizabilă. Înțeleg de ce Sony a considerat această soluție ca fiind cea mai potrivită obiectivului, întrucât pune pe primul loc finețea, în detrimentul rapidității.
Însă minusurile au un efect aproape minim odată ce le pui în balanță cu toate avantajele obiectivului Sony E 18-105 G OSS. În cele din urmă greutatea și dimensiunile se plasează mult sub opțiunea de a lua cu tine mai multe obiective. De aceea, dacă ați intrat în ecosistemul Sony mirrorless și căutați să investiți în obiective care să vă mulțumească mai mult decât micul 16-50, Sony E 18-105 G OSS va acoperi majoritatea lucrurilor pe care le doriți de la fotografiile voastre.
Ce mi-a plăcut
- materialele de construcție
- fluiditatea inelelor de zoom și focalizare
- calitatea imaginii
- diafragma constantă
- plaja focală
- stabilizarea optică
Ce nu mi-a plăcut
- dimensiunea și greutatea în raport cu un mirroless precum Sony a5000/a5100
- latența acționării inelului zoom
Articol și fotografii de Dan Pandrea
Etichetă:arhitectura, Italia, mirrorless, Review, Sony, sony 18-105mm, Venetia
1 comentariu